Contactează-ne

Actualitate

Lucrările de reabilitare a străzii Smirodava continuă într-un ritm susținut

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ potrivit proiectului, investiția vizează refacerea trotuarelor, a covorului asfaltic, îngroparea cablurilor și modernizarea rețelei de apă ■ valoarea lucrărilor este de 4.4 miloane de lei, din care 1 milion de lei provine de la bugetul de stat, iar restul din cel local ■ termenul de finalizare a investiției este 7 septembrie 2025 ■

Conducerea Primăriei Roman a realizat, la începutul săptămânii, o vizită pe strada Smirodava, unde sunt în curs de execuție lucrări de modernizare și se arată mulțumită despre modul și ritmul în care se desfășoară acestea și de faptul că se  avansează conform graficului, ceea ce este vizibil, în fiecare zi.

”Așa cum știți, accentul este pus în primul rând pe schimbarea infrastructurii de apă și ulterior pe modernizarea trotuarelor și a străzii. Ne aflăm deja la cel de-al doilea tronson din cele patru, lucrându-se simultan la montarea conductei de apă și la construcția trotuarului. Proiectul prevede modernizarea rețelei de apă, reabilitarea trotuarelor cu pavele, refacerea covorului asfaltic.

În proiect este prevăzută și realizarea a 65 de noi locuri de parcare. Este o investiție semnificativă, care reflectă angajamentul nostru de a construi un Roman mai bun pentru toți cetățenii. Imaginile din teren arată clar progresul lucrărilor și cum se transformă această zonă în bine!”, susține primarul municipiului, Leonard Achiriloaei.

Reamintim faptul că, potrivit proiectului, investiția vizează refacerea trotuarelor, a covorului asfaltic, îngroparea cablurilor în subteran, modernizarea rețelei de apă. Proiectantul lucrării este  societatea PPVB Project Solution, iar lucrările sunt executate de către firmele Hidroterm și Build Instal Electric, pe toate cele patru loturi de modernizat.

Primul lot este cuprins între intersecția cu strada Tineretului până la strada C.A. Rosetti; lotul 2 – de la strada Rosetti până la strada Ecaterina Teodoroiu; lotul 3 – de la strada Ecaterina Teodoroiu până la strada Gloriei; lotul 4 – de la strada Gloriei până la bulevardul Republicii. Noile locuri de parcare de Smirodava vor fi amenajate cu precădere pe loturile 3 și 4, acolo existând spațiu suficient.

Durata execuției  proiectului de modernizare a străzii Smirodava este de 18 luni de la demararea lucrărilor, cu termen de finalizare data de 7 septembrie 2025. Valoarea proiectului este de 4.4 miloane de lei, din care 1 milion de lei provine de la bugetul de stat, iar restul din cel local, dintr-un împrumut contractat de Primăria municipiului Roman.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending