Contactează-ne

Actualitate

Maestrul Clopoţel a plecat la ceruri. Drum lin spre stele

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ioan Clopoţel, “Maestrul Clopoţel,  fotograful urbei”, cum îl alintau unii prieteni, a plecat la ceruri, miercuri, 24 august.

Fire şi suflet de artist, era unul dintre personajele emblematice ale oraşului. Cu aparatul de fotografiat mereu atârnat la gât, cu geanta celebră în care avea de toate, inclusiv fotografiile pe care le împărţea şi pe care mulţi pietreni le au, sunt sigur, în albumele de familie.

“Maestre, am adus nişte fotografii spre publicare dacă aveţi nevoie”, era fraza auzită des de cei de la Monitorul când în prag apărea figura veselă a lui Clopoţel. În anii din urmă, când fotografiile erau pe hârtie, treceau din mână în mână, însoţite de murmure apreciative, până la secretarul de redacţie care pleca să le scaneze. Apoi, locul fotografiilor pe hârtie a fost luat de mult mai modernul card de memorie, dar fotografiile Maestrului Clopoţel erau la fel de vii. Erau bucăţi de viaţă. Şi erau aur curat pentru ziar. Şi nu numai pentru ziar.

Dar Maestrul era, dincolo de firea de artist, şi un om profund implicat în viaţa cetăţii, pe care o iubea din toată inima. Dovadă, o întâmplare de acum câţiva ani. Clopoţel, în pragul redacţiei: “Maestre am un text de publicat, îl publici?”, a fost atunci întrebarea. “Despre ce?”. “Despre ce se întâmplă în oraş. E strigător la cer”. Curioşi ne-am îngrămădit să vedem textul care înlocuia de data aceasta fotografiile cu care ne obişnuise. Era un “pamflet-avertisment” în versuri. La fel de viu, curat şi sincer cum sunt şi fotografiile Maestrului. Şi pe care îl reluăm astăzi în zi de dureroasă despărţire încercând să reînviem măcar o fărâmă din imaginea unui mare om. Drum lin spre stele Maestre. O parte din spiritul tău va rămâne veşnic în urbea de la poalele Pietricicăi!

Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt – (pamflet – avertisment)

Stă Măria Sa pe soclu şi priveşte cu necaz/

Cum vătaful şi slujbaşii nu se-mpiedică-n Ucaz;/

Ridicară calemgii trei gherete pe furiş/

Şi în nepăsarea urbei îşi văd de alişveriş./

 

În traducere înseamnă că Ştefan nu înţelege/

Cum primarul şi-acoliţii nu s-au poticnit de Lege./

Şi sub zidul Curţii Sale trei spelunci au construit/

Şi în nepăsarea noastră fac ceea ce ştiu – profit./

 

Încruntat, de sus, priveşte cum făţarnicii depun/

Flori la poalele statuii şi în loc de drumul bun/

Aleg calea lesnicioasă a băltirii în păcat/

La nici cincisprezece stânjeni de altaru-nvecinat./

 

De-ar putea ridica spada singur şi-ar croi dreptate,/

Ar cădea câteva tigve proaste şi înfumurate,/

Dar aşa aşteaptă, bietul, ca noi, cei de trei parale,/

Moldovenii săi, mulţimea, ample oşti electorale,/

 

Noi, cei păcăliţi de-a pururi, să purcedem la atac/

Şi la primele alegeri poate le-om veni de hac,/

Iar primarul şi ciracii, ce azi nu-şi încap în fire,/

Vor rămâne-n cartea urbei doar o tristă amintire./

 

Tuturor acestor umbre, hotărât trebuie spus/

Că prestaţia injustă a văzut-o Cel de Sus/

Şi pedepsa lui, târzie, vine pentru fiecare,/

Căci justiţia divină… nu cunoaşte suspendare.

 

(Ioan CLOPOŢEL, acelaşi observator conservator)

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending