Arhivă 2005-2017
Lene de primar
• unii primari din Neamt asteaptã sã le facã altii treburile • la Brusturi, primarul nici nu a dat comandã pentru realizarea proiectului pentru repararea drumului comunal afectat de inundatiile din varã •
Primarii comunelor în care s-au înregistrat pagube dupã inundatiile din vara acestui an si care au primit bani de la Guvern pentru lucrãri de refacere a infrastructurii au fost chemati la raport de presedintele Consiliului Judetean, Dan Vasile Constantin. La o primã vedere s-a putut observa clar care sînt acei lideri de comunitãti care si-au dat silinta si au realizat deja o mare parte din lucrãri, iar de partea cealaltã se aflã acei primari care încã mai asteaptã sã vinã cineva sã le rezolve problemele. Unii dintre primarii care s-au apucat de treabã au declarat cã sînt nemultumiti de cum sînt efectuate lucrãrile, iar cei mai silitori au declarat cã ei au terminat toate lucrãrile. La acest capitol intrã comunele Piatra Soimului, Doljesti, Icusesti, Tasca sau Bicaz Chei, localitãti în care lucrãrile de refacere a obiectivelor de infrastructurã au fost deja finalizate. La Ceahlãu, Grinties, Tarcãu sau Pîngãrati, unde distrugerile au fost mai mari, lucrãrile se deruleazã în grafic si se apropie de final. Existã si localitãti în care primarii nici nu s-au sinchisit sã discute cu firmele interesate de efectuarea lucrãrilor si nici mãcar un proiect nu au realizat. „La Brusturi lucrãrile au o valoare totalã de 100 de milioane de lei vechi, dar nici pînã în acest moment nu a fost realizat mãcar proiectul. Este vorba de refacerea unei platforme de drum comunal la care nu s-a intervenit deloc pînã în acest moment. Este inacceptabil asa ceva, mai ales dacã avem în vedere cã am dat voie primarilor sã discute direct cu executantii, banii fiind acordati prin încredintare directã“, a declarat Dan Vasile Constantin. Reamintim cã pagubele pe care apele le-au produs în Neamt au fost evaluate la aproape 729 de miliarde de lei, iar guvernul a trimis putin peste 40 de miliarde de lei.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dacă era după gândirea lui Nicușor Dan, aveam guvern abia prin august
-
Actualitate2 săptămâni,
Şansă pentru CSM Ceahlăul? Modificările care pot schimba totul
-
Actualitate2 săptămâni,
Lanțul american de restaurante Chili’s intră pe piața din România. Ioan Anton Măzărianu, investitor majoritar
-
Actualitate2 săptămâni,
Un deputat de Neamţ îndeamnă românii să nu mai plătească taxe. Ce l-a supărat
-
Actualitate2 săptămâni,
PREMIERĂ: donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis în euro: dobânzi record de până la 8,25% la lei
-
Actualitateo săptămână,
Reînvie războiul dintre palate la Neamţ?
-
Actualitate2 săptămâni,
Noua echipă de conducere a CSM Ceahlăul, luată la întrebări. Ce au răspuns Angelo Alistar şi Daniel Mahu Moisii
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultate Bacalaureat Neamț 2025: rata de promovare sare la 79,12 %