Contactează-ne

Actualitate

Locuri de muncă la care experiența nu este un criteriu decisiv

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pe piața muncii sunt disponibile în acest moment numeroase locuri de muncă la care experiența nu este un criteriu. Astfel, în cazul în care ești în căutarea unei schimbări sau dacă ești la început de drum, iată cinci meserii în care nu se solicită experiență.

 

  • Agent call center

 

Este una dintre cele mai întâlnite meserii pentru cei care sunt la început de drum. Unii studenți o practică încă din perioada facultății pentru a reuși să își îmbunătățească veniturile, în timp ce alți oameni au făcut o carieră în adevăratul sens al cuvântului. Ca agent call center le oferi consultanță clienților, încerci să le rezolvi problemele și, în unele cazuri, poți încerca să le vinzi diverse produse ale companiei la care lucrezi. Un mare avantaj este că programul este flexibil, iar unele companii oferă și posibilitatea de a lucra part time. Unele companii din România lucrează cu firme din străinătate, astfel că dacă știi o limbă precum engleză, italiană sau germană vei obține un salariu mai mare.

 

  • Dealer de casino live

 

În ultimii ani, cazinourile online din țara noastră au dorit să le ofere clienților experiențe cât mai autentice. Iar una dintre soluțiile găsite a fost integrarea unor servicii cu dealeri live, pentru că utilizatorii să se bucure de o experiență de cinci stele indiferent unde s-ar afla. Așa se face că furnizori de renume și-au deschis inclusiv studiouri în țara noastră. Este și cazul celor de la Evolution, companie de renume care oferă servicii de casino live pentru operatori precum NetBet. Iar cei de la Evolution au și în prezent locuri disponibile pentru dealeri de casino live. Experiența nu este un criteriu, iar viitorii angajați vor urma un stagiu de pregătire de 7 zile.

 

  • Consultant vânzări

 

Cele mai multe magazine de retail și nu numai angajează oameni fără experiență. În acest domeniu este o acută lipsă de personal, astfel că experiența nu a mai devenit un criteriu de mult timp și sunt multe locuri de muncă disponibile. Poți vinde diverse produse, de la electrocasnice la haine. Și în acest caz programul este flexibil și, ca un plus, cele mai multe companii oferă și bonusuri în funcție de targetul stabilit. Merită spus că salariile oferite sunt destul de mici, în așa fel încât angajații să fie motivați să vândă cât mai mult. Este un alt loc de muncă la mare căutare printre tineri.

 

  • Barista

 

Mai ales dacă îți place cafeaua, această meserie are un farmec aparte. Poți descoperi mai multe despre tainele cafelei, iar dacă nu ai experiență în domeniu compania la care te vei angaja îți va asigura un proces de pregătire. Vei afla așadar cum să prepari cafele delicioase cu care să îi întâmpini pe viitorii clienți. De cele mai multe ori, un barista păstrează și legătura cu furnizorii. De altfel, acesta este un loc de muncă de început de la care poți avansa destul de rapid până la a fi managerul locației și, cine știe, poate pe viitor îți vei deschide viitoarea cafenea.

 

  • Promoter de produse

 

Un domeniu în care poți lucra part time. De altfel, cele mai multe locuri de muncă sunt pe termen scurt și se plătesc în funcție de numărul de ore lucrate. Poți promova diverse produse, de la cosmetice, mezeluri până la dulciuri. Experiența nu este solicitată, iar procesul de pregătire durează doar câteva ore. Este un loc de muncă apreciat de studenți sau de cei care doresc să aibă venituri suplimentare part time.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Moş Crăciun îşi face tabăra la Tarcău

Știre publicată în urmă cu

în data de

Veste bună pentru localnicii din Tarcău, dar nu numai: Moş Crăciun îşi va face anul acesta tabăra la Tarcău.

“Complicele” Moşului este organizaţia non-guvernamentală Victoria Tarcău, alături de Ansamblul Florile Tarcăului și Primaria comunei Tarcău.

Deja pregătirile au început şi “spiriduşii” Moşului au început montarea căsuţelor, a caruselului şi a bradului.

Vor fi colinde, datini și obiceiuri, târg cu fel și fel de minunății pentru Crăciun, turtă dulce, cadouri și nenumărate surprize are Moșul pentru toți participanţii, mici și mari.

Toţi cei care îşi doresc să îl întâlnească pe Moş Crăciun şi pe ajutoarele sale sunt aşteptaţi,  începând cu 6 Decembrie de la orele 14.00, să se bucure împreună, seară de seară, de apropierea Sfintelor Sărbători de iarna, de nașterea Pruncului Sfânt!

Citește știrea

Actualitate

Piatra-Neamț – Piatra lui Crăciun devine Tărâmul Moșului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Mai sunt 10 zile! Pe 8 decembrie se deschide Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului, evenimentul cu cel mai mare Brad de Crăciun din Moldova.

Anul acesta aducem la Piatra-Neamț atmosfera sărbătorilor de iarnă inspirați din istoria orașului nostru. În urmă cu 591 de ani, domnitorul Alexandru cel Bun menționează „o casă a lui Crăciun de la Piatra”, prima atestare documentară a orașului nostru. În secolul al XV-lea, așezarea noastră este cunoscută  ca „Piatra lui Crăciun”.

 

Primarul Andrei Carabelea: „Pentru Crăciunul din acest an am pregătit un eveniment inspirat din istoria orașului, prin care să creăm atmosfera poveștilor, a copilăriei și a farmecului de odinioară al sărbătorilor: Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului. Parcul Central va deveni în perioada 8 decembrie – 8 ianuarie ținutul luminilor și al personajelor de basm, un sat al Moșului cu activități pentru toate vârstele, pentru toți pietrenii. Cred că nimic nu poate fi comparat cu bucuria pe care o trăim în preajma sărbătorilor și tocmai de aceea am gândit un concept inedit, diferit de ce am avut până acum, păstrând frumoasele tradiții, care să aducă în centrul orașului elemente de sărbătoare de care să ne bucurăm cu toții.”

 

Tărâmul Moșului își va deschide porțile în seara de 8 decembrie, la ora 18:00, când va fi pornit și iluminatul de sărbători din Parcul Central și Curtea Domnească, dar și sutele de luminițe din Bradul de Crăciun.

 

Foișorul din Parcul Central se va transforma în căsuța lui Moș Crăciun, unde copiii vor putea să-l întâlnească, să stea de vorbă cu el și să-i vadă pe spiriduși în acțiune, împachetând cadouri. Moș Crăciun îi va aștepta cu câte o surpriză în fiecare zi pe cei mici de la ora 14:00, până seara târziu la ora 20:00. Cu ajutorul spiridușilor, vom organiza ateliere, jocuri și concursuri pentru copii zilnic, iar toți participanții vor fi răsplătiți pentru spontaneitate, îndemânare și curaj. Și pentru că decembrie este luna dorințelor, am pregătit lângă foișor Cutia cu Dorințe, unde cei mici (și cei mari) vor putea să-i lase Moșului o scrisoare.

 

Sărbătorile n-ar fi aceleași fără bucate fin alese. Pe aleile din Parcul Central veți găsi feluri de mâncare potrivite pentru toate gusturile: de la preparate tradiționale și dulciuri până la vinul fiert aromat care să ne încălzească în serile friguroase de iarnă. Decorațiunile de sărbători vor avea și ele căsuțe rezervate, unde producători locali își vor prezenta cele mai frumoase ornamente pentru acest sfârșit de an.

 

În fiecare seară, începând cu ora 18:00, ne vor încânta artiști locali, de la cluburile de copii și ansamblurile folclorice din Piatra-Neamț, cu spectacole de colinde și povești de sărbători pe scena pregătită chiar în centrul Parcului. Pentru serile de Crăciun am pregătit spectacole surpriză.

Însă cea mai mare surpriză, și la propriu și la figurat, va fi bradul de Crăciun de la Curtea Domnească, cel mai impresionant brad pe care l-am avut la Piatra-Neamț până acum, înalt de 20 de metri.

 

Buna dispoziție va fi completată la Curtea Domnească și de cel mai frumos patinoar, unde am pregătit o surpriză pentru premianții din anul școlar 2021 – 2022: toți elevii care au încheiat anul școlar cu media 10 vor avea acces nelimitat.

 

Suntem siguri că anul acesta se vor face cele mai frumoase poze de sărbători la Piatra-Neamț și probabil și cele mai multe din România, dacă vor avea hashtag-ul #PiatraluiCraciun, iar dacă vreți să împărtășiți cu noi bucuria: pe Facebook @Municipiul Piatra-Neamt și Instagram @piatraneamt_city.

 

Sărbători Fericite!

Citește știrea

Actualitate

Din nou bâlci la alegerile de la „banca“ pensionarilor. Se pare că ele vor fi contestate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la funcția de președinte al instituției au candidat cinci persoane ■ a primit 33 de voturi maiorul Ioan Stoica și 32 inginerul Mircea Anton ■ concurență mare a fost și pentru a fi membru în Comitetul director ■

Desfășurate în aceeași atmosferă tensionată, alegerile de la CARP Roman, care au durat peste 5 ore, sunt departe de a limpezi apele tulburi de la această instituție, una angrenată de nouă ani de litigii. Pe 28 iulie 2022, Judecătoria Roman a hotărât să desemneze trei pensionari ca membri ai Consiliului Director, pentru un mandat de 6 luni, cu scopul convocării adunării generale a asociației pentru alegerea președintelui, a membrilor Consiliului Director și a Comisiei de cenzori.

Cei trei desemnați, Eugen Pătrașcu, Vasile Rusu și Costel Rotariu s-au deplasat în comune pentru desemnarea delegaților în baza normei de reprezentare de 1 la 200. Pentru Roman, alegerea delegaților s-a făcut prin întâlniri la sediul Clubului pensionarilor.  În urma acestor ședințe au fost aleși 108 delegați, din care 103 au participat la vot. Pentru funcția de președinte s-au înscris Dan Furduescu (inginer), Anca  Popovici (economist), Ioan Antoci (preot), Ioan Stoica (maior), Mircea Anton (inginer) și Acozmei Adrian, ofițer de poliție, ulterior retras din cursă.

Și pentru Consiliul Director concurența a fost la fel de mare.  Pe listă s-au înscris nu mai puțin de 15 candidați, cap de listă fiind cei trei membri desemnați de instanță să organizeze alegerile. Cum listele delegaților au fost ținute la secret, la adunarea propriu-zisă s-a constatat că erau aleși dintre membrii activi de la două formațiuni politice, PSD și PNL. În comisia de numărare a voturilor au fost desemnați trei pensionari.

Este vorba despre Mihaela Ioan, Elena Stoian și Ioan Vieru, care au procedat la verificarea numărului de delegați cu drept de vot, pe delegație fiind trecut numărul de ordine de pe listă. Urmare a numărătorii voturilor, la funcția de președinte Ioan Stoica a obținut 33 de voturi, inginerul Mircea Anton – 32, Anca Popovici – 22, Ioan Antoci – 9 și Dan Furduescu – 3. La Consiliu Director au primit 61 de voturi Eugen Pătrașcu, 46 de voturi Vasile Rusu, 44 Costel Rotariu, 37 Ifrim Sava.

Ei ar urma să fie membri cu drepturi depline,  în condițiile în care Judecătoria Roman va valida alegerile. Ca membri supleanți au candidat și au obținut 75 voturi Aurel Constantin, 61 Gheorghe Simion și 55 Vasile Ifrim. La comisia de cenzori au obținut 75 de voturi Mariana Ioniță, Marcela Fusa – 64, Grigoruț Gheorghe – 57 de voturi, toți  fiind economiști și membri ai Corpului Experților Contabili.

Probleme au apărut în momentul în care unul din membrii comisiei de numărare a voturilor, Ioan Vieru, a refuzat să semneze procesul verbal, motivat de faptul că documentele au fost ridicate de contabila șefă, Mariana Rusu, care nu ar avea atribuții în organizarea alegerilor. „Eu am refuzat să-mi asum răspunderea în condițiile în care am observat că documentele (listele de candidați și buletinele de vot – n.r.)  au fost ridicate de contabila șefă, care nu avea atribuții legale.

După ce noi am sigilat plicurile cu buletinele de vot valide și cu cele 23 anulate, domna contabil șef și-a permis să desigileze un plic. Pe de altă parte, noi am fost foarte atenți ca să nu ajungă la vot delegați care nu se regăseau pe listele de candidați. A existat o persoană care primise o delegație de la domnul Pătrașcu, așa cum ne-a declarat, fără ca să se regăsească pe tabel. Documentul se află la mine”, a declarat  Ioan Vieru, membru în comisia de numărare a voturilor.

Candidații care au piedut alegerile declară că vor contesta alegerile, situație în care se vor relua litigiile în instanță. Miza alegerilor este în primul rând una financiară, în conturile CARP existând, numai la Banca Transilvania, 1,5 milioane de euro. În alte instituții bancare se spune că ar fi peste 10 milioane de euro. Cea de a doua miză este una politică, ținând cont de faptul că cei 23.000 de membri sunt o importantă masă de manevră electorală.

Citește știrea
Advertisement








Trending