Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

LICITATIILE APA SERV, CONTESTATE ÎN BLOC

Știre publicată în urmă cu

în data de

• lucrãrile în cadrul unui proiect de peste 4 milioane de euro, privind extinderea si reabilitarea retelei de apã potabilã din zona Bicaz, au fost blocate • trei din cele 14 firme care au participat la licitatie au depus obiectii la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor • aceeasi situatie se înregistreazã în cazul unui proiect similar, de la Tîrgu Neamt, cu o valoare de aproximativ 15 milioane de euro • în ambele cazuri, contestatarii au cerut anularea rezultatelor si reluarea procedurilor •

Vara e ca si trecutã, iar douã proiecte ale Apa Serv, în valoare de zeci de milioane de euro, finantate în mare parte cu fonduri de la Uniunea Europeanã, sînt blocate ca urmare a contestatiilor depuse de mai multe firme participante. Asta înseamnã cã, în cazul în care contestatiile nu vor fi solutionate asa cum îsi doresc cei care le-au fãcut, povestea poate continua în instantã. Odatã fãcut acest lucru se poate spune cã sansele ca cele douã proiecte sã demareze în acest an sînt foarte mici. Povestea, prezentatã de cotidianul Monitorul în urmã cu cîteva zile, cu privire la licitatia organizatã de Apa Serv în cadrul proiectului „CL3 Alimentare cu apã si retele de canalizare în Aglomerarea Tîrgu Neamt“, ce a fost contestatã de trei participante, pare a fi aproape o copie la indigo a licitatiei pentru zona Bicaz. Este vorba de un proiect în valoare de peste 4 milioane de euro, intitulat „CL7 Alimentare cu apã si retele de canalizare în Aglomerarea Bicaz“. Conform caietului de sarcini, firma cîstigãtoare ar trebui sã realizeze extinderea sistemelor de alimentare cu apã, contorizarea consumatorilor, extinderea sistemelor de canalizare, executia de racorduri, instalarea unor noi statii de pompare în cadrul sistemelor de canalizare etc. Concret, proiectul prevede extinderea cu 2.271 metri a retelei de distributie, instalarea unor cãmine cu vane, 74 bransamente, 21 hidranti supraterani, extinderea cu 12.430 metri a sistemului de canalizare, realizarea a 330 cãmine de vizitare si intersectie, 503 racorduri la canalizare, 5 statii de pompare apã uzatã. Valoarea estimatã a contractului este de 16.088.148 lei, fãrã TVA. Este clar cã amînarea începerii acestor lucrãri, indiferent cui i-ar apartine vina, nu face decît sã creeze mari prejudicii financiare, inclusiv întreprinzãtorilor din zonã. La mijloc nu este vorba numai de locuri de muncã, dar si de dezvoltare a altor afaceri în zona în care proiectul ar trebui implementat. Proiectul de peste 4 milioane de euro de la Bicaz a fost contestat, ca si în cazul celui de la Tîrgu Neamt, de trei firme sau asocieri de firme participante. Pentru acest proiect au fost depuse 14 oferte, cîstigãtor fiind declaratã asocierea dintre societãtile General Construct si Urbanex. În data de 10 iulie, SC Casrep Iasi s-a adresat CNSC-ului solicitînd anularea deciziei Apa Serv, autoritate contractantã, prin care oferta asocierii SAC Casrep-SC Lucimar a fost respinsã. Oferta acestei asocieri a fost respinsã pe motiv cã nu s-ar fi fãcut dovada în ceea ce priveste experienta similarã în executarea a cel putin un contract similar care sã fi avut ca obiect realizarea a cel putin 12 kilometri de retele de canalizare. În contestatie, cei de la Casrep SRL Iasi afirmã cã au clarificat situatia, însã documentele nu au fost luate în considerare. Mai exact, firma ieseanã a venit cu clarificãri si documente care atestau faptul cã Casrep a executat o astfel de lucrare în judetul Iasi, si cã nu încape îndoialã faptul cã respectã cerintele în ceea ce priveste experienta. O altã contestatie a fost depusã, în data de 8 iulie, de Victor Construct SRL Botosani, ca parte a asocierii cu Viales Y Obras Publicas SA. Oferta acestora a fost exclusã ca fiind neconformã, desi spun cei de la Victor Construct au clarificat toate chestiunile de ordin tehnic solicitate de autoritatea contractantã. „Tinînd cont de realitãtile economice de la aceastã datã, pretul societãtii noastre este cel real, fundamentat economic si este cu mult mai mic fatã de oferta declaratã cîstigãtoare, ceea ce încalcã criteriul de atribuire prevãzut în documentatie, si anume pretul cel mai scãzut.(…)Considerãm cã autoritatea contractatntã a tratat subiectiv documentele prezentate de societatea noastrã, declarînd oferta noastrã neconformã, pentru a fi încãlcatã cu rea credintã criteriul de atribuire si modalitatea preciatã în articolul 13 din OUG 34/2006. Ca urmare, considerînd cã adjudecarea s-a fãcut pãrtinitor si folosind argumentatii nelegale, solicitãm anularea raportului procedurii si a actelor subsecvente si obligarea la reevaluarea ofertei depuse de asocierea noastrã“, se aratã în contestatia firmei din Botosani. Licitatia a fost contestatã, tot în data de 8 iulie, si de firma Geprocon SA Iasi. Reprezentantii firmei afirmã cã au fost dati deoparte din cauza unei erori de redactare care nu a modificat cantitãtile si preturile, si nici pozitia firmei în clasament.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending