Majoritatea mare, majoritãtile mici si rostul chiulangiilor

Campania de toamnã a Coalitiei conducãtoare împotriva presedintilor de Camere parlamentare si consilii judetene, dupã cum se vede, aduce bine la chip si consistentã cu tranzitia la români: nu se mai sfîrseste. Perfect adaptatã la mediu, vorba unei reclame, campania a confirmat încã o datã inepuizabilele resurse ale politicienilor „cei mai egali“ în drepturi cu noi de a tocmi demnitãti si functii la care nu au acces. Opintelile succesive ale nucleului PNL – PD riscau sã producã asa de multi dubleti pentru rîvnitele sefii ale Senatului si Camerei Deputatilor încît tragerea la sorti începuse a se contura ca o solutie fericitã pentru curmarea suferintelor negociatorilor, sponsorilor si… împingãtorilor de sfori. Risipa de energie, furia si rãtãcirea în concretele meandre ale regulamentelor au readus în prim-plan, mãcar pentru nemteni, pe unul dintre priceputii cu experientã de la PSD, nimeni altul deputatul Ioan Bivolaru. Ce bine ar fi prins acum Aliantei un deputat ca Ioan Onisei, nemtean de-al nostru!… Deh, n-a încãput pe lista preliminarã a Partidului Democrat, asta e. Dacã alesii „mari“, obisnuiti a se scãlda în baia de luminã asiguratã de reflectoare, n-au avut unde sã se ascundã de opinia publicã, nu în aceeasi situatie se aflã alesii mai mici de la judete. Nu toti, ci numai din vreo 19 judete, în care se preconizeazã debarcarea presedintilor de Consilii alesi anul trecut. Dupã aproape 14 ani de la primele alegeri locale post-revolutionare, se vede treaba, românul din spatele opiniei publice, investigatorii oficiali din presã si personajele angajate în politicã la nivel judetean tot nu învatã sã acorde interesul cuvenit politicii de anvergurã localã. Tocmelile din teritoriu nu sînt cu nimic mai prejos, numai cã au avut parte de o discretie rece si perfect înselãtoare. În spatele usilor – închise sau perfid sugerat a fi închise – s-au pus în operã tranzactii cel putin interesante. Deosebirea, lesne de sesizat, este cã majoritatea de la Centru existã, dar nu functioneazã, iar cea din judete trebuie reconfiguratã – de unde si alt tip de „negocieri“. Nici o grijã însã, mai devreme sau mai tîrziu, argumentele si resursele angajate vor fi aflate. Un nemultumit, acolo, sau un om de bine e inevitabil sã aparã. Asemãnarea e una care oferã reteta preparãrii încã unui cocteil de rîs si plîns: au fost stabiliti urmãtorii presedinti de Camere si judete, dar nu existã temeiul legal pentru schimbarea celor în functie. În asteptarea nasterii temeiului legal, deloc lipsitã de interesã este urmãrirea singurei si firavei majoritãti de vot existente scriptic, cea din Parlament. A fost cum a fost pînã acum, cu aducerea imunitarilor la vot si cu numãrarea voturilor, dar sã vedeti cum va fi de acum încolo. Preocupatã de termene de notorietate, precum 15 septembrie (pentru schimbarea lui Nicolae Vãcãroiu si Adrian Nãstase) sau 1 octombrie (pentru promovarea unor legi din pachetul angajat cu Uniunea Europeanã), lumea (?!) a uitat cã aceste zile marcheazã si debutul a 35 de parlamentari români ca boboci – însãrcinati cu privitul si vorbitul, mai putin cu votul – în Parlamentul European. Structura lotului nostru de euro-observatorii nostri respectã desenul politic din Parlament si, la prima vedere, nu ar afecta majoritatea de acasã. Cît, cum si în ce conditii de activitate oficiale ne vor reprezenta cei 35 de absenti motivat de la activitãtile legislative domestice, prea putin conteazã acum. Importantã este înclinatia lor consacratã spre chiul. La cît de fragilã e majoritatea din Parlamentul nostru, nu ar fi o surprizã pentru nimeni sã descoperim euro-observatori brusc îndrãgostiti de ridicarea mîinii acasã, la locul oficial de muncã. O diferentã de un singur vot, la o adicã, asiguratã din jocul euro-observatorilor chiulangii, poate decide viitorul lui Vãcãroiu, Nãstase si al celor vreo 19 presedinti de consilii judetene. Delicat subiect, ce naiba? Fãrã nici o supãrare, încã unul care tine de interminabila si originala noastrã tranzitie.