Contactează-ne

Actualitate

Legile austerității sunt constituționale. Urmează depunerea unei moțiuni

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ CCR a decis că proiectul de lege privind măsurile fiscale și bugetare este constituțional ■ au fost respinse toate sesizările de neconstituționalitate pentru care Guvernul Ciolacu şi-a angajat răspunderea în Parlament ■ CCR a fost sezizată de către 51 parlamentari USR și Forța ■ conducerea USR a anunțat că va iniția o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe ■

CCR a decis, în cursul zilei de miercuri, 18 octombrie, cu majoritate de voturi, că proiectul de lege privind măsurile fiscale și bugetare este constituțional în ansamblul său. Acest lucru înseamnă că noile taxe, eliminarea unor facilități fiscale și reforma administrației pot intra în vigoare, dacă legea este promulgată de președintele Klaus Iohannis. Sesizarea la CCR a fost depusă de 51 parlamentari USR și Forța Dreptei, pe 29 septembrie 2023.

Curtea a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a vizat un scop unic şi unitar, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public naţional şi reducerea cheltuielilor statului. În cadrul examenului de constituţionalitate, sub aspect extrinsec, s-a conchis că procedura de adoptare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigenţele Constituţiei şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

De asemenea, sub aspect intrinsec, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale, în mod punctual criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, au fost adoptate în marja de apreciere şi de oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar fiscală. Prin urmare, judecătorii constituţionali au decis, cu majoritate de voturi, că obiecţia este neîntemeiată, că legea în ansamblul său este constituţională, declarând respingerea obiecţiei“, a declarat Marian Enache, președintele CCR.

Imediat duplă aflarea sentinței CCR, conducerea USR a anunțat că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Fianțelor Publice, Marcel Boloș, invocând faptul că este o „decizie nedreaptă, care permite creșterea taxelor pentru români, în timp ce pensiile speciale rămân neatinse. Această decizie reflectă, încă o dată, modul în care Marcel Ciolacu pune interesele politice mai presus de bunăstarea românilor. Este inacceptabil să crești taxele pentru români, în timp ce sunt păstrate pensiile speciale.

Visul lui Marcel Ciolacu este împlinit de judecătorii CCR numiți de PSD și PNL. Este un atac la veniturile oamenilor care muncesc cinstit, totul pentru a finanța clientela lor de partid, pensiile speciale și șpăgile baronilor PSD-PNL“, consideră liderul paridului, Cătălin Drulă. Moțiunea simplă este un act prin care un număr de cel puțin 50 de deputați sau senatori pot retrage încrederea Guvernului referitor la poziția față de o problemă de mare inters public de politică internă sau externă.

 

 

 

 

 

 

 

Citește știrea
2 comentarii

2 Comments

  1. Nae Roman

    18 octombrie 2023 at 6:26 PM

    @ CCR (a se citi „Ca Ca Re”!)
    Lojica coanei Justitzika: Daca lejile auster(l)ității este „constituțonale”, atunci și tăierea „specialelor” easte, că se face tot pentru „creşterea veniturilor la bugetul public naţional şi reducerea cheltuielilor statului” , nu?!

  2. Mihai

    19 octombrie 2023 at 3:36 PM

    Doar ceea ce periclitează veniturile acestor paraziți nesimțiți și lacomi este “neconstitutional”…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending