Actualitate
Licitaţie pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Tehnic de Transporturi
■ licitaţia va avea loc în luna martie ■ valoarea proiectului este de aproape trei milioane de euro ■
Licitaţia pentru executarea lucrărilor din cadrul proiectului de reabilitare, modernizare şi dotare a Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra-Neamţ va avea loc în luna martie, anunţă reprezentanţii municipalităţii pietrene. Valoarea proiectului este de aproape trei milioane de euro, iar obiectivul general este îmbunătățirea infrastructurii, dotărilor și a procesului educațional în cadrul colegiului, respectiv creșterea gradului de participare a elevilor la cursuri, creșterea calității și atractivității actului educațional.
În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de construcții, reparații și reabilitare termică la 3 corpuri de clădire aparținând unității de învățământ și se vor asigura dotări specifice de ultimă generație. Este vorba de mobilier, sisteme informatice și echipamente didactice moderne.
„Infrastructura școlară este primordială pentru realizarea unui proces educațional de calitate, ce asigură formarea elevilor ca oameni și viitori profesioniști în diferite domenii de activitate. Pe termen lung, investițiile în educație garantează dezvoltarea economică și socială la nivelul municipiului Piatra-Neamț” a declarat primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea.
Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritate de investiții 4.4: Investițiile în educație și formare.
Valoarea totală a proiectului este de 14.005.597,62 lei, din care 11.904.757,99 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR și 1.820.727,67 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național. Proiectul se va încheia la finalul anului 2022.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
