Mari personalităţi – Maestrul a ţinut să fie doar om

M-au atras întotdeauna întâlnirile cu diversele personalităţi ale vremii şi nu fac nici un secret din faptul că, înainte de a mă afla la locul faptelor încerc, pe cât posibil. să ştiu cât mai multe despre subiect. Slavă Domnului, Internetul nu are secrete.

Ţin să mai precizez că, dincolo de orice definiţie de dicţionar, atributul de personalitate ţi-l oferă activitatea pe care o desfăşori pentru semeni şi spre binele lor. Un exemplu mai elocvent nu ar putea fi în afara serii de marţi, 24 septembrie, când Biblioteca „G.T. Kirileanu“ a organizat o întâlnire cu maestrul Eugen Doga, aflat pentru a doua oară în Piatra Neamţ (după Festivalul „Vacanţe Muzicale“).

Eugen Doga este un român născut şi crescut în Basarabia. Muzician de mare talent şi anvergură, cu pregătire complexă: instrumentist (violoncel şi pian), dirijor, teoretician al muzicii şi, mai ales, compozitor, el se dovedeşte un om cu experienţa vieţii, ancorat în realităţile vremii şi vremurilor, care nu au trecut pe lângă el fără a-l influenţa.

Deşi a abordat toate genurile muzicale, el s-a oprit în cele din urmă la muzica zisă ambientală, genul cel mai accesibil oamenilor, muzica de fiecare zi, de care nimeni nu se mai poate lipsi şi care constituie un fond perpetuu, pe care se derulează întreaga noastră viaţă: „Am învăţat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecăţile snobilor. Degeaba râvneşti să atingi înălţimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nici o piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decît orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzică, să se bucure, să se vindece prin ea“.

Opera muzicală a lui Eugen Doga este colosală, ca amploare şi genuri şi este concretizată în sute şi sute de piese, cântece, romanţe şi valsuri, muzică de film (cca. 200) şi teatru, balete (printre care şi „Luceafărul“, după Eminescu, în libretul lui Emil Loteanu), piese instrumentale, muzică pentru copii („Capra cu trei iezi“, „Maria Mirabela“, „Pe-un picior de plai“, „Ce frumoasă este viaţa“, „Păsările tinereţii noastre“ şi altele) etc.

Eugen Doga aparţine intelectualităţii basarabene care a militat şi a acţionat pentru introducerea limbii române şi a grafiei latine în şcoli şi universităţi şi în manualele şi tratatele acestora. De asemenea, este un fervent susţinător al ideii unioniste şi a întemeiat un Salon de muzică ce îi poartă numele, deschis marelui public tocmai pentru a facilita schimburile de idei, întâlnirile dintre oamenii cu preocupări diverse dar închinate progresului şi societăţii şi a spori nivelul cultural şi artistic al populaţiei.

Cu o alură inconfundabilă, îmbrăcat într-un costum impecabil dar cu rubaşcă rusească albă, Eugen Doga, personajul intrat în patrimoniul UNESCO printr-un vals considerat printre cele mai valoroase patru creaţii muzicale ale secolului XX, inclus printre cele 200 de personaje de top ale lumii, autor al Imnului Chişinăului, aureolat şi premiat de numeroase foruri naţionale şi internaţionale, s-a comportat simplu, evident dornic de a intra în rezonanţă cu cei care l-au invitat şi de a-şi exprima emoţiile şi experienţa de viaţă, dincolo de orice urmă de infatuare.

Organizatorii au avut în vedere un amestec bine gândit de prezentare a biografiei oaspetelui, asezonat cu fragmente de interviu pe viu cu o reprezentantă a unui post de radio din Basarabia, cu surpriza violonistei Sara şi a lui Adrian Stroici care au interpretat magistral două piese de ale maestrului, ca şi de redarea unor alte lucrări ale sale şi pe care compozitorul le-a îngânat cu farmec deosebit.

Eroul serii a ţinut mai mult să fie om decât personaj ilustru şi şi-a exprimat credinţele şi ideile cu o înegalabilă şi perfectă sinceritate: „cum să mă împart între cultura rusă şi cea română?“, ca personalitate formată în ambele culturi; a deplâns ura, individuală şi colectivă care ne cuprinde tot mai mult ca o maree distrugătoare; nu a acceptat sugestia interlocutoarei despre copilărie: „orice copilărie este frumoasă, fiindcă ea nu are nevoie de prea multe, ci doar de iubire. Copilul îşi face din cârpe o minge şi e fericit. Eu mi-am făcut din scândurele şi sârme o mandolină şi ce fericit am fost“. Nimic dintre afirmaţiile invitatului nu a fost întâmplător, totul a fost dominat de înţelepciunea vârstnicului şi a celui care nu a trecut indiferent prin viaţa atât de zbuciumată.

Dar poate că cel mai impresionant sentiment pe care Eugen Doga l-a transmis celor prezenţi a fost iubirea şi respectul fără limite faţă de cuplul Eminescu-Veronica Micle, în care el vede dincolo de o simplă legătură trupească, o comuniune, o întrepătrundere a două lumi extraordinare şi unice, greu de întâlnit în cultura altor ţări, fără de care nimic nu ar mai fi existat. El ne-a transmis cu o simplitate remarcabilă că orice altă interpretare este superficială şi neavenită. Nu întâmplător el a dedicat un întreg ciclu muzical, „Dialogurile dragostei“, celor doi, în peste 50 de piese din lirica acestora. Ce extraordinară profesiune de credinţă, plină de adevăr! Aţi auzit-o exprimată de vreun mare critic de la Bucureşti sau din altă parte a României?!? Nici vorbă! Eugen Doga nu se mulţumeţte doar cu vraja notelor muzicale, el a scris numeroase pagini foarte diverse ca factură, în care îşi exprimă sentimentele, credinţele şi îngrijorările pentru mersul omenirii. Cu simplitatea care-l domină, el a donat mai multe exemplare din scrierile sale bibliotecii judeţene şi a încheiat seara de excepţie, interpretând pentru publicul nemţean, câteva piese compuse de el.

A fost o seară de neuitat şi mărturisesc că mi-aş dori să-l mai întâlnesc pe Eugen Doga. Am avut intenţia să-l invit la o cină de vorbă, dar un incident banal şi neaşteptat m-a lipsit de această bucurie.

Comentariul nostru ar fi incomplet dacă nu aş transcrie câteva frânturi din declaraţiile Nataliei, soţia îndrăgitului compozitor: „Nu am stat nicio clipă pe gânduri atunci când a trebuit să las în urmă Rusia de dragul soţului meu… suntem de 55 de ani împreună. În familia noastră se vorbeşte doar româna, iar fetei noastre eu i-am ales numele, Viorica. Mi-a plăcut de prima oară când l-am auzit“.