Mărturii documentare despre Unirea Principatelor în ţinutul Neamţului – „O aşa frumoasă luminarisire şi pitrecire însuşi bătrînii au arătat că merită a fi însămnată spre neuitare“

Actul Unirii din 1859 a fost sărbătorit şi de pietreni în seara zilei de 26 ianuarie 1859, aşa cum reiese din fondul Primăria oraşului Piatra Neamţ, în Darea de seamă a Poliţiei oraşului Piatra Neamţ, din 30 ianuarie 1859, dosarul 5/1858-1859, fila 13. Redăm în cele ce urmează rândurile cele mai semnificative scrise într-o dulce limbă românească în documentul amintit: “Sara, oraşul, cu toate mahalalile lui şi din munţii din pregiur s-au luminat cu ce mai briliantă luminaţie, plăcută la priviri care au şi eczistat pînă către ziuă. Pe lîngă care, atît orăşănii, cum şi locuitorii de prin megieşitele sate, ce să adunaseră, făcîndu-să grupi calificate în mai multe şi numeroase partizi, benchetue pi toate uliţili prin veselie şi cântece di muzici, fluiere, cimpoai şi cântici vocale, iar di pi munţi să răsune în vale buciumile ci aşăzasă. Prin care toate aceste să asalte Vivat Unire şi strigîndu-să Ura. Să trăiască Domnul nostru Alecsandru Ioan. O aşa frumoasă luminarisire şi pitrecire însuşi bătrînii au arătat că merită a fi însămnată spre neuitare. Pentru că în timpul vîrstii lor nu li s-au prilejuit a vide”. “Brilianta luminaţie” s-a făcut cu ajutorul a „şapte putini“ de păcură aşezate la Eforie, la Şcoala publică (numită mai târziu Şcoala primară nr. 1 băieţi – n.n.) şi “pi vârfurile dealurilor numite Cozla şi Pietricica”, aşa cum se arată în acelaşi jurnal din 26 ianuarie 1859 al Sfatului orăşenesc din urbea Piatra. Nicolae Grigorescu aflat la Mănăstirea Agapia pentru efectuarea picturii din biserica sfântului locaş, la vestea dublei alegeri a lui Cuza, va ieşi în mijlocul satului unde, împreună cu sătenii şi cei aflaţi în mănăstire vor juca Hora Unirii, într-o bucurie şi veselie de nedescris. La Roman, Târgu Neamţ şi Bicaz, cât şi în unele aşezări rurale nemţene, au loc demonstraţii populare spontane, retrageri cu torţe, prin care se dă o largă aprobare publică a actului de la 24 Ianuarie 1859. Se împlinea un mare vis, o mare dorinţă şi se deschidea drumul, românilor pentru dobândirea Independenţei din 1877, urmată de desăvârşirea unităţii statale a poporului român la 1918 – Marea Unire.

Telegrame de felicitare domnitorului Unirii

În urmă cu 160 de ani, în memorabila zi de 24 ianuarie 1859, voinţa poporului român de a-şi reface unitatea naţională şi de stat pe vechea vatră strămoşească a Daciei primea, în parte, consacrare prin alegerea în cele două principate – Moldova şi Ţara Românească a unui singur domn, Alexandru Ioan Cuza. Mai mult ca oricând, cuvintele lui M. Kogălniceanu, unul dintre marii înfăptuitori ai României moderne, îşi păstrează puterea de îndemn adresat generaţiilor următoare. “Unirea, spunea M. Kogălniceanu, eu nu recunosc nimănui dreptul să zică că Unirea e actul său individual, proprietatea sa exclusivă; Unirea e actul energic al întregii naţiuni române, e marea noastră conquistă! Şi d’aceea domnilor, nici chiar domnitorului, dar încă unui singur particular, nu-i recunosc şi nici nu-i voi da vreodată dreptul acesta de a zice că el a făcut singur Unirea. Nu, domnilor, Unirea naţiunea a făcut-o…”. Meleagurile nemţene au cunoscut şi ele efervescenţa mişcării unioniste şi a alegerilor de deputaţi în Adunarea ad-hoc a Moldovei. Stau mărturie entuziasmul şi participarea maselor populare la lupta unionistă din anii 1856-1858, la actul Unirii din 1859, la toate actele de reformă socială economică şi politică ce au urmat. Astfel, la 17/19 martie 1857, Comitetul Unirii din Roman aduce la cunoştinţa Comitetului Central al Unirii din Iaşi, referitor la necesitatea stringentă a Unirii, că noi sîntem pătrunşi de aceleaşi sentimente, aceleaşi dorinţe şi aceeaşi profesiune de credinţă. Peste 10 zile, la 17 martie/8 aprilie 1857, Membrii Comitetului Unirii din Piatra Neamţ comunicau la Iaşi că vor face totul pentru triumfarea Unirii şi a candidaţilor de deputaţi în viitoarele alegeri. Unirea Moldovei cu Ţara Românească a produs, în rândul locuitorilor acestor plaiuri moldave, un entuziasm general. Din Piatra Neamţ şi Roman se trimit telegrame de felicitare domnitorului Unirii în semn de bucurie şi respect pentru binele întregii naţiuni române. Institutorul Halunga, de la Şcoala Publică Nr. 1 din Piatra Neamţ, dînd frâu liber sentimentelor de bucurie la alegerea domnitorului Cuza, a dat foc casei sale din mahalaua Valea Viei şi împreună cu alţi locuitori a jucat Hora Unirii.

Deputaţi din ţinutul Neamţului la deschiderea Divanului ad-hoc

Comitetele unioniste apărute în reşedinţele fostelor ţinuturi Neamţ şi Roman – aproximativ actualul judeţ Neamţ – desfăşurau, cu toată împotrivirea autorităţilor, o intensă propagandă pentru Unire. În oraşele Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ, precum şi în satele răzăşeşti au loc în anii premergători zilei cea mare a veacului, puternice acţiuni unioniste. În oraşul de la poalele Pietricicăi, se semnează actul de adeziune al Comitetului Unirii Neamţ faţă de Comitetul Central al Unirii din Iaşi, la 10 iunie 1856 de către 122 de persoane, printre care boierul I. A. Cantacuzino, Manoil Halunga, institutor la Şcoala Domnească din Piatra, Iosif Patriciu şi Catanescu, ambii profesori la Şcoala Publică din localitate. Din acest comitet va face parte mai târziu şi neînfricatul unionist, fiu al Pietrei, profesorul Homiceanu, care nu a părăsit lupta nici atunci când a fost ameninţat cu pierderea libertăţii sau a profesiunii. Dintr- o scrisoare a sa către unionistul Voinov din Iaşi, reiese că s-au exercitat presiuni asupra persoanei sale; scrisoarea demască şi atitudinea nedemnă a protopopului ţinutului Neamţ, iconomul Gheorghe, care a trecut de partea separatiştilor. Nici ţăranii nu s-au lăsat mai prejos. Nu întâmplător autorităţile din ţinutul Romanului ameninţau pe ţăranii răzeşi unionişti că vor fi trimişi acolo unde n-au să vadă soarele. La încercările autorităţile amintite de a determina pe ţăranii din plasa Siretul de sus să semneze o petiţie împotriva Unirii, aceştia răspund îndârjiţi că nu se vor lăsa amăgiţi de aceste manevre. Ţăranii din Săvineşti, ţinutul Neamţului, arătau că nu pot da votul lor decît unuia de la munte că singur este în măsură să le cunoască interesele lor, diferite de ale ţăranilor de la cîmp. Pînă la urmă, aşa cum se ştie, au ieşit victorioşi unioniştii. La deschiderea Divanului ad-hoc al Moldovei, ţinutul Neamţului îşi trimite următorii deputaţi în divan: vornicul Grigore Balş şi postelnicul Mihail Jora, din partea marilor proprietari, comisul Vasile Zaharia, din partea micilor proprietari, Costache Ostahi din cătunul Slobozia – Roznov, din partea clăcaşilor.

Aniversarea semicentenarului Unirii din 1859 la Piatra Neamţ

Documentele de arhivă, presa şi memorialistica vremii din ţinutul de la poalele Ceahlăului din ultima parte a veacului XIX şi primul deceniu din cel următor, cuprind informaţii cu privire la manifestările dedicate evenimentului de acum 160 de ani: serbări, Te-Deum-uri la mănăstirile, schiturile şi bisericile judeţului nostru, amintiri din partea acelora care au trăit acele clipe. În toate acestea se vehiculau idei menite să amplifice universul de reprezentări în domeniul unităţii naţional-statale şi consolidarea ei. Foarte frecvent vor fi inserate titluri conţinând cuvinte ca Dacia, naţional, unitate, frăţie, Unirea, naţiunea a făcut-o, Kogălniceanu – sfetnicul lui Cuza etc., cu ocazia sărbătoririi evenimentului amintit, iar ziua de 24 Ianuarie era consemnată ca “Ziua cea mai ferice pentru naţiunea română”. Bogata documentaţie cu informaţii locale se datorează şi faptului că în aşezarea de la poalele Pietricicăi şi-a petrecut ultima parte a vieţii soţia domnitorului Cuza, Elena, care la 2 aprilie 1909 îşi dădea obştescul sfârşit într-o casă care se află şi azi pe strada Ştefan cel Mare, după ce în urmă cu 37 zile participase la evenimentul aniversar. În cele ce urmează vom relata sărbătorirea Unirei Principatelor la Piatra Neamţ, conform programei înaintată de Preşedenţia Consiliului de Miniştri Prefecturii Neamţ, pentru Serbarea Zilei de 24 Ianuarie 1909, a cincizecea aniversare a Unirii. Acest program prevedea, pe lângă manifestările care se vor organiza în capitala ţării, la Bucureşti, şi cele din teritoriu, care menţionau printre altele: „Toate edificiile publice vor fi decorate şi iluminate“ încă din seara zilei de 23 ianuarie, iar “seara vor avea loc retragere cu facle şi muzică, la care vor lua parte trupele din garnizoană”. Se mai preciza că „în această zi, la orele 10½ dimineaţa, se va oficia un serviciu religios în toate comunele urbane din ţară, la care vor asista autorităţile locale“. Mai departe, programa prevedea că “Ziua Unirii se va sărbători, în toate şcoalele, după programe anume, cari se vor face în fiecare localitate prin iniţiativa ministerului cultelor şi instrucţiunii”, după cum rezultă din documentele aflate în fondul Revizoratul şcolar Neamţ, păstrate în arhivele nemţene. Prefectura judeţului Neamţ, cu nr. 207 din 22 ianuarie 1909, prin care aducea la cunoştinţă că “Ziua de 24 Ianuarie, a cincizecea aniversare a Unirii Principatelor Unite, urmând a se serba în acest an printr-un serviciu religios în toate comunele urbane din ţară”, revizorul de Neamţ “fiind învitat de a lua parte la Te-Deum-ul care se va oficia în biserica Catedrală din acest oraş, la orele 10½ dimineaţa”. Iată care a fost programul zilei elaborat la nivelul judeţului Neamţ: “I. La orele 10 jum a.m. se va oficia un Te-Deum la biserica Catedrală, la care vor asista toate autorităţile civile şi militare, precum şi diferite societăţi şi corporaţiuni. II. La orele 2 p.m. se vor începe serbările pe la şcolile respective, după programul de mai jos. III. La orele 4 p.m. toate şcoalele se vor aduna în piaţa Primăriei, unde după o mică cuvântare ţinută de către un elev de liceu se va juca Hora Unirei. IV. La orele 5 p.m. elevii liceului şi ai şcoalelor primare vor porni în marş cântând diferite cântece naţionale şi parcurgând stradele Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare până la platoul Borzogheanului. V. La orele 6 p.m. se va face retragere cu torţe”. Ultima parte cuprinde programul pe centre şcolare şi alte locaţii, începând de “sâmbătă 24 Ianuarie ora 2 p.m”, după cum urmează: “I. Şcoala de fete nr. 1 şi de băieţi nr. 1, în localul Şcoalei de fete nr. 1 Mihai Eminescu. II. Şcoala de fete nr. 2 şi de băieţi nr. 2, în localul Şcoalei de băieţi nr. 2 III. Cercul Mărăţei – Şcoala de băieţi nr. 3 C. Negri şi nr. 3 de fete Elena Doamna (nu se specifică locul desfăşurării – n.n.). IV. Şcoala Profesională de fete şi Liceul teoretic Petru Rareş în sala de Gimnastică (e vorba de cea a liceului – n.n.)”. Ce reţinem din acest program? O mare varietate în programul dedicat aniversării Unirii: intonarea Imnului Regal şi Trăiască Regele de către corurile formate din elevi, în preambulul manifestărilor, urmate de cuvântările dedicate evenimentului de directorii sau profesorii şcolilor, poesii, monologuri, piese jucate de elevi, coruri, monologuri, etc. Toate manifestările s-au terminat cu intonarea Horei Unirii şi prinderea în horă a participanţilor. De menţionat şi un alt aspect semnificativ şi care a dat originalitate manifestărilor de la Piatra Neamţ, cu ocazia semicentenarului Unirii din 1859: invitată şi participantă de onoare la Şcoala de fete Eminescu a fost şi doamna Elena Cuza, soţia domnitorului Unirii, căreia profesoara Zulnia Isăcescu i-a adresat un emoţionant cuvânt intitulat „Măriei Sale Doamnei Elena Cuza, cu prilejul a 50 de ani de la Unirea Principatelor“, în “ovaţiile întregii asistenţe”, cum consemnau documentele vremii. De fapt, presa locală ca şi cea regională sau centrală, au reprodus şi răspunsul prinţesei faţă de acest eveniment petrecut în urbea noastră. Ziarul Adevărul din Bucureşti, din 25 ianuarie 1909, redă emoţionantele cuvinte de mulţumire a Elenei Cuza: “Sunt fericită cînd aud că ţara sărbătoreşte Unirea şi pe Cuza deoarece slăvindu-se de cei de azi, actele mari şi frumoase ale celor de ieri, atunci faptele lor vor fi slăvite de cei de mâine”. La o aşa aniversare, aşa manifestare!

Prof. Gheorghe RADU