Contactează-ne

Actualitate

Mare jale! Ultimul drum al tinerilor înecaţi în Siret

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ toată suflarea comunei Bahna a participat la înmormîntarea celor cinci adolescenţi înecaţi în Siret ■ cortegiile funerare au plecat, concomitent, de la domiciliul părinţilor şi s-au întîlnit trei dintre ele la cimitirul din Bahna şi două la cel din satul Broşteni ■

Comunitatea din comuna Bahna a condus joi, 5 august, pe ultimul drum pe cei cinci adolescenţi, înecaţi în apele rîului Siret, în prima zi a acestei luni.

„Cei cinci adolescenţi înecaţi în apele Siretului, la Filipeşti, au fost conduşi pe ultimul drum de întreaga comunitate. A fost impresionantă şi mobilizarea elevilor de la şcoală, care au fost prezenţi la cele cinci ceremonii de înhumare, ce s-au desfăşurat concomitent. La fiecare dintre ele a fost prezent cîte un preot, care a oficiat ceremoniile de înhumare. Noi, ca primărie, ne-am organizat şi am mers la fiecare familie unde am înmînat cîte un mic ajutore financiar, urmînd ca după înmormîntare să întrunim consiliul local pentru a aproba majorarea sumelor pe care le vom acorda famililor atît de greu încercate de moartea tragică şi absurdă a acestor adolescenţi.

Tot astăzi (ieri – n.r.) am avut declarată, aşa cum ştiţi, zi de doliu comunitar, cînd a fost coborît în bernă tricolorul arborat la toate instituţiile publice din localitate. Şcoala a moblizat şi ea copiii din localitate, care au dus coroane de flori. Cortegiile funerare au pornit în acelaşi timp de acasă, de la fiecare familie care a avut un copil mort în tragedie.. Trei dintre cortegii s-au întîlnit la biserica din satul Bahna, unde există şi cimitirul, iar alte două cortegii la cea din satul Broşteni. A fost o ceremonie impresionantă. Nu cred că a existat cetăţean al comunei care să nu fi participat la înmormîntare şi să nu fie alături de familiile sfîşiate de durerea pierderii celor cinci copii“, a declarat viceprimarul Emil Prisecaru.

Pe data de 1 august 2021, cei cinci adolescenţi au murit unul după altul, în decurs de câteva minute. Atunci, opt tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, au plecat cu bicicletele la Filipeşti, în judeţul vecin, Bacău, pentru a se scălda în apele Siretului. Primul băiat care a intrat în apă a fost luat rapid de curent, moment în care un amic, realizând că se îneacă, a sărit să-l ajute. Curentul puternic l-a luat şi pe el, astfel că ceilalţi au intrat, rând pe rând, în albie pentru a se salva unul pe altul. „Ceea ce mai putem face pentru aceste familii greu încercate este să le stăm alături şi după ce-şi vor conduce copiii la groapă. Unul dintre ei s-a băgat primul în apă.

Cei de pe mal au văzut că-l trage apa şi se îneacă şi atunci au sărit unul după altul să se salveze. Din păcate un singur băiat, rămas pe mal, a legat nişte prosoape şi a aruncat un băţ, reuşind să salveze doi dintre adolescenţii intraţi în apă. Tot el a dat telefon familliilor pentru a le anunţa tragedia“, declara primarul comunei Bahna, Gheorghe Pătraşcu. Două dintre victime tocmai terminaseră clasa a VIII-a şi dăduseră admiterea la liceu, iar tânărul de 18 ani trecuse în clasa a XII-a, urmând cursurile unei unităţi de învăţământ economic din Iaşi. Primarul mai menţiona că administraţia va ajuta familiile lovite de tragedie cu câte 500 de lei pentru fiecare victimă. Sprijin a promis şi Prefectura Neamţ.

„În urma acestei nenorociri am hotărît să venim în sprijinul famililor, atât cât se poate, pentru că marea dramă este aceea că oricât ai vrea să ajuţi, nimeni şi nimic nu le mai poate aduce copiii înapoi. Ulterior înmormîntării, după cum am discutat cu domnul prefect, George Lazăr, vom face o serie de demersuri pentru a primi şi un ajutor de la această instituţie“, a mai spus edilul. Un sprijin consistent a venit din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a oferit suma de 10.000 de lei. Totodată, preoţii şi credincioşii din parohii au fost îndemnaţi să fie alături de cele patru familii îndoliate. Arhiepiscopia, prin Centrul eparhial, va oferi familiilor consiliere spirituală şi ajutor material, în vederea înhumării celor decedaţi, asigurând servicii religioase gratuite şi produse de panificaţie necesare pentru înmormântare.

„Acest accident, survenit într-o perioadă în care creştinii se pregătesc să întâmpine prin post şi rugăciune marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului Iisus Hristos, ne-a determinat ca, de atunci, în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala arhiepiscopală din Roman, să înălţăm rugăciuni pentru ca Dumnezeu să primească în ceruri sufletele celor cinci adolescenţi – Claudiu Andrei, Alin Luis, Costel Lorenzzo, Răzvan Ionuţ, Gabriel Eduard – şi să dăruiască putere familiilor lor“, a transmis Arhiepiscopia Romanului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Proiect de interes major, blocat în Consiliul Local Piatra Neamţ. Care sunt motivele

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe ordinea de zi a ședinței de C L de joi s-a aflat un proiect de hotărâre privind emisiunea de obligațiuni municipale în valoare de 100.000.000 lei ■ banii urmau să fie folosiţi pentru refinanțarea datoriei publice și pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor cu finanțări externe ■ „prin retragerea proiectului de pe ordinea de zi i-am ajutat pe consilierii PSD și PMP să nu se facă de râs chiar de tot în fața orașului. Le-am dat ocazia să citească proiectul”, a declarat primarul Andrei Carabelea ■

Proiectul privind emisiunea de obligaţiuni municipale a creat, cum era de aşteptat, scandal în sedinţa de Consiliu Local de joi, 26 mai. S-a cerut vot secret, consilierii PMP au zis că votează la vedere, iar primarul a retras proiectul. Explicaţiile municipalităţii au venit apoi sub forma unui comunicat de presă.

„Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi s-a aflat un proiect de hotărâre privind emisiunea de obligațiuni municipale în valoare de 100.000.000 lei pentru refinanțarea datoriei publice și pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor cu finanțări externe. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi ca urmare a ezitărilor unor consilieri locali referitoare la proiect și a amenințărilor exprimate cu privire la vicierea procedurii de vot”, se spune în comunicat.

„Un proiect important pentru dezvoltarea orașului a fost amânat de cinismul unor vremelnici actori în arena politică a orașului. Prin retragerea proiectului de pe ordinea de zi i-am ajutat pe consilierii PSD și PMP să nu se facă de râs chiar de tot în fața orașului. Astfel, le-am dat ocazia să citească proiectul de hotărâre. Pietrenii trebuie să știe că acești politicieni nu se gândesc o secundă la binele orașului ci doar la diversiuni și calcule politice lipsite de vreun rezultat.

Căutăm permanent soluții pentru a depăși situația financiară dificilă în care se află municipiul Piatra-Neamț de peste 10 ani din cauza creditelor contractate pentru investiții care s-au dovedit ineficiente și împovărează bugetul local. Aceste datorii istorice nu ne oferă șansa să facem astăzi investițiile prezentului pentru un viitor mai bun și să dezvoltăm orașul la adevăratul său potențial. 

Consilierii care s-au opus proiectului nu au înțeles proiectul. Nici nu i-a interesat. Ne-au oferit o demonstrație clară de neștiință și de politicianism ieftin și prin ezitările lor nu fac decât să mențină situația  financiară dificilă în care se află municipiul Piatra-Neamț. Un oraș care nu se dezvoltă prin investiții nu este atractiv nici pentru tinerii valoroși din comunitate, nici pentru mediul de afaceri sau investitori străini.

Le dau șansa consilierilor ca până la ședința următoare să citească cu atenție proiectul de hotărâre și să se documenteze despre aceste instrumente financiare moderne folosite cu succes atât de administrațiile din România, cât și din multe din țările dezvoltate din lume”  a declarat primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea.

Iar reprezentanţii municipalităţii argumentează poziţia proprie: „emisiunea de obligațiuni este avantajoasă atât pentru primărie cât și pentru populație. Procedura ar asigura economii consistente la bugetul local mai ales în primii ani, când trebuie achitate doar dobânzile și comisioanele. Profitul obținut din dobânzi ajunge la cetățenii care investesc în obligațiuni, și nu la băncile comerciale ca în cazul împrumuturilor bancare, iar autoritatea locală este cea care va stabili condițiile împrumutului, respectiv valoarea, nivelul dobânzilor și calendarul de rambursare.

Refinanțarea  datoriei publice prin emisiunea de obligațiuni înseamnă o reducere a gradului de îndatorare a municipiului la nivelul anului viitor cu aproape 16 procente, de la 22,56% la 6,76 %. Totodată, economiile din sumele neachitate în anii 2023, 2024 și 2025 ar însemna resurse pentru investițiile proprii ale primăriei (aprox. 60 milioane de lei). În plus aceste obligațiuni ar asigura fără eforturi financiare considerabile finanțarea cheltuielilor neeligibile la proiectele europene în derulare.

Indiferent de provocări și dificultăți, primarul Andrei Carabelea va continua proiectele de dezvoltare a orașului și se va preocupa să identifice cele mai bune soluții și măsuri pentru stabilitatea financiară a instituției, modernizarea orașului și creșterea calității vieții, în concordanță cu standardele de la nivel european”, se mai afirmă în comunicatul de presă.

Doar ca un simplu element de comparaţie: în urmă cu puţin timp consilierii PSD şi PMP, de data aceasta judeţeni, au votat cu două mâini un împrumut de 100 de milioane de lei, bani care mergeau în marea lor parte la firmele cumătrului. Întrebare pentru reprezentanţii celor două partide: era mai convenabil acel împrumut decât emisiunea de obligaţiuni şi, dacă ei cred că da, de ce? Sau dacă banii mergeau la cumătru` nu mai conta nimic altceva?!

Citește știrea

Actualitate

Echipa de aur de la Colegiul „Petru Rareş“ a ajuns în America. Vor fi premiaţi de Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ liceenii de la colegiul din Piatra Neamţ au obţinut medalia de aur la competiţia Space Settlement Contest, care este organizată de NASA ■

Câţiva elevi din Piatra Neamţ, 11 la număr, liceeni la Colegiul Naţional „Petru Rareş“, sub coordonarea profesorului Grigoruţă Oniciuc, au obţinut medalia de aur la competiţia Space Settlement Contest, organizată de NASA (Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială), în Statele Unite, una la care, în acest an, au participat circa 17.000 de competitori, cu peste 3.800 de proiecte. Cel al echipei din Neamţ s-a intitulat „Neves“, fiind vorba despre o navă spaţială, care să poată funcţiona în spaţiu, pe o perioadă nelimitată.

Despre rezultatul de excepţie al pietrenilor s-a aflat în luna aprilie a acestui an, iar festivitatea de premiere are loc pe 27 şi 28 mai 2022, la Washinton, la sediul agenţiei. Numai că, liceenii aveau o mare problemă, costurile pentru a ajunge şi sta câteva zile în Statele Unite, circa 35.000 de euro, fiind cu mult peste posibilităţile familiilor şi unităţii de învăţământ. N-au fost ajutaţi de autorităţi, doar Primăria Piatra Neamţ acordându-le câte 3.000 de lei, pentru a ajunge în Luxemburg, pe 9 mai, de Ziua Europei, unde au prezentat proiectul Neves.

Dar, pe ultima sută de metri, minunea s-a produs. „Am reuşit, graţie unor sponsori, să adunăm suma necesară plecării. Ne-au ajutat tot felul de persoane, firme găsite de părinţi prin Neamţ şi în ţară. Una dintre ele, din Anglia, ne-a sponsorizat cu 7.000 de euro. În demersurile noastre am găsit sprijin şi la un ministru din actuala guvernare. Decolarea a fost pe 25 mai 2022, de la Otopeni“, a declarat Grigoruţă Oniciuc, directorul liceului.

La Washinton, urmează ca echipa să-şi prezinte proiectul în plenul ceremoniei organizate de către Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială, una la care vor participa reprezentanţii staff-ului agenţiei, cercetători în domeniu şi astronauţi de renume mondial. În anii din urmă, adolescenţii de la „Rareş“ au mai participat la trei ediţii ale întrecerii mondiale.

Cei 11 liceni care au conceput naveta spaţială sub îndrumarea profesorului Oniciuc şi au obţinut aurul sunt: Alexandru Apostol, Ştefan Armeanu, Tudor Bărbieru, Alexandru Berea, Traian Bistriceanu, Ilinca Cristescu, David Gheorghiu, Iancu Matei Scurtu, Theodor Lupaşcu, Mircea Verdeanu şi Tudor Zăgărin. Tema competiţiei a fost conceperea unei nave spaţiale, ai cărei membri să poată trăi în spaţiu, pe o perioadă nelimitată.

Proiectul „Neves“ a fost conceput şi structurat ţinând cont de detalii ce au însemnat proiectare, organizare socială, asigurarea hranei, regenerarea resurselor etc. „Munca acestor copii a fost colosală“, a detaliat directorul colegiului. Nava este alcătuită dintr-un modul central şi altele cu un rol de transport, hrană, cercetare. „Pentru mine şi pentru toţi colegii este o realizare enormă să putem la NASA şi lumii ce am putut să facem“, a declarat Alexandru Apostol, înainte de decolarea spre SUA.

Citește știrea

Actualitate

Iată ce previzionează meteorologii în zilele finalului de mai. Cireşar debutează cu vreme bună.

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ precipitaţii mai sînt prognozate în acest week-end, apoi condiţiile meteo se mai îmbunează ■ săptămîna viitoare vor fi între 26 şi cel mult 28 de grade ■

Meteorologii anunţă ceva precipitaţii pe final de primăvară, iar la debutul verii calendaristice vremea se îndreaptă, ploile dispar, iar în medie, temperaturile vor fi cuprinse între 25 şi 28 de grade. Dacă astăzi, 26 mai, a fost cer mai mult acoperit, mîine, 27 mai, soarele îşi va face simţită prezenţa şi în cel mai cald moment se vor înregistra 25 de grade.

Noaptea va fi plăcută, cu o minimă de 13 grade. Ceva mai rece va fi sîmbătă, 28 mai, iar în zona noastră mercurul din termometre nu trece de 20 de grade. În a doua parte a zilei ar putea veni ceva stropi de ploaie. După lăsarea întunericului, minima rămîne cantonată la 13 grade. Cea mai rece zi din intervalul de prognoză pare a fi cea de duminică, 29 mai, cînd va ploua mărut şi nu vor fi mai mult de 16 grade.

Minima nocturnă are acelaşi trend şi va fi rece la doar 11 grade. De luni, 30 mai, se apreciază regimul termic şi vor fi cam 21 de grade, însă după amiază sînt prognozate ploi scurte, de vară. Minima nocturnă ajunge la 13 grade. Mai cald va fi marţi, 31 mai, cînd se vor înregistra pînă la 24 de grade, pe fondul unui cer variabil cu soare.

Vara calendaristică aduce temperaturi mai îndrăzneţe, astfel că miercuri, 1 iunie, ne vom bucura de 26 de grade, însă nu este exclus ca în a doua parte a intervalului să revină nori de ploaie. Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză pare a fi cea de joi, 2 iunie, cînd soarele va fi la putere şi aduce 28 de grade. Va fi influenţat şi regimul termic nocturn, iar minima saltă la 15 grade.

Vineri, 3 iunie, va fi timp bun, ziua se vor înregistra cel mult 25 de grade, iar noaptea mercurul din termometre se opreşte la 15 grade. În week-end, în perioada 4 – 5 iunie, va fi soare şi cam 26 de grade. Schimbări se anunţă în regimul termic nocturn, iar minima saltă pînă la 16, poate chiar 17 grade.

Citește știrea
Advertisement








Trending