Contactează-ne

Actualitate

Lecții de prevenție în școlile din Neamț: polițiștii au discutat cu peste 140 de elevi

Știre publicată în urmă cu

în data de

polițiștii au discutat cu peste 140 de elevi

Lecții de prevenție în școlile din Neamț: polițiștii au discutat cu peste 140 de elevi – acțiuni integrate au fost desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.

Activități educativ-preventive în școli

La data de 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Neamț, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic Neamț, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Neamț și Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au acționat în sistem integrat, pentru asigurarea și creșterea gradului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă a Școlii Gimnaziale „Constantin Virgil Gheorghiu” Războieni și Școlii Gimnaziale Tupilați.

Au fost desfășurate 6 activități educativ-preventive în incinta unităților de învățământ, la care au participat 141 elevi și 8 cadre didactice.

Temele abordate

În cadrul activităților au fost abordate teme privind prevenirea faptelor de port fără drept de obiecte periculoase, răspunderea penală a minorilor, respectarea regimului circulației rutiere, prevenirea bullying-ului, cyberbullying-ului și siguranța în mediul online.

Totodată au fost verificați 5 agenți economici, nefiind constatate fapte de natură penală.

Controale și în zona școlilor din Roman

La data de 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au acționat pentru prevenirea absenteismului școlar în unitățile de învățământ din municipiul Roman, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 61 din anul 1991 și ale Legii nr. 349 din anul 2002 de către lucrătorii comerciali din zona adiacentă unităților de învățământ.

Activitățile s-au desfășurat în zona adiacentă a Liceului Tehnologic Vasile Sav, Colegiului Național Roman Vodă, Liceului cu Program Sportiv, Colegiului Tehnic Petru Poni și Colegiului Tehnic Danubiana.

Agenți economici verificați

În urma acțiunii au fost verificați și instruiți 3 agenți economici.

Totodată, nu au fost constatate fapte de natură penală.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending