Contactează-ne

Prima pagină

Lungul drum al şantierului din Piatra Neamţ, de la temporar către permanent

Știre publicată în urmă cu

în data de

În micul nostru univers pietrean am fost obişnuiţi de multă vreme, de către edili, cu ideea că dacă se impune rezolvarea unor probleme stringente, cum ar fi reabilitarea unor drumuri şi trotuare, sau a reţelelor de apă și canalizare, cel mai puţin deranjant este să nu faci nimic sau mai nimic.

Altfel, multă vreme, administrația locală nu ne-a deranjat cu transformarea oraşului într-un vast şantier, obişnuindu-ne cu precaritatea infrastructurii sau cu lucrări de mică anvergură. Nu a existat primar care să nu ne promită că va atârna în biroul său diploma cu titulatura de „Oraş turistic”. Astăzi suntem în durerile refacerii şi ştim deja că drumul spre titulatura de „Oraş turistic” este mult mai anevoios decât „Drumul Golgotei”.

Un primar progresist ne-a scos din dulcea amorţeală, cu care ne obişnuiserăm, dar nu a făcut-o cu cap. Acesta, sub pretextul unui Plan de Mobilitate Urbană, pe care l-a găsit pe birou la instalarea sa din anul 2020, a întors oraşul pe dos, de la un capăt la celălalt, atacând haotic şi fără noimă, pe toate fronturile simultan.

Asistăm astăzi la epuizarea perioadei temporare a disconfortului nostru şi trecerea la un nou nivel, acela al permanentizării acestuia, datorită atacării în devălmășie a tuturor lucrărilor, dar și abandonării unor lucrări aflate în stadiul existent. La rândul său, noul primar ales Adrian Niță a venit şi el cu o listă de promisiuni, cu obiective noi.

Adrian Niță nu prea ne-a dat semne că preluând scaunul lui Carabelea, preia automat şi proiectele nefinalizate ale acestuia, pentru a ne scoate din starea de permanentizare a disconfortului nostru, cauzat de asediul prelungit la care suntem supuși. A ajuns reabilitarea orașului un nou model de pandemie, care ne obligă mai mult să stăm în casă.

Cât mai în serios, cât mai în băşcălie, primarul „care este” şi-a declarat public disponibilitatea de a-l angaja pe primarul „care va fi”, pentru ca acesta să se acomodeze din mers cu proiectele nefinalizate, sau cu cele aflate pe ţeavă. De la alegerea sa, în 9 iunie, pe valul unui vot masiv anti-Carabelea, şi până pe 1 octombrie, când va intra oficial în pâine, Adrian Niță beneficiază de statutul de şomer, caz în care samariteanul Carabelea este dispus să-l angajeze pe post de consilier personal.

Adică, până la 1 octombrie, Adrian Niță să fie purtătorul de mapă a primarului Carabelea. Nu şi-ar călca Niță prea mult pe inimă, acceptând oferta, deoarece cu ceva vreme în urmă, cei doi au fost colegi de partid, pe care flerul i-a despărţit, fiecare luând-o spre alt partid. Pentru haosul instalat în municipiu de către Andrei Carabelea, Ion Creangă ar fi spus că dacă a acţionat după sfatul unora, prost sfat a primit, iar dacă a făcut-o după capul lui, prost cap a avut.

Pietrenii au reuşit pe 9 iunie să-l încadreze pe Carabelea acolo unde îi este locul. A confirmat chiar domnia sa, zilele trecute, când întrebat de un ziarist cum poate fi explicată circulaţia haotică şi aventuroasă din municipiu, acesta a răspuns candid că „aşa a stabilit proiectul”, spălându-se astfel pe mâini ca Pilat din Pont. Cu acest răspuns, Carabelea s-a scos.

Deci nu este vorba despre „un cap prost”, ci despre „un proiect prost”, pe care acesta l-a înghiţit pe nemestecate, obligându-ne şi pe noi să procedăm la fel. Mă număr printre acei profesioniști care au spus de la început că proiectul este prost. Adică este bruxelles. Carabelea nu este nici acum conştient că nu şi-a dat seama ce vrea să facă Proiectul lu` Peşte din oraşul acesta.

Ca atare, în necunoştinţă de cauză fiind, a luat proiectul așa cum era şi s-a lăudat cu el, după care a demarat în trombă executarea lui la virgulă, până când a siluit oraşul, blocându-ne într-o fundătură, din care va trebui să ne scoată Niță, care aşteaptă la uşa Primăriei intrarea în rol.

Să stăm strâmb, dar să judecăm drept. Andrei Carabelea a fost conştient de la început că vom fi deranjaţi de lucrările temporare preconizate de el, postând afișe pe gardurile vastului şantier, prin care îşi cerea scuze anticipat pentru disconfortul temporar creat.

A fost un gest elegant, drept care reacţia noastră a fost de acceptare, după dictonul evanghelic „Treacă de la Mine şi paharul acesta!” (Matei 26:39). „Temporarul” lui Carabela s-a epuizat de multă vreme, devenind „permanent”, scurtând ireversibil răbdarea noastră, care s-a epuizat şi ea în ziua de 9 iunie, cu ocazia votului.

Pentru promovarea turismului, Primăria introduce un metrou sau o telegondolă pe apă?

Primarul Carabelea s-a lăudat că bagă în oraş bikesharing-ul, şi l-a băgat. Pistele pentru biciclete au redus considerabil din lăţimea trotuarelor, în detrimentul pietonilor, care au rămas să circule pe unde pot şi când mai pot din cauza şantierelor. La un test, la o sută de pietoni, dacă trec doi biciclişti, avantaj minoritarilor pe roți.

S-au permanentizat şi soluţiile temporare aberante de reglementare şi de asigurare a fluxurilor circulaţiei rutiere. Deputaţii şi senatorii de Neamţ ar trebui să militeze în Parlament pentru modificarea „Codului Rutier”, pentru ca acesta să se alinieze după regulile de circulaţie statuate în Piatra Neamţ de către o permanent inventivă Comisie Rutieră din Primărie, pe care îi mai supervizează și inventivii din Poliția Rutieră.

Circulând după regulile şi soluţiile acestei Comisii Rutiere, automobiliştii nemțeni vor conduce așa, din reflex, şi prin alte localităţi, riscând fie să-şi piardă permisele, fie încasând amenzi substanţiale. Noul primar Adrian Niță trebuie să prășească mai adânc în această Comisie Rutieră, în care se vede că unii au intrat venind cu pluta.

Despre permanentul obiectiv al municipalităţi, de a transforma Piatra Neamț într-o ţintă turistică, se impune să ne replanificăm speranţele. Deja s-a dus buhul printre turiştii motorizaţi, că prin Piatra Neamţ circulaţia este un coşmar, că oraşul a devenit neprietenos şi că ai mai multe şanse să câştigi la Loto, decât să găseşti un loc de parcare.

După capul progresiştilor din echipa lui Carabelea, toţi turiştii ar trebui să vină în Piatra Neamţ pe trotinete. S-a trecut de limita răbdării şi unii îl sfătuiesc pe primarul „care este” să-şi lase mai mare barba, ca să nu fie recunoscut pe stradă. În ultima vreme, prin municipiu bântuie o mare nedumerire, care trebuie risipită.

Pe artera principală a oraşului a fost săpat un șanț adânc şi lat, ca un canal, care străbate oraşul de la est la vest. Pietrenii nedumeriţi de apariţia canalului central sunt deja împărţiți în două tabere, fiecare întrebându-se ce surprize le mai oferă primarul, acum la sfârşit de mandat.

Unii cred că Primăria s-a lansat în lucrările preliminare ale construirii unei linii de metrou, ca şi cel din Cluj, primarul Carabelea luându-l ca model pe colegul său, primarul Boc. Un astfel de obiectiv ar atrage ceva mai mulţi turişti decât Telegondola de pe cablu.

Alţii, mai pragmatici, văzând canalul plin cu apă de la recentele ploi, şi-au zis că primarul vrea să lase şi el în urmă o telegondolă, dar una pe apă, așa cum a văzut el prin Veneţia. Pe lângă bikesharing, primarul vrea să introducă şi gondolsharing-ul. Asta da atracţie turistică, cum erau odată plutele pe Bistriţa.

Există speranţa ca până la Anul Nou să aflăm care a fost rostul canalului, iar circulatia rutieră să revină la vremurile când Piatra Neamţ era un oraş mult mai „prietenos”, atât pentru noi, cât şi pentru turişti. Rămâne fără răspuns o întrebare: oare canalul nostru este văzut de pe Marte, după cum vedem şi noi canalele de acolo?

Când nu are de treabă, un primar îşi face

S-a veștejit şi s-a uscat de mult promisiunea lui Andrei Carabelea că va da în folosinţă Grădina Publică din Parcul Cozla. Lucrarea trenează, de parcă ar fi vorba de reconstruirea Catedralei Notre-Dame de Paris. Eu unul nu mor de nerăbdare să văd Grădina Publică gata, pentru că m-am edificat după banerele de pe gard şi după cele văzute peste gard.

Din ce am văzut mi-am dat seama că noua Grădină Publică nu va fi decât un „kitsch”, care l-ar face pe Nicu Albu să se răsucească în mormânt. Am mai spus-o şi o voi mai spune-o. Dar „kitsch-ul”, pardon, Grădina Publică nu este gata, pentru că primarul vrea s-o paveze cu piatră cubică, iar aceasta nu există decât pe drumul Cozlei, dintre Colibele Haiducilor şi punctul Belvedere, alt „kitsch” mâncător de bani publici, la fiecare mandat de primar.

În fond, cu piatră cubică, nu cu asfalt, trebuia acoperit tot drumul reabilitat de pe Cozla, dacă ne ţinem de tradiţionalismul specific unei zone montane. Piatra cubică a dovedit că menţine drumul viabil, decenii la rând, dacă nu este călcat de utilaje şi maşini de mare tonaj, care au dezlegare să circule.

Primarul, în disperare de cauză, a cerut să fie scoasă piatra cubică respectivă, pentru a pava cu ea Grădina Publică promisă. Salut şi îmi scot pălăria, pe care recent mi-am introdus-o în garderobă, în fața Direcţiei pentru Cultură Neamţ, care nu a avizat soluţia cu scosul pietrei de pe drumul existent, obligându-l pe Carabelea la altă soluţie. Parafrazând un vechi proverb: Carabelea trece, pietrele rămân.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending