Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Majorare salarialã cu 10% pentru tevari

Știre publicată în urmă cu

în data de

• dupã o negociere de 12 ore, patronatul de la „Mittal Steel“ a cedat presiunilor sindicale, dînd tevarilor o majorare salarialã de 10% • salariul minim de referintã este de 3.850.000 lei • urmeazã a se negocia forma de acordare a majorãrii •

Reprezentantii patronatului de la „Mittal Steel“ au cedat, joi, 29 septembrie, la orele 22, presiunilor sindicale de a majora salariile, pe unitate, cu 10%. Aceastã mãrire de salariu s-a obtinut „pe ultima sutã de metri“, în conditiile în care pe tot parcursul celor 12 ore de negocieri dure, reprezentantii patronatului nu vroiau sã dea un leu peste cuantumul salariului minim pe ramurã. „Ultima rundã de negocieri a fost, cu adevãrat, grea. Pînã la orele 22, presedintele Comisiei de negocieri, din partea patronalã, Ionel Bors, a refuzat sã ne acorde un sfant, peste salariul minim pe ramurã, de 4,5 milioane de lei, stabilit prin contractul din 12 septembrie, dintre patronate si sindicatele «Metarom». La orele 22, dupã îndelungi «tîrguieli» si «parlamentãri», domnul Ionel Bors a cedat si, în final, s-a aprobat o majorare salarialã de 10%, la fondul de salarii, pornindu-se de la un salariu minim în societate de 3.850.000 de lei. În final, s-a majorat salariul cu rata inflatiei, la care s-a mai obtinut o crestere de 2,6%. Asta înseamnã cã tot ceea ce va primi omul, inclusiv sporurile, se va majora cu procentul amintit. Normal cã nu sîntem multumiti, dar le vom explica oamenilor cã a fost un întreg «rãzboi al nervilor». Procentul obtinut nu este prea mare, dar nici mic. Vom încerca sã explicãm oamenilor cã la Hunedoara s-a refuzat a se acorda si 100.000 lei peste salariul minim pe ramurã, ba, mai mult, sporurile sînt incluse în salariu. La Tepro s-a obtinut o majorare de doar 5%, dupã sapte luni de negocieri salariale. La Galati, negocierile salariale vor avea loc luna viitoare“, au precizat surse sindicale din „Mittal Steel“. Urmeazã ca, în urmãtoarele trei zile, sã se întîlneascã liderii de sindicat cu personalul de la Serviciul de Resurse Umane si cu cel de la Serviciul Financiar-Contabil, în vederea stabilirii variantei de crestere salarialã, ce urmeazã a se aplica. „Va trebui sã se aleagã varianta de majorare. O propunere este aceea de a împãrti banii în sumã fixã, sã fie dati în procent sau sã se facã majorarea prin negociere individualã. Pînã în 5 octombrie va trebui sã fie stabilitã modalitatea de majorare salarialã“, au mai precizat aceleasi surse sindicale. Þevarii vor primi salariile majorate la lichidarea din 13 octombrie.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending