Contactează-ne

Prima pagină

Lungul drum al Ucrainei de la Bucureşti la Vilnius

Știre publicată în urmă cu

în data de

În zilele de 11 şi 12 iulie a.c., la Vilnius, capitala Lituaniei, s-au consumat lucrările Summitului NATO, eveniment pe care unii mai entuziaști l-au numit istoric, deşi va ramane în istorie doar statistic. Caracterul istoric al acestui eveniment s-ar fi justificat dacă Ucraina, invitatul de serviciu, ar fi primit plicul cu solicitarea fermă de a intra în NATO sau măcar un termen când acest eveniment ar putea avea loc cert. Presimţind că nici de data aceasta Ucraina nu va fi lăsata să pășeasca în antecamera NATO, preşedintele Volodimir Zelenski nu ar prea fi vrut să participe la lucrări, dar s-a deplasat până la urmă la Vilnius. Nu înainte de a declara prevăzător „sper că Vilnius nu va fi un nou Bucureşti”. Care era rostul Bucureştiului într-o astfel de propoziţie?

În zilele de 2-4 aprilie 2008, la București au avut loc lucrările altui Summit NATO. A fost summitul cu cea mai largă participare de până atunci, fiind invitați oficiali din 49 de state, printre care Federaţia Rusă, reprezentată de Vladimir Putin şi Ucraina, reprezentată de Victor Iuscenko. Din partea SUA a participat preşedintele George W.Bush.

În discursul său, Putin a declarat că Rusia vede extinderea NATO până la frontierele sale ca o ameninţare la adresa securităţii proprii. Decizia Summitului de la București a fost ca Albania şi Croaţia să intre în NATO, iar Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina au primit invitaţia fermă să înceapă dialogul pentru aderare.

În ce priveşte cererile de aderare ale Ucrainei, Georgiei şi Macedoniei, acestea au fost amânate pentru reexaminare la sfârşitul lui 2008, dacă între timp ţările respective au realizat ceva progrese. Ne reamintim că tot la acel summit s-a decis amplasarea unor scuturi NATO antirachetă în România, Bulgaria, Grecia şi Turcia, motivându-se contracararea actelor de terorism ale Iranului.

Cheltuiala cu summitul de la Bucureşti a fost suportată integral de România, suma fiind estimată la 30-35 milioane de euro. După 15 ani de la summitul București, preşedintele Putin nu a mai participat și la summitul Vilnius, nemaifiind invitat. Nici de data aceasta Ucraina nu a primit vreo invitaţie concretă de aderare, nici măcar una pentru începerea dialogului premergător aderării.

Secretarul general NATO, Stoltenberg, a punctat în încheiere la Vilnius că „aderarea Ucrainei va avea loc când condiţiile o vor permite”, ceea ce în traducere liberă exprimă voința NATO de a nu se lăsa antrenată într-un conflict direct cu Rusia, după cum speră Zelenski. De abia acum, cu ocazia summitului Vilnius, s-a desluşit că logica invadării Ucrainei de către Rusia a fost să fie blocată aderarea.

În schimb, la Vilnius, Ucrainei i s-a reconfirmat mesajul țărilor NATO, că acestea nu-și vor susţine numai efortul de înarmare proprie, ci şi efortul de înarmare al Ucrainei. În afară de încurajări, aceasta a fost cam tot ce a putut obţine Zelenski la Vilnius. Una din principalele mize ale summitului de la Vilnius nu a fost Ucraina, ci Suedia.

Efortul diplomaţiei NATO s-a centrat în a-l convinge pe preşedintele Turciei, Ergodan, de a susţine în fata parlamentului turc aderarea Suediei la NATO. Odată cu aderarea Suediei, se închide flancul vestic al NATO la frontierele Rusiei, visul de decenii al SUA. Atât aderarea Suediei, cât şi a Ucrainei, rămân două probleme pe a căror rezolvare nu poate paria nimeni încă. Suedia rămâne la discreţia votului de conștiință din Parlamentul Turciei. Ucraina va adera la NATO după ce armata se va ocupa Moscova.

NATO la Vilnius, evoluţie de la terapie intensivă la târg de armament

În 2019, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, șoca opinia publică decretând că „NATO este în moarte cerebrală” subliniind astfel că Alianța şi-a cam trăit traiul şi că Europa trebuie să se descurce singură. Intervenţia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie 2022, a fost un electroșoc, care a resuscitat NATO, demonstrându-se acum la Vilnius că Alianţa poate fi deconectată de la aparatele terapiei intensive, fiind în deplinătatea facultăţilor.

Liderii celor 31 de state membre NATO, au terminat lucrările summitului de la Vilnius cu convingerea că a fost nevoie de războiul din Ucraina pentru ca această Alianță să iasă din „moarte cerebrală”, şi să se întărească, refăcându-şi unitatea. Contrar aşteptărilor lui Zelenski, cele 31 de sate membre NATO nu i-au dat acestuia garanţii privind aderarea rapidă a Ucrainei, ci l-au asigurat că doar va fi sprijinit pe termen nedefinit „atât cât va fi nevoie”.

Cei „31” sunt mai îngrijoraţi de faptul că NATO poate fi atras în Războiul cu Rusia, decât de faptul că Ucraina este victimă a acestui război. Ţările Baltice şi Polonia vor ca Ucraina să fie primită acum şi necondiţionat în NATO, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a însăşi prevederilor Tratatului Alianţei Nord-Atlantice, compromițând NATO în lume.

În principiu, cei „31” au convenit ca după terminarea războiului să fie găsită o modalitate prin care Ucraina să poată adera la NATO printr-o procedură rapidă şi simplificată. Până atunci, ajutorul militar nu va fi acordat Ucrainei de către NATO, ci prin forumul RAMSTEIN, un grup de 54 de state, condus de SUA, care reprezintă interesele industriei de armament.

După consumarea summitului Vilnius, finalizat cu o declaraţie comună a celor „31”, preşedintele Zelenski s-a văzut nevoit să tragă singur concluzia că „nu există nicio disponibilitate, nici de a invita Ucraina în NATO, nici de a o face membră a Alianței”. Trebuie ca de această concluzie să ia notă toţi propagandiştii, manipulatorii şi analiştii, care au trâmbiţat marea victorie a lui Zelenski la Vilnius.

Această concluzie a lui Zelenski, creionează şi o fereastră de oportunitate pentru Rusia în viitoarele negocieri de pace cu Ucraina. Cu ocazia acestui summit, Vilnius a fost transformat într-o locaţie pustie, burduşită de armament şi soldaţi, părând un amestec dintre o cetate sub stare de asediu şi un târg internaţional de armament de ultimă generaţie. Trecând în revistă parada armamentului expus pe străzi la vedere, Zelenski a avut motive de invidie pe lituanieni, care l-au însoţit până la întoarcerea la Kiev.

Vilnius este capitala Lituaniei, una din cele trei ţări baltice, situată între Letonia, Belarus, Polonia, Kaliningrad (Rusia) şi Marea Baltică. Lituania nu este o ţară mare, are o populaţie de doar 2,8 milioane de locuitori şi o suprafaţă de 65 mii de kilometri pătraţi, cam două treimi din Transilvania. Lituania a intrat în NATO în 2004 şi singurul ei potenţial este că reprezintă o verigă dintr-un lanţ mai lung care izolează Rusia față de Vest.

Politica NATO este că, cu cât lanţul este mai lung şi are mai multe verigi, cu atât cresc „şansele” ca Rusia să fie tentată sau împinsă de împrejurări să atace o verigă. Ar fi un real şi legitim pretext ca NATO, condus de SUA, să activeze articolul 5 din Tratatul Alianţei. Lituania, Letonia şi Estonia nu sunt verigi solide, dar pot constitui un real pretext pentru un conflict direct NATO – RUSIA. Ucraina este de anvergură unui lanț viguros… cu multiple verigi, dar în cazul ei, ruşii s-au dovedit mai iuţi de picior.

Războiul din Ucraina, atât pentru SUA, cât şi pentru Rusia, este o problema strategică

Paradoxul în această criză mondială de securitate constă în faptul că SUA şi Canada sunt singurele state membre NATO care au poziţia geografică cea mai îndepărtată faţă de Rusia. În acest context, SUA are în afara teritoriului, nici mai mult, nici mai puţin, 816 baze militare, iar Rusia are doar „UNA”.

Ruşii vor ca între forţele lor şi forţele NATO să existe o distanţă strategică, care este impusă de înarmarea nucleară. Puterea NATO constă în puterea nucleară a SUA, a cărei prezență, cât mai aproape de graniţele Rusiei nu reprezintă decât o reală provocare. Această provocare, SUA şi-o manifestă în Polonia şi în România, care au fost dotate cu sisteme de lansare MK-41, care pot lansa şi rachete nucleare.

Deveselu din România este situat la câteva minute de Moscova şi o lovitură de prevenţie a ruşilor nu va viza SUA, ci România. Pentru a planta astfel de sisteme în Polonia şi România, SUA s-a retras din Tratatul ABM (Tratatul de Rachete Antibalistice), care stabilea că sisteme de acest tip nu pot fi plasate în Europa. Prin includera Ucrainei în NATO, SUA dorea să plaseze astfel de sisteme şi în Crimeea, spre îngrijorarea legitimă a Rusiei.

O prevedere a Tratatului ABM asigura un timp de reacţie pentru statul vizat de lovitura nucleară. Asigurând un timp de reacţie suficient, pentru răspuns la lovitura nucleară, se exclude astfel riscul izbucnirii unui război nuclear. Cine nu respectă distanța strategică, ignoră cerinţa de evitare a unui război nuclear şi devine provocatorul unui astfel de război.

Prin includerea în NATO a ţărilor de la graniţele Rusiei, SUA nu face decât să-şi apropie bazele militare de aceste graniţe, în condiţiile în care Rusia nu are un comportament similar faţă de graniţele SUA. Dorinţa noastră, a românilor, nu poate fi alta decât ca cele două forţe nucleare, SUA şi Rusia, să respecte în egală măsură condiţiile de descurajare a escaladării unui conflict nuclear, indiferent de democrațiile lor, care oricum nu sunt ale noastre.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending