Mari duhovnici de la o seculară mănăstire. Data la care începe pelerinajul la moaștele sfinților Cleopa și Paisie Olaru FOTO

Doi viețuitori, care s-au nevoit la cunoscuta Mănăstire Sihăstria și cărora li s-a dus vestea prin țară datorită harului duhovnicesc, au fost canozizați recent, după ce au fost parcursă toată procedura prevăzută de dogmele bisericești. Dar va mai o perioadă până când pelerinii se vor putea închina la moaștele acestora.

„Cu dragoste în Hristos Domnul vă anunțăm că închinarea la sfintele moaște ale Cuvioșilor Părinților noștri Paisie și Cleopa, se va putea face începând cu data de 7 august 2025, ziua proclamării locale a canonizării lor. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se arată întro postare publicată astăzi, 8 mai 2025, pe Facebook Mănăstirea Sihăstria.

Reamintim că, la așezământul de cult situat în codrii Munților Stânișoarei, pe 28 aprilie  2025, a avut loc un ceremonial mai rar întâlnit în rutina vieții monastice. Au fost dezhumate osemintele celor doi duhovnici, una dintre etapele prevăzute în procesul de canonizare. Moaștele au fost scoase din locul de odihnă, curățate și așezate în sicrie noi, din lemn.

Pe contul de Facebook Doxologia.ro erau dezvăluite și alte detalii de la cele petrecute la mănăstire. Obiectele care s-au păstrat în mormintele au fost depozitate în cutii special pregătite, osemintele au fost duse la biserică, fiind oficiată o slujbă. Urmează ca moaștele să fie așezate în racle noi, care se confecționează la atelierele Patriarhiei Române.

După cum se știe, 2025 a fost declarat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul XX, marcând o etapă importantă în istoria Bisericii Ortodoxe Române. În acest context, la Catedrala Patriarhală din București, pe 4 februarie, au fost canonizați 16 clerici, între ei și cei doi foști viețuitori de la Sihăstria, cu date de pomenire pe 2 decembrie.

Părintele Cleopa s-a născut la Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei. A urmat şcoala primară în sat, fiind apoi timp de 3 ani ucenicul lui Paisie Olaru, pustnic, pe atunci, la schitul Cazancea. La sfîrşitul anului 1929, la numai 17 ani, intră împreună cu un frate în obştea Schitului Sihăstria, Neamţ, după care a efectuat stagiul militar.

Pe 2 august 1937, este tuns în monahism şi primeşte numele. În 1945 este numit egumenul schitului, care, în 1947 este ridicat la rang de mănăstire, prilej cu care părintele primeşte treapta de arhimandrit. După 1948, urmărit de Securitate, se retrage şase luni în munţi, fiind apoi numit stareţ al mănăstirii. Fiind mereu în vizorul Securităţii, între 1952-1954 se retrage în Munţii Stanişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc.

După doi ani este readus în aşezământ, din ordinul Patriarhului Justinian, dar în primăvara lui 1959 se retrage pentru a treia oară în codri, unde va sta vreme de peste cinci ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964 ca duhovnic al obştii şi povăţuieşte fără întrerupere atât călugări, cât şi mireni.

În acest timp, a scris câteva cărţi: „Despre credinţa ortodoxă“ „Predici la praznicele de peste an“ „Valoarea sufletului“, „Despre vise şi vedenii“, „Ne vorbeşte părintele Cleopa“, publicate în mai multe ediţii. Iar ce l-a ajutat să se aplece asupra condeiului au fost studiul continuu, anii de retragere în munţi, postul, rugăciunea şi pacea interioară a celui împăcat cu sine şi cu semenii.

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 (decedat pe 18 octombrie 1990), în satul Stroiești, comuna Lunca – Botoșani, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinți. Tatăl sau, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru.

În anul 1921 a intrat în viața monahală la Schitul Cozancea din apropiere, luând la călugărie numele de Paisie. A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 și preot în 4 aprilie 1947, a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Sihăstria Neamț, iar între anii 1949-1953 a trăit la Mănăstirea Slatina-Suceava, având în grijă și de schitul Rarău.

Din 1954 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, devenind duhovnic al întregii obști, până la sfârșitul vieții sale, deși a trebuit să ţină piept persecuţiei împotriva monahismului din anii 1959-1964.  În perioada 1972 – 1985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani din viață a locuit în chilia sa de la Sihastria, zeci de mii de credincioși trecându-i pragul pentru a cere sfaturi.