Contactează-ne

Actualitate

MĂ VACCINEZ sau NU MĂ VACCINEZ ?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cred că întrebarea asta îi bântuie pe mulți. Unii sunt foarte categorici, nu au ne­vo­ie de argumente și pledoarii, da sau ba. Alți însănbadoptă cea mai chinuitoare poziție, a în­doielii, mereu alimentată de tot felul de opinii, luări de poziție și judecăți, care de care mai percutante și mai pline de miez. Poziția îndoielii are toate șansele de a se transforma într-una a căii fără în­toar­cere, a regretelor.

În ce mă privește, mă bucură știrea că vaccinările antiCOVID sunt gata să ia startul într-o competiție fără egal și nu numai că mă declar de acord cu vaccinarea, dar o aștept cu explicabilă nerăbdare. Și îi sfătuiesc și pe alții să facă la fel.

Iar dacă mă întreabă cineva de unde îmi vine siguranța și certitudinea în valoarea și eficiența vaccinării, am să spun că la începuturile meseriei am trăit dramele bolilor contagioase precum poliomielita, scarlatina și difteria, rugeola, rubeola și altele care își alegeau victimele mai ales dintre copii. Asistam, neputincios, la dramele care se petreceau sub ochii mei și, mai ales, ale mamelor disperate că-și pierd copii. Și unele chiar îi pierdeau. Același lucru se petrecea cu tifosul exantematic, febra tifoidă, tetanosul și altele, mai rare, care afectau adulții.

Toate aveau mortalitate importantă, ca să nu mai vorbesc că unele dintre ele lăsau se­che­le severe pentru toată viața. Am fost martor al procesului de disparițiea unora din­tre bolile amintite (paralizia infantilă, difteria, scarlatina, pojarul) și împuținarea altora. Și acestea datorită numai și numai imunizării active, în masă, prin vaccinare. Trebuie să recunosc că regimul trecut practica un regim de vaccinare bine conceput, de la care nu te puteai sustrage, și care începea chiar din momentul nașterii și ajungea în adolescență sau, după caz, la maturitate. Am ajuns să trăiesc și marea dramă și rușine națională, gravă prin consecințe, cu mulți morți din rândul copiilor și adulților prin rujeolă (pojar) datorată in­con­știenței părinților care și-au lăsat copiii ne­vac­cinați și a celor care se tre­zesc vorbind. Nu există nenorocire mai mare pe lume decât să-ți moară un copil. Tocmai cei care și-au pierdut copiii ar trebui să fie cei mai vajnici apărători ai vaccinării, împotriva profeților de ocazie.

Pentru cei care se pregătesc să-mi servească replica unor medici reticenți și care pun în circulație ipoteze halucinante cu riscuri și boli care pot surveni după vaccinare, nu am o explicație plauzibilă dar folosesc și aplaud afirmația unui specialist de mare probitate științifică și care spune, cu subiect și predicat, că e vorba de un ”anal­fabetism medical”, racilă mai grea decât neștiința pură.

Foarte interesant este că cei mai mulți dintre oameni fug de medicamente, pe care le socotesc chimicale sau otrăvuri, care dau năvală, și foarte bine fac, către medicina naturistă. Dar este de neînțeles reticența față de vaccinuri, care sunt fabricate de natura însăși, fără vreo intervenție străină și care răspund principiului de bază al exis­ten­ței noastre: contactul dintre organism și orice factor din afară, străin de organism, deter­mi­nă un răspuns de apărare din partea organismului. Nici un laborator, nici o fabrică de pe lume nu întrece și nu va întrece în vecii vecilor, capacitatea organismului de a-și fabrica propriile arme de luptă împotriva a tot ce îi este străin și îl agresează, și a le pune în operă.

Repetând că vaccinul face parte dintre cele mai valoroase remedii naturale, îmi exprim regretul că nu reușim încă să găsim pentru toate bolile vaccinuri. Dar probabil că știința va reuși în cele din urmă această colosală performanță.

Trebuie să ne simțim rușinați și vinovați, la nivel individual și de țară, că am ratat campania de vaccinare a fetițelor împo­triva cancerului de col ute­rin, singura formă de cancer al cărui agent (tot virus) este cunoscut și care conferă imu­nitate absolută, sută la sută, pentru toată viața. Cum putem ignora această binefacere fără egal, și să acceptăm o mortalitate uriașă, dureros de însemnată, a doua după cancerul de sân ?

Mă declar împotriva celor care se trezesc lălăind, fără drept, într-o pro­blemă de mare interes, capitală pentru sănătatea unei populații, fără să aibă un mi­ni­mum de cultură medicală și de judecată.

Pe de altă parte, și administrația noastră are partea ei de vină, fiindcă a lăsat problema vaccinării la latitudinea unor neprofesioniști. Statul are datoria de a proclama legi drastice referitoare la imunizarea activă prin vaccinare a întregii populații și a limi­ta accesul persoanelor nevaccinate în sânul unor populații preponderent vaccinată.

Din păcate, odată cu libertatea de alegere și cu democrația prost înțeleasă, tot ce s-a câștigat s-a dus pe apa sâmbetei și numărăm vieți pierdute prin rugeolă și dăm cuvântul unor lătrători lipsiți de rațiune elementară. Au pus mâna pe goarnă, trag într-una cu usturoiul, cu lămâia și cu mestecatul pătrunjelului care ne scapă de orice și sunt convinși că fac operă socială. Nu doar atât, devin mari filozofi și profesioniști fără portofoliu, pun întrebări care tare s-ar mai  potrivi altor domenii care ne macină viața, și nu medicinii.

Producerea unui vaccin este mult mai complexă și mai complicată decât a unui medicament oarcare, fiindcă nu este vorba de pus în practică o simplă formulă chimică. Din dorința de a pune în operă produse vaccinale cu eficiență maximală și cu riscuri cât mai reduse, s-au stabilit, s-au imaginat anumite protocoale, scheme, verificate de prac­tică și, de la sine înțeles, consumatoare de timp. Dar când pandemia pe care o străbatem are caractere atât de agresive și nefaste, nu este deloc nefiresc ca și știința să adopte alte scheme, alte protocoale, adaptate stării pe care o produce.

În cele din urmă, trebuie să adoptăm principiul general valabil pentru orice domeniu de activitate umană: să lăsăm cuvântul profesioniștilor adevărați, să le creăm condițiile cele mai bune prin care să-și dovedească priceperea.

Numai așa vom câștiga. Noi și cei din jurul nostru.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Bărbat mort subit în spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la doar 40 de ani, un nemţean din Zăneşti a decedat la Spitalul Roman ■ bărbatului i s-a făcut rău în timp ce dădea cu vopsea interiorul unei fose ■ transportat la CPU, pacientul a murit după cîteva ore ■ soţia victimei spune că va face o reclamaţie la Colegiul Medicilor, apreciind că victimei nu i-ar fi fost administrat tratamentul adecvat ■

Un bărbat de doar 40 de ani, din Zăneşti, a fost adus în ziua de 22 ianuarie la Spitalul Roman cu o ambulanţă, din cauza unei aparente intoxicaţii cu o vopsea, dar la cîteva ora de la internare a decedat. Soţia bărbatului ne-a povestit împrejurările în care s-a produs tragedia.

„Pe data de 2 martie, soţul meu ar fi împlinit 41 de ani, dar în ziua de 21 ianuarie, după amiază, s-a produs nenerocirea, pierzîndu-şi viaţa. A luat o găletuşă cu o vopsea pe care o aveam din străinătate şi a mers la o casă pe care o aveam în construcţie, pentru a izola o fosă. A luat cu el şi fetiţa, care se juca prin curte. După vreo jumătate de oră am sunat. Nu mi-a răspuns. Am mai încercat după o oră, la fel. După ce s-a întunecat m-au sunat nişte vecini, care mi-au spus că soţului meu i s-a făcut rău. Am ajuns acolo în mai puţin de 5 minute. Un băiat din vecini a încercat să-l scoată, dar nu a reuşit pentru că era un miros foarte toxic în interiorul fosei. Au sunat la ambulanţă şi pînă ce aceasta a ajuns, cu ajutorul altor doi vecini l-au scos la aer. Vecinii mi-au spus că la un moment dat fetiţa a început să ţipe pentru a alarma pe cineva care s-o ajute“, a povestit văduva.

Aceasta mai spune că i-a întrebat pe membrii echipajului de la ambulanţă unde-l duc, după ce l-au conectat la aparate aflînd că merg la Spital de Urgenţă Roman. I s-a mai spus că pacientul avea semne vitale şi că e normal să vomite, pentru că vaporii de vopsea inhalaţi provocau această stare. Nemţeanca mai susţine că soţul meu nu suferea de nici o afecţiune, luînd, din cînd în cînd, un paracetamol.

„Am ajuns la spital, la Roman şi eu am rămas să aştept în stradă. După două ore am sunat la CPU, mi s-a spus că are semne vitale şi că e în regulă. Am întrebat cînd pot să-l văd şi mi-au spus că nu e posibil, dar că e bine să revin a doua zi dimineaţă. Sîmbătă am plecat la servici, dar îngrijorată, preţ de o oră am tot sunat la telefonul mobil al spitalului, la care nu-mi răspundea nimeni; intra mesageria“, rememorează soţia bărbatului decedat.

Mai afirmă că vineri, pe 22 ianuarie, cînd a stat în faţa spitalului a reuşit să vorbească cu el la telefonul mobil, părîndu-i-se că acesta se exprimă foarte greu. I-a spus că este perfuzat şi că vomită continuu, îndemnînd-o să se întoarcă acasă, la Zăneşti. Sîmbătă dimineaţă femeia a plecat la serviciu şi a tot încercat să sune la CPU Roman, pentru a afla veşti despre soţ. După vreo oră de încercări a reuşit să vorbească la CPU şi i s-a dat vestea cumplită a decesului. A încercat să se lămurească despre ce s-a întîmplat, vorbind cu medicul care intrase în gardă, acesta explicîndu-i situaţia.

„La un moment dat am auzit pe fundal o voce, care întreba «Ce-s cu atîtea explicaţii?», după care a luat telefonul şi mi-a spus textual să-mi bag minţile în cap că bărbatul meu a decedat, după care mi-a închis“, mai susţine soţia victimei. Purtătorul de cuvînt al Spitalului Roman a confirmat decesul şi a relatat împrejurările în care bărbatul a fost adus la unitatea menţionată.

„În ziua de 22 ianuarie, la ora 19.36 a fost transportat la CPU cu ambulanţa TIM SMURD un pacient în vîrstă de 40 de ani, din Zăneşti. Acesta prezenta o intoxicaţie involuntară cu o soluţie Icobid Versol. Era confuz, hipotermic. A fost perfuzat şi încălzit cu o pătură caldă şi i-au fost recoltate analizele. La ora 04.45 a devenit inconştient. A fost resuscitat, i s-a administrat adrenalină, a fost intubat, dar pacientul a rămas asistolic pe tot parcursul perioadei de resuscitare şi la ora 05.50 s-a declarat decesul, cu diagnosticul de stop cardio-respirator, rezistent la manevrele de resuscitare“. Soţia pacientului a declarat că este posibil să facă o sesizare la Colegiul Medicilor, apreciind că soţului nu i-au fost acordate îngrijirile medicale specifice stopului cradio-respirator, fiind tratat pentru o intoxicaţie.

Citește știrea

Actualitate

Fraţilor interlopi li s-a urît în detenţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ fraţii Tănase, din Roman, au cerut înlocuirea cătuşelor cu o măsură preventivă mai blîndă, dar nu au avut noroc ■ ei au fost încarceraţi prntru acuze de şantaj, camătă, hărţuire, sau grup infracţional organizat ■ inculpaţii au băgat spaima în patronii sălilor de jocuri de noroc, cărora le cereau taxă de protecţie ■

Fraţii Tănase, cei care au băgat spaima în patronii păcănelelor din Roman, s-au săturat de cătuşe după ce au fost încarceraţi de la finele lunii noiembrie a anului trecut.

Recent, cei trei, Sorin Tănase, de 42 de ani, Gheorghe Gabriel Tănase, în vîrstă de 39 de ani, şi Aurel Tănase, 50 de ani, au solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o măsură preventivă mai blîndă. Nu au avut noroc, iar magistraţii de la Tribunalul Neamţ au dispus prelungirea detenţiei pînă la data de 21 februarie 2021. Inculpaţii au contestat decizia instanţei de fond însă acţiunea a fost respinsă ca nefondată, astfel încît hotărîrea a devenit definitivă.

Cei trei au ajuns după gratii pentru acuze de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, camătă, ameninţare sau nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Totul a început pe 23 noiembrie, cînd anchetatorii de la DIICOT Neamţ au descins la Roman, vizaţi fiind membrii unei grupări care desfăşura activităţi ilicite.

Din 2017, ei se „ocupau“ de cei care aveau afaceri în domeniul jocurilor de noroc, cărora le cereau taxe de protecţie. În cauză mai sînt cercetate şi alte persoane, fiind acuze de şantaj, camătă, ameninţare, inducerea în eroare a organelor judiciare, influenţarea declaraţiilor, hărţuire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pentru documentarea activităţii infracţionale, au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare, fiind indisponibilizate patru autoturisme, în valoare de 20.000 de euro, 6.700 de lei, 725 de euro, 12 telefoane mobile şi un cuţit.

„În cursul anului 2017, şase persoane, din Roman, s-ar fi constituit într- o grupare infracţională organizată, bazată pe relaţii familiale şi prietenii apropiate, în scopul obţinerii unor foloase injuste, prin ameninţare şi intimidare, de la reprezentanţii unor firme care administrau săli de jocuri de noroc“, conform unui comunicat al IPJ Neamţ.

Aceştia ar fi ameninţat cu acte de violenţă atît angajaţii care îşi desfăşurau activitatea în sălile respective, cît şi clienţii. Prin aceste acţiuni, ar fi determinat reprezentanţii acestor săli să le achite taxe de protecţie. De asemenea, în perioada 2019 – 2020, cinci persoane, membre ale aceleiaşi familii, ar fi oferit bunuri, precum şi diferite sume de bani, cu împrumut, mai multor persoane din oraş.

„Ulterior, datornicii ar fi urmat să returneze banii, cu dobîndă, într-un interval de timp stabilit de membrii grupării, iar, în cazul nerespectării acestuia, ar fi exercitat acte de violenţă fizică şi verbală asupra acestora“, conform aceleiaşi surse. Totodată, în cazul nerecuperării banilor, la termenul stabilit, dobînzile ar fi crescut zilnic, iar persoanele cu datorii ar fi fost ameninţate şi constrînse psihic şi fizic, în vederea efectuării plăţilor.

Citește știrea

Actualitate

Trei incendii în două ore şi jumătate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Zi de foc pentru pompierii nemţeni, marţi, 26 ianuarie, aceştia intervenind în interval de două ore şi jumătate la trei incendii. Flăcările au izbucnit de la focul deschis în spaţii deschise, un coş de fum neprotejat termic şi un scurtcircuit electric. Prima alarmă a fost dată în jurul orei 14.

“Prin apel la 112, in jurul orei  14:00, am fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Grumăzești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj cu ambulanță de la SAJ și pompieri voluntari din cadrul SVSU Grumăzești.

Până la ajungerea forțelor de intervenție, din interiorul locuinței, a fost evacuată de către voluntari o femeie de 91 de ani. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, după care a fost transportată la CPU Târgu Neamț.

Incendiul se manifesta în interiorul unei camere și la acoperișul locuinței.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars 7 mp din cerdacul din lemn, acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 mp, bunuri materiale aflate în interiorul camerei  și aproximativ 500 kg de lemne de foc.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ. După o jumătate de oră, o nouă alarmă, de data aceasta la Sagna.

“Prin apel la 112, în jurul orei 14:30 am fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Sagna. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Sagna.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe,  cu posibilitatea propagării la locuință aflată în imediata vecinătate și o anexă gospodărească.

Proprietara locuinței in vârstă de 43 de ani a suferit atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD la locul evenimentului,  refuzând transportul la spital.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul.

Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, au transmis cei de la ISU.

Un alt incendiu a izbucnit, în Piatra Neamţ, în jurul orei 16.25.

“În jurul orei 16:25, prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din municipiul Piatra-Neamț.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu două autospeciale de stingere.

Incendiul se manifesta în interiorul unei locuințe situată pe strada Cetatea Neamțului.

Pompierii au scos din locuința cuprinsă de flăcări o butelie, ce prezenta risc de explozie.

Incendiul a fost localizat și lichidat de forțele de intervenție. În urma incendiului au ars bunurile materiale din interiorul a două camere (obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electrice și electrocasnice etc).

Din fericire nu au fost victime.

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, au mai transmis reprezentanţii ISU.

Citește știrea

Trending