Contactează-ne

Prima pagină

Locul găsit ocupat în banca din clasă, motiv de apel la serviciul 112

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sesizarea aparține unei eleve de la Colegiul „Miron Costin”, apelul fiind dat la începutul acestei săptămâni ■ conducerea unității a convocat părinți la școală ■ polițiștii de la Biroul de Siguranță Școlară vor desfășura o acțiune preventivă la liceul din Roman ■

Nu este prima dată când diverse persoane sună la serviciul 112, pentru a anunța tot felul de nimicuri. Din categoria aceasta face parte și apelul pe care o elevă de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” l-a dat la numărul de urgență luni, 25 septembrie, lucru, care a făcut rapid înconjurul mediului școlar romașcan, fiind dat ca exemplu de „Așa nu!”.

Conducerea colegiului a confirmat întâmplarea, aducând lămuriri despre incident. „O elevă, care din motive medicale lipsise de la școală timp de o săptămână,  atunci când s-a întors la cursuri și-a găsit locul ocupat și a găsit de cuviință să sune la 112. Noi, cadrele didactice, am procedat conform prevederilor regulamentare anunțând Inspectoratul Școlar și polițiștii de la Biroul de Siguranță Școlară, care s-au deplast, cu promptitudine. Miercuri, 27 septembrie, au fost convocați ambii părinți la școală.

În prezența lor s-a discutat cu eleva despre consecințele apelării fără motive temeinice la 112. I s-a explicat și suntem convinși că s-a înțeles că în liceu există un Regulament care presupune că orice incident între elevi trebuie anunțat profesorului de serviciu, dirigintelui și trebuie adus la cunoștință conducerii, care, la rândul ei, anunță inspectoratul sau Poliția”, a precizat Ana Maria Zăloagă, directorul liceului.

Conducerea colegiului a precizat că, în ziua incidentului, la unitate a ajuns și o polițistă de la Biroul de Siguranță Școlară și s-a convenit ca miercuri, 4 octombrie 2023, să se organizeze o întâlnire cu oamenii legii, pentru a fi prezentate aspecte legate de comportamentul în mediul școlar, un accent deosebit punându-se pe situațiile în care trebuie să se sune la serviciul 112, dar și pe altele legate de bullyng, consum de droguri, traficul de persoane, infracțiunile ce pot fi comise în mediul școlar, etc.

În Neamț, anul trecut, au fost înregistrate zeci de mii de apeluri false sau abuzive la numărul unic de urgenţă. „În 2022, la Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ au fost primite 132.395 apeluri prin serviciul 112, faţă de 134.861 cu un an în urmă, ceea ce înseamnă aproximativ 363 de apeluri pe zi. Tot prin serviciul naţional menţionat, pe parcursul anului trecut au fost direcţionate către Poliţia Neamţ aproximativ 43.300 de apeluri.

După cum a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ, inspector Ramona Ciofu, mai puţin de o treime dintre cele reclamate la 112 au necesitat verificări din partea poliţiştilor de la ordine publică sau de la formaţiunile rutiere. Solicitările reale au vizat cazuri de vilenţă în familie, altercaţii şi scandaluri în locuri publice sau evenimente petrecute în traffic.

„Aproximativ 15.000 de apeluri au necesitat verificări, diferența de două treimi fiind false sau abuzive, motiv pentru care s-au aplicat  1.753 sancțiuni pentru persoanele care anunță subiecte ce nu intră în categoria urgențelor”, a transmis Ramona Ciofu. Din categoria apelurilor „trăsnite” fac parte cele legate de persoanele deranjate de iluminatul public, de exemplu.

Un bărbat  din Săvineşti, în primele 9 luni ale anului trecut a sunat la 112 de 364 de ori, toate apelurile neavând legătură cu activitatea sistemului de urgențe. El sezizat, printre altele, că ar fi primit un bilet de trimitere de la medicul de familie în care vârsta i-a fost completată greşit, că poştaşul întârzie să îi aducă cuponul de pensie sau că primăria a modificat locul unui cuib de barză, etc.

Deși a  fost sancţionat şi avertizat cu privire la folosirea abuzivă a numărului 112, reclamagiul de profesie nu a renunţat la obiceiul de a suna la 112, din tot felul de  motive hilare. Un romașcan a sunat tot la 112 în luna ianuarie a anului trecut, fiind supărat că nu este lăsat să intre într-o sală de păcănele pentru că nu avea adeverință că era vaccinat împotriva Covidului.

Apelarea abuzivă la 112 se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei ori cu prestarea a 100 sau 200 de ore de muncă în folosul comunităţii. În unele cazuri,  contravenţiile pot ajunge şi la 4.000 de lei. Pentru săvârşirea din nou a abaterii, într-un interval de un an de la aplicarea sancţiuni pecuniare, se aplică amenzi duble.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending