Marea Sfidare Naţională, proiectele ratate ale Preşedintelui

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a lansat patru mari proiecte de ţară, peste care se aşterne praful, lăsate să zacă prin sertarele Cotroceniului, ca literatură postumă, pentru viitorii preşedinţi cu deficit de inspiraţie.

Un proiect, a fost “România europeană, prosperă şi modernă”, despre care nu a vorbit prea mult în campania sa, pentru cel de al doilea mandat, deoarece presupunea prea mult consens naţional, la care domnia sa face alergie.

Al doilea proiect, “România educată”, nu a depăşit consistenţa unei colecţii de panseuri, acumulate de-a lungul anilor săi de catedră, panseuri cu care nu a reuşit să impresioneze mediul academic, decât până la nivelul stupefacţiei.

Celui de al treilea proiect, “România normală” i s-ar fi potrivit mai bine titlul de “România utopică”, având în vedere că preşedintele Iohannis a dovedit că nu a făcut o pasiune din a respecta litera şi spiritul Constituţiei, când sunt în joc viziunile sale.

România normală, a lui Klaus Iohannis şi a colegilor săi liberali, se dovedeşte a fi o ţară, pentru care încă nu s-a scris o Constituţie pe măsură, după care să fie condusă ţara în deplin respect.

Şi, în sfârşit, cel mai mare proiect al Preşedintelui, cu care ne ocupă mai tot timpul, este aberaţia colectivă liberală, privind ,,alegerile anticipate”. Cu acest proiect de suflet, Klaus Iohannis vrea să rămână în istorie, ca primul preşedinte care a reuşit să dizolve Parlamentul, programând anticipat o criză de guvern.

Spre dezamăgirea multor români, dintre care mulţi l-au votat pe Klaus Iohannis, acestuia nu i-a reuşit nici un proiect, iar poziţia sa duplicitară faţă de actele guvernării PSD şi ale guvernării PNL a devenit proverbială. Ce i-a interzis unuia, este permis celuilalt.

Regulile guvernării PSD, considerate ca dezastruoase de către Klaus Iohannis, sunt acum considerate ca normalitate, dacă sunt aplicate de guvernarea PNL

În noiembrie 2018, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a înaintat preşedintelui Iohannis, de trei ori consecutiv, propunerea ca Adina Florea să fie numită la şefia DNA, în locul demisei Laura Codruţa Kovesi.

Tot de trei ori consecutiv, Klaus Iohannis a respins nominalizarea procuroarei Adina Florea, pe motiv că aceasta nu obţinuse aviz favorabil din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Klaus Iohannis şi-a lansat atunci, public şi ferm, convingerea că numirea unor şefi de parchete, fără avizul CSM, nu mai poate fi tolerată într-o Românie normală. În pledoaria motivaţională a refuzului nominalizării şefei DNA, preşedintele Iohannis făcea trimitere la ultimele rapoarte MCV ale Comisiei Europene, cu privire la România, în care se sublinia repetat că în astfel de nominalizări, “avizele CSM trebuie să fie respectate”.

Aceasta bazat şi pe prevederile constituţionale, că CSM este garantul independenţei Justiţiei, nu preşedintele României sau ministrul Justiţiei, care sunt funcţii eminamente dependente de politic. Culmea pervertirii principiilor liberale, că ce este imoral la alţii, la PNL este normal, joi 20 februarie, preşedintele Iohannis a numit “de îndată”, procurorii şefi la Parchetul General şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, la propunerea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Nu a contat, nici cât negru sub unghie, că cele două nominalizări aveau la dosarul de promovare câte un aviz negativ din partea CSM. Conform fariseismului prezidenţial, dacă avizele negative ale CSM au fost emise în timpul guvernării PSD, Klaus Iohannis ne spune că acestea trebuie să fie executorii, conform directivelor din rapoartele MCV. Dar dacă aceste avize negative au fost emise în timpul guvernării PNL, Klaus Iohannis le consideră doar consultative.

Aşa că numirea celor doi şefi, la Parchetul General şi la DNA, nu s-a realizat conform avizelor CSM, ca act de independenţă politică a Justiţiei, ci s-a realizat ca act politic, din partea Guvernului şi a Preşedintelui. Se ştie că avizele CSM sunt consultative, conform Constituţiei României, dar Comisia Europeană statuează că singurul garant al independenţei Justiţiei este CSM. În anul 2018, în cazul Adinei Florea, preşedintele Iohannis a ţinut să ne aburească, că tocmai lipsa unui aviz pozitiv al CSM l-a împiedicat s-o nominalizeze pe acesta la şefia DNA.

În caz de aviz favorabil, ar fi nominalizat-o “de îndată”? Să fim serioşi, duplicitarismul decizional al Preşedintelui, care îi fracturează consecvenţa în principii, este singurul său proiect de ţară, dus până la capăt.

Luni 24 februarie – zi de funeralii naţionale, la moartea visului liberal privind dizolvarea Parlamentului

Una din principalele obligaţii constituţionale ale Preşedintelui României este să facă toate eforturile pentru a preîntâmpina apariţia unei crize majore, care nu poate fi rezolvată decât prin dizolvarea Parlamentului.

Într-o Românie normală, după standardele liberale, preşedintele ar trebui să facă toate eforturile pentru a dizolva Parlamentul. Ciudate standarde, cu tangenţe la siguranţa naţională. Scenariul dizolvării Parlamentului, pentru a provoca alegeri anticipate, a fost scris de Guvernul Orban, într-un grafic foarte strâns, în care era proiectat că în luna februarie trebuie să cadă obligatoriu Guvernul, abia instalat în 4 noiembrie 2019.

Deşi vrea alegeri anticipate, Ludovic Orban a declarat public că nu-şi dă demisia, pentru a declanşa sarabanda căderilor succesive a trei guverne. Scenariul este de noaptea minţii. Pentru a declanşa un astfel de scenariu, Ludovic Orban nu a avut curajul lui Victor Ponta din 2016, când acesta şi-a depus demisia de premier pe Facebook.

Dacă şi-ar fi dat demisia, Ludovic Orban ar fi rămas pe dinafară, obligându-l astfel pe Klaus Iohannis să numească ca premier interimar pe altcineva, trimiţându-l pe Orban să-şi reia statutul de şomer.

În schimb Ludovic Orban a declarat că lasă la latitudinea PSD-ului de a declanşa o criză guvernamentală, depunând o moţiune de cenzură. Pe 5 februarie moţiunea a trecut şi Guvernul Orban pleca acasă, devenind guvern interimar, iar premierul scăpând de şomaj.

Pentru atingerea obiectivului privind dizolvarea Parlamentului, Ludovic Orban a susţinut, public, că principala sa preocupare este ca Guvernul să-şi tot asume răspunderea pe diverse proiecte, până când PSD-ul va ceda nervos şi va depune moţiuni de cenzură, care trebuie să treacă toate, în cascadă.

Pe 5 februarie, la dezbaterea moţiunii, Ludovic Orban a ţinut un discurs aberant, de la tribuna Parlamentului. Printre aberaţii, se detaşează câteva, care nu aveau nicio tangenţă cu funcţia de premier. A susţinut că nu dă doi bani pe votul celor care votează moţiunea, că este sub demnitatea lui să-şi piardă vremea cu gargară despre ce prevede Constituţia şi că nu-l interesează atitudinea Avocatului Poporului în legătură cu cele 25 de Ordonanţe de urgenţă, emise de Guvern, în noaptea dintre 4 şi 5 februarie.

Spre deosebire de PSD, care în 2017 şi-a dovedit puterea, trântindu-şi propriile guverne, Grindeanu şi Tudose, acum PNL apelează la experimentatul PSD, să-i trântească trei guverne, pentru a-i oferi lui Klaus Iohannis Parlamentul pe tavă. Pe 24 februarie, Guvernul Orban II aşteaptă ca Parlamentul să se întrunească, pentru a nu-l vota. Tot de noaptea minţii ţine şi acest scenariu. Parlamentul nu se va întruni, pentru că “noua majoritate”, declarată de Klaus Iohannis, în noiembrie 2019, s-a evaporat în trei luni de existenţă.

Ludovic Orban ne consideră tâmpiţi, când ne avertizează că se prelungeşte criza, deoarece PSD nu-şi înţelege menirea de Opoziţie, aceea de a trânti guverne pe bandă rulantă, în ritmul stabilit după graficul său. Bomboana pe coliva celor 25 de ordonanţe de urgenţă, a fost Ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate, prin care s-a legiferat, în regim de urgenţă, o situaţie care era mai mult ca cert că nu va avea loc. Data de 24 februarie, rămâne doar data în care se prelungeşte pe durată nedeterminată interimatul Guvernului Orban I.

Guvernul Orban I, ca guvern interimar, va fi un guvern netoxic, deoarece are interzis accesul la ordonanţe de urgenţă, la asumări de răspundere şi la proiecte legislative, lăsând Parlamentului dreptul constituţional de a legifera. Acest guvern interimar trebuie să se ocupe doar de gestionarea problemelor curente ale ţării, până la alegerile normale din decembrie.

Atât de mare a fost aroganţa lui Klaus Iohannis, încât la data apariţiei în Monitorul Oficial al Ordonanţei de urgenţă privind alegerile anticipate, a declarat că această aiureală legislativă a fost un act de normalitate din partea Guvernului. Un act de normalitate va fi însă şi refuzul Parlamentului de a participa la mascarada solicitării Guvernului Orban II, de a nu fi votat, scutindu-l pe Ludovic Orban de a interpreta la tribuna Parlamentului, sceneta comică din “Titanic Vals” cu “Nu mă votaţi!”.