La Tanti Nina și cozonacii de aur din Piața Mare

■ unul dintre locurile în care se păstrează tradiția lucrurilor făcute cu talent și cu drag ■

Am ajuns ”La Tanti Nina”, așa cum e numit micul resturant din Piața Mare a orașului Piatra Neamț, parte a Complexului Chimina, cumva din întâmplare. Căutam un catering bun și decent și Chimina a rezultat dintr-o combinație de căutări pe Google și Facebook.

La vremea aceea sufeream urmele unei experiențe ”prețioase”, la propriu, cu cateringul unui Chef bucureștean cu show personal la televiziune și o bună echipă de marketing care să compenseze o mâncare submediocră, cu destule denumiri franțuzite și prețuri de Place Pigalle.

Era înainte de Crăciun, când toate prețurile cresc, iar cele de la ”Tanti Nina” păreau joase. Un cozonac ”cu produse naturale” la 60 lei kilogramul. Sarmale la 4 lei bucata. Salată boeuf și platouri reci la preț decent.

Mai era și un site care prezenta prețuri la un restaurant cu autoservire, un ”împinge tava”. Ciorbe la 10 și 12 lei, cotlet de porc la 14. Cea mai scumpă era varza cu carne, la 15 lei. Plus comentarii pozitive pe Facebook, pe un profil numit Catering complet, și o prietenă care mi-a spus pe un ton categoric : ”Fac mâncare bună”. Așa că am plasat o comandă telefonică.

Și prietena mea, și Facebook aveau dreptate. La Tanti Nina se face măncare bună. Dar nimeni nu spusese nimic despre cozonaci. Cu tot respectul față de tagma făcătorilor de cozonaci, erau cei mai buni pe care i-am gustat vreodată. Și am o îndelungată experiență în gustatul cozonacilor (făcuți de alții). Aveau multă nucă, erau pufoși, aveau mirosul și gustul cozonacilor din copilărie. Când am intrat să ridic comanda, erau înăuntru trei doamne care s-au oprit din lucru doar ca să îmi pună în brațe tot felul de bunătăți și să adauge, ”din partea casei”, o pâine aburindă. Cred că eram pen-ultimul sau ultimul client întârziat din Crăciunul acela.

Așa că m-am întors și acum, de Paște,, ”La Tanti Nina”, cu gândul acelor cozonaci glorioși, al pâinii aburinde și al mâncării ”ca acasă”. Casandra, studentă în anul II la USV Iași, în ingineria resurselor animale și alimentare, modelează cozonacii. Capătă experiență mergând la concursuri culinare și prezentări. Doamna Nina Chimina frământă cozonacii. Tot dumneaei mi-a vorbit despre făcutul cozonacilor ”adevărați” într-un timp al E-urilor și înlocuitorilor de arome și gusturi de tot felul. Despre pasca pentru care a arvunit deja brânză proaspătă din piață. Mica firmă românească a decis să refuze ”înlocuitorii” și să pună doar ingrediente naturale, ”adevărate”, cele mai multe cumpărate de la femeile care vând în piață. Nu auzisem despre soia cu aromă și gust de nucă, utilizată de marii producători pe bandă rulantă, ca înlocuitor ieftin. Dar totul e posibil în lumea noastră, supusă plasticului, chimiei și ingineriei reducerii lucrurilor la înlocuitori de tot felul, de gusturi, de ființe, de speranță.

”La Tanti Nina” e unul dintre locurile în care este păstrată, cu modestie și cu mândrie, tradiția lucrurilor făcute cu talent și cu drag.

P. S. Acest text nu este scris în regim de publicitate. Este pur și simplu ilustrativ pentru dedicarea unor oameni, pentru o experiență pozitivă în climatul competiției foarte strânse cu firme mari sau multinaționale. Este despre normalitate