Măsuri represive ale administraţiei pentru a combate efervescenţa mişcării unioniste

În urmă cu 160 de ani, în memorabila zi de 24 ianuarie 1859, voinţa poporului român de a-şi reface unitatea naţională şi de stat pe vechea vatră strămoşească a Daciei primea, în parte, consacrare prin alegerea în cele două principate – Moldova şi Ţara Românească – a unui singur domn, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza. Dincolo de voinţa populară, au fost şi manifestările prin care o parte dintre autorităţile din Moldova – în special cele administrative, în frunte cu căimăcămia – se împotriveau Unirii. După cum se ştie, în lupta unionistă, în prim plan se afla tineretul moldovean în totalitatea sa, din rândurile sale recrutându-se cei mai bravi propagandişti. Din ordinul caimacanului Teodor Balş, în 1856, au fost suprimate clasele universitare de filozofie şi drept, în cele din urmă, Academia de la Iaşi, singura şcoală secundară laică de stat, înfiinţată încă din vremea domnitorului Mihail Sturdza (1843 – noiembrie) fiind închisă. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu seminarul de la Mănăstirea Neamţului. Ba, mai mult, în ţinuturi sunt închise 22 de şcoli elementare urbane – inclusiv cele din Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ – adică toate şcolile care erau în Moldova, profesorii şi învăţătorii fiind suspectaţi de idei unioniste. La Roman, poliţaiul oraşului ameninţa pe susţinătorii Unirii cu soarta boierului Cuparencu şi a profesorului Turculeţ de la şcoala din Tătăraşi – Iaşi (au fost arestaţi, n.n.), spunându-le că de vor pomeni măcar cuvântul de Unire, au să se ducă acolo unde nu vor mai vedea soarele cu ochii. Tot la Roman, a fost arestat de jandarmi profesorul Dumbravă, iar protosinghelul Veniamin Arhipescu, egumenul schitului Pârveşti, a fost chemat la administraţie pentru a i se atrage atenţia că găzduia persoane suspecte, favorabile Unirii. Tot în această urbe, ispravnicul a chemat pe starostele de negustori, Chirica, şi l-a ameninţat că-l va pedepsi cu 25 de lovituri de băţ dacă va mai fi pentru Unire; acesta, însă, i-a răspuns că nici de 50 de beţe nu moare omul şi că pentru Unire cu bucurie va primi cât mai multe. Acelaşi document relatează că, departe de a se înfricoşa, oamenii au prins la curaj şi presiunea din partea căimăcămiei îi întăreşte încă mai tare în dorinţa şi voinţa lor. Dacă starostele Chirica nu a fost bătut, Ion Agarici a fost, deoarece a fost surprins făcând propagandă unionistă, cu buzunarele pline de manifeste. Şi tot în oraşul de pe malul stâng al Moldovei, comisarul Tudorachi Gheorghiu, asesor la Tribunalul Judecătoresc, a fost scos din funcţie din cauza sentimentelor sale unioniste. De asemenea, episcopul de Roman a primit dispoziţii din partea căimăcămiei de a îndepărta din postul de protoiereu pe iconomul Dimitrie Mateaş din Roman, pentru că ar fi ieşit cu totul din textul firmanului imperial şi pentru că vorbeşte fără respect şi cu mare slobozenie despre probleme ce privesc sentimentul pentru Unire.

Revenind la 24 ianuarie 1859, mai mult ca oricând, cuvintele lui Mihail Kogălniceanu, unul dintre marii înfăptuitori ai României moderne, îşi păstrează puterea de îndemn adresat generaţiilor următoare. Unirea, spunea Kogălniceanu, eu nu recunosc nimănui dreptul să zică că Unirea e actul său individual, proprietatea sa exclusivă; Unirea e actul energic al întregii naţiuni române, e marea noastră conquistă! Şi d’aceea domnilor, nici chiar domnitorului, dar încă unui singur particular, nu-i recunosc şi nici nu-i voi da vreodată dreptul acesta de a zice că el a făcut singur Unirea. Nu, domnilor, Unirea naţiunea a făcut-o… Meleagurile nemţene au cunoscut şi ele efervescenţa revoluţionară a mişcării unioniste şi alegerilor de deputaţi în Adunarea ad-hoc a Moldovei. Masele populare din acest colţ de ţară şi-au făcut pe deplin datoria! Stau mărturie entuziasmul şi participarea maselor la lupta unionistă din anii 1856-1858, la actul Unirii din memorabilul an 1859, la, toate actele de reformă socială, economică şi politică care au urmat. Astfel, la 17/29 martie 1857, Comitetul Unirii din Roman aducea la cunoştinţa Comitetului Central al Unirii din Iaşi, referitor la necesitatea stringentă a Unirii, că noi sîntem pătrunşi de aceleaşi sentimente, aceeaşi dorinţă şi aceeaşi profesiune de credinţă. Peste zece zile, la 27 martie / 8 aprilie 1857, membrii Comitetului Unirii din Piatra Neamţ comunicau la Iaşi că vor face totul pentru triumfarea Unirii şi a candidaţilor de deputaţi în viitoarele alegeri. Ei mai menţionau că, cu toate greutăţile întâmpinate, nu vor precupeţi nici un efort pentru ca în ţinut şi oraş să se amplifice marele principiu al Unirii, mult dorit de toţi românii patrioţi. Actul de la 24 ianuarie 1859, Unirea Moldovei cu Ţara Românească, a produs în rândul locuitorilor acestor plaiuri moldave un entuziasm general. Din Piatra Neamţ şi Roman se trimit telegrame de felicitare domnitorului Unirii în semn de bucurie şi respect pentru binele întregii naţiuni române. Institutorul Halunga de la Şcoala Publică Nr. 1 din Piatra Neamţ, dând frâu liber sentimentelor de bucurie la alegerea domnitorului Cuza, a dat foc casei sale din mahalaua Valea Viei şi, împreună cu alţi locuitori, a jucat Hora Unirii. La Târgu Neamţ şi Bicaz, cât şi în unele aşezări rurale nemţene, au loc demonstraţii populare spontane, retrageri cu torţe, prin care se dă o largă aprobare publică actului de la 24 ianuarie 1859. Se împlinea un mare vis, o mare dorinţă şi se deschidea drumul românilor pentru dobândirea Independenţei din 1877, urmată de desăvârşirea unităţii statale a poporului român la 1918.

Prof. Gheorghe RADU