Contactează-ne

Actualitate

Lider USR Neamţ: „Suntem la guvernare alături de premierul Bolojan”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vicepreşedintele USR Neamţ, Florin Zaharia, a fost tranşant în ceea ce priveşte poziţionarea formaţiunii pe care o reprezintă, în contextul crizei politice actuale.

„USR e la guvernare alături de premierul Bolojan. Vom rămâne acolo atât timp cât guvernul nu va fi demis printr-o moţiune de cenzură. E puţin probabil să se întâmple să treacă o moţiune de cenzură. Acum, la cum arată lucrurile, mai puţine voturi lipsesc pentru a vota Guvernul decât voturi lipsă pentru demiterea lui”, a declarat Florin Zaharia, vicepreşedinte USR Neamţ, la emisiunea Revista presei… altfel, la MonitorTV.

Cât priveşte o posibilă colaborare cu AUR pentru a aduna voturile ce lipsesc pentru ca Guvernul Bolojan să nu fie unul minoritar, liderul de la Neamţ a spus că ar fi posibilă o astfel de colaborare. Atât timp cât „pretenţiile” AUR ar fi legate de trecerea unor iniţiative legislative cu care şi cei de la USR sunt de acord. Cum ar fi vot în două tururi pentru primari sau Parlament de 300 de membri.

Cât priveşte modul în care vor fi împărţite portofoliile ce vor rămâne libere dacă se retrag miniştri PSD, Florin Zaharia a spus că pot fi ocupate chiar de tehnocraţi.

„Nu trebuie să fie neapărat numiri politice sau recompensat un anumit partid sau altul. Important este să fie oameni competenţi”, a mai spus Florin Zaharia.

Advertisement

Trending