Contactează-ne

Actualitate

Linia ferată Focșani – Roman, reabilitată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proiectul, care a primit deja acordul de mediu, vizează modernizarea a cinci sectoare pe o lungime de 147,7 km ■ porțiunea de cale ferată va avea linii duble ■ viteza operațională va fi de 160 km/h, pentru trenurile de pasageri și 120 km/h, pentru cele de marfă ■

Conducerea Organizației PSD Neamț a anunțat că un proiect de reabilitare a infrastructurii de cale ferată vizează și județul nostru. Președintele PSD Neamț, Daniel Harpa, crede că noile lucrări sunt de natură să aducă avantaje semnificative privind transportul pe calea ferată, care trebuie să devină unul din cele mai eficiente și rentabile.

„Pe 25 ianuarie, am primit o veste cât se poate de bună de la președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu Păștinaru. Proiectul de Reabilitare a liniei de cale ferată Focșani – Roman, care parcurge cinci unități administrativ-teritoriale din județul Neamț, precum și porțiuni din județele Vrancea și Bacău, al cărui titular este Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, a primit acord de mediu.

Am urmărit acest proiect încă de la prima publicare și m-am interesat de fiecare etapă din procesul de aprobare, pentru că va fi în beneficiul nemțenilor. Proiectul vizează cinci sectoare de pe traseul liniei de cale ferată existent, unul cu o lungime de 147,7 km, care urmează să fie reabilitate în următorii ani, cu linie dublă și electrificată, astfel încât să se reducă la maximum declivitățile de pe calea de rulare.

Va crește viteza operațională la 160 km/h, pentru trenurile de pasageri și la 120 km/h, pentru cele de marfă. Odată realizat, proiectul va aduce un beneficiu considerabil zecilor de mii de oameni care circulă cu trenul pe această rută: vor putea ajunge mai rapid dintr-un loc în altul și vor beneficia de condiții mult mai bune, în gări”, a declarat președintele Daniel Harpa.

Acesta a mai adăugat faptul că pe teritoriul județului Neamț sunt incluse în proiectul de modernizare porțiunile de cale ferată de pe raza localităților Moldoveni, Secuieni, Trifești, Horia și Roman. „Am semnat în ultimul an mai multe Acorduri pentru proiecte din nord-estul țării, iar autoritățile locale de acolo s-au implicat constant în orice a fost necesar în teren sau ca documentare. Așa s-a întâmplat și în cazul dumneavoastră, domnule Harpa.

Vă mulțumesc pentru implicarea și interesul față de aceste proiecte de infrastructură”, a transmis președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu Alexandru Păștinaru. Conform graficului de realizare al acestui proiect, durata de execuție a lucrărilor este de 36 de luni, iar perioada de funcționare este nelimitată, în condițiile realizării lucrărilor de întreținere şi de reparații conform normativelor în vigoare.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending