Actualitate
Mandat european de arestare. A fost prins un nemțean căutat în Italia

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de către autoritățile din Italia, împotriva unui bărbat, urmărit la nivel național și internațional, pentru comiterea de pe teritoriul acestui stat a infracțiunii de furt calificat.
Nemțeanul, în vârstă de 54 de ani, a fost depistat de polițiști în Roznov și a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Cel în cauză a fost încarcerat în arestul IPJ Bacău.
Prinderea suspectului a avut loc pe 20 martie 2025, când cadrele Poliției Roman au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru depistarea unor persoane care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.

-
Actualitate2 săptămâni,
INTERVIU: „România a manifestat o obediență constantă, România prin liderii ei a stat cu mâna întinsă”
-
Actualitate2 săptămâni,
INTERVIU: “George Simion e un cârlan, lipsit de experienţă. Eu sunt patriot, mă voi lupta în primul rând pentru siguranța României”
-
Actualitate2 săptămâni,
Zi de meci pe Municipal. Ceahlăul primește vizita celor de la CS Afumați
-
Actualitate2 săptămâni,
WhatsApp și „blue circle”: Meta AI a ajuns în Europa – ce face și de ce nu poți scăpa de el
-
Actualitate2 săptămâni,
“Piaţa din Târgu Neamţ este o ruină”. Ce ales a pus tunurile pe SC Civitas?
-
Actualitate2 săptămâni,
Salvează o viață, câștigă un prieten! Eveniment special de adopție la Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Iarna din aprilie. Ce spune prognoza meteo pentru următoarele zile
-
Actualitate2 săptămâni,
COMES – Unicul producător român de echipamente statice sub presiune implicat în modernizarea unei importante rafinării