Arhivă 2005-2017
Legea Prefectului are articole neconstitutionale
• sustine deputatul PSD Ioan Munteanu, care spune cã va încerca amendarea primului articol din Legea Prefectului
Sansele deputatului Partidului Social Democrat, Ioan Munteanu, si ale fostului inspector scolar general Emil Creangã de a concura pentru functia de prefect, respectiv pentru cea de subprefect, au fost spulberate de noua formã a Legii Prefectului, care va fi „discutatã“ în Parlament. Cei doi membri PSD au anuntat oficial cã sînt interesati de functiile administrative care vor fi depolitizate în viitor. Deputatul Ioan Munteanu s-a declarat nemultumit de faptul cã unora le-a fost îngrãdit dreptul de a participa la concursurile pentru ocuparea acestor functii, cel mai probabil în vara anului viitor. „Din legile administratiei publice locale care sînt în lucru acum mã intereseazã cel mai mult cea legatã de prefecturã, mai ales cã mi-am exprimat dorinta de a candida pentru acest post la Neamt. Spre surprinderea mea, chiar la primul articol din aceastã lege, cînd se vorbeste despre nominalizarea prefectilor, scrie foarte clar: «atestare pe post». Este pentru prima datã cînd în legislatia româneascã se regãseste un articol neconstitutional, care prin cuprinsul sãu, îngrãdeste dreptul celor care vor sã participe la un concurs pentru o anumitã functie. Asadar, din actuala formã a legii reiese cã atestarea pe post se face doar pentru acele persoane care se gãsesc în acele functii la momentul respectiv. Noi vom încerca sã schimbãm aceastã prevedere în Parlament, dar cum avem un numãr mai mic de voturi decît actuala Coalitie, nu cred sã avem prea multe sanse“, a declarat deputatul Ioan Munteanu. Pînã în acest moment au declarat public cã doresc sã candideze la functiile de conducere ale Prefecturii Neamt încã douã persoane – prefectul Toader Mocanu si subprefectul Vasile Sendrea, gata sã renunte la functiile politice pentru a-si continua carierele în administratie. De mentionat este si faptul cã ei sînt deja scoliti de lectori francezi si au cursuri absolvite în acest sens.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dacă era după gândirea lui Nicușor Dan, aveam guvern abia prin august
-
Actualitate2 săptămâni,
Şansă pentru CSM Ceahlăul? Modificările care pot schimba totul
-
Actualitate2 săptămâni,
Lanțul american de restaurante Chili’s intră pe piața din România. Ioan Anton Măzărianu, investitor majoritar
-
Actualitate2 săptămâni,
Un deputat de Neamţ îndeamnă românii să nu mai plătească taxe. Ce l-a supărat
-
Actualitate2 săptămâni,
PREMIERĂ: donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis în euro: dobânzi record de până la 8,25% la lei
-
Actualitateo săptămână,
Reînvie războiul dintre palate la Neamţ?
-
Actualitate2 săptămâni,
Noua echipă de conducere a CSM Ceahlăul, luată la întrebări. Ce au răspuns Angelo Alistar şi Daniel Mahu Moisii
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultate Bacalaureat Neamț 2025: rata de promovare sare la 79,12 %