Contactează-ne

Actualitate

La protestele din 10 august, intervenţia Jandarmeriei ar putea fi condamnată şi pentru că pe un consilier local pietrean prezent l-au usturat ochii şi gâtul

Știre publicată în urmă cu

în data de

În presa locală de vineri, 14 septembrie, suntem informaţi în legătură cu una din preocupările de căpătâi ale unui consilier local pietrean din ziua de 10 august, limitată la prezenţa sa în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la aşa zisul „protest paşnic al diasporei“. Consilierul local pietrean, al cărui nume şi apartenenţă politică îmi scapă, mărturiseşte că a găsit de cuviinţă să fie prezent la protestul paşnic, spontan, neautorizat şi neasumat de nimeni, unde a fost „bătut, gazat, udat şi călcat în picioare“ de jandarmi. Nu-mi propun să analizez resorturile care l-au împins pe dragul nostru consilier să meargă la Bucureşti, pe 10 august, ca să participe la un miting anulat chiar de organizatori. În fond suntem o ţară liberă şi fiecare poate să facă ce doreşte cu timpul său. Legile în vigoare nu sunt un impediment. Ceea ce mă uimeşte la respectivul consilier nu este modul de manifestare a spiritului său civic, raportat bineînţeles la problemele care frământă pe unii concetăţeni, ci deconectarea sa cvasitotală de prevederile legale ale acestei ţări, din care totuşi face parte şi el. Trebuie să recunosc faptul că mai există semeni ai noştri asupra cărora reglementările în vigoare nu au nici un efect, singurul lor cod de conduită având ca izvor propriile convingeri. Funcţia de consilier municipal presupune responsabilităţi, printre care principale sunt cunoaşterea şi aplicarea legilor în vigoare. Astăzi, mai mult ca oricând, este de neconceput ca un om cu asemenea responsabilitate să participe la proteste publice, fără a şti care sunt reglementările în vigoare, cine sunt organizatorii, dacă se desfăşoară în limitele legii, care sunt obligaţiile sale şi ale autorităţilor. Toate aceste condiţionalităţi au fost ignorate integral de majoritatea protestatarilor paşnici, printre care se găsea şi domnul consilier, dacă o fi fost şi el paşnic.

Un consilier local pietrean dovedeşte că nu cunoaşte legile în vigoare, de aceea nu are ce respecta

În primul rând, prin declaraţiile făcute presei, domnul consilier pietrean dovedeşte că habar nu a avut în ce s-a băgat pe 10 august, când presupune că a participat la un miting al diasporei, diasporă care „a mers mii de kilometri“, pentru a nu fi prezentă la un miting care fusese anulat chiar de organizator. Din care rezultă că domnul consilier, şi alţii ca el şi-au tras un miting propriu, plin de originalitate. În al doilea rând, mitingul nu a fost paşnic deloc, pentru a nu mai minţi populaţia de la obraz .Până şi domnul consilier, martor ocular, s-a simţit obligat să recunoască, cu jumătate de gură, că „au fost persoane aduse pentru a incita“. Nu au fost aduse pentru a incita, domnul consilier cunoscând prea bine că aceştia şi-au anunţat cu multe zile înainte prezenţa şi ce vor face. Deci consilierul nostru a intrat în acest rahat, conştient fiind în ce calcă. Şi se mai miră ca Frosa în târg, de ce a fost tratat cu tulumba şi cu gaze? Incitările „celor aduşi“ nu s-au limitat atât la vorbe, cât la faptele înregistrate direct. Într-un singur caz sunt de acord cu opinia consilierului pietrean, că în întreaga masă a protestatarilor au existat şi oameni paşnici şi oameni violenţi. Oamenii violenţi au definit caracterul violent al protestului şi în acest caz ar trebui ca domnul consilier să ştie că nu este rolul jandarmilor (ferească Dumnezeu să fie) de a izola din masa protestatarilor pe cei violenţi şi de a-i extrage din mulţime. De unde oare o fi scos consilierul această nebunie cu izolatul şi extracţia, care ţine de noaptea minţii? Dacă ar face ditamai consilierul municipiului reşedinţă de judeţ un minim efort de a frunzări legea, ar afla că izolarea şi îndepărtarea elementelor violente este în responsabilitatea exclusivă a organizatorilor protestului, indiferent dacă face parte din diasporă sau din facebook.

Oare ce-o fi căutat alesul local la protestul din Capitală? Reprezenta interesele municipalităţii, sau ale partidului său?

Poate consilierul nostru o să fie tentat să replice că la multe alte proteste nu au existat organizatori şi procesul democratic a mers brici. Se impune a se clarifica şi această mistificare. La toate protestele au existat organizatori, dar au fost din umbră, nedeclaraţi oficial, tocmai pentru ca oamenii ca al nostru consilier să poată pasa responsabilităţile în sarcina organelor de ordine. Culmea este că de la înălţimea nepriceperii sale, consilierul confruntă riposta jandarmilor la violenţele de pe un stadion cu reacţia acestora la violenţele din stradă, pretinzând că ar trebui să fie identice. Confuzie impardonabilă! Am mai spus-o şi cu alte ocazii, este regretabil că organele de ordine nu sunt dotate cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, care să acţioneze unidirecţional, numai asupra persoanelor violente amestecate printre cele paşnice. Astfel de dotări încă nu s-au inventat şi orice protestatar trebuie să accepte riscurile atunci când se expune ignorând legile. Consilierul pietrean a precizat că s-a „întâlnit“ cu gazele lacrimogene de trei ori, alegându-se cu usturimi în gât şi ochi, lucru care nu l-a durut cel mai tare. Dar l-a durut mai tare că s-a simţit „furat, minţit, bătut, gazat, udat şi umilit pe banii mei“. Aici, acesta omite cu premeditare să pomenească şi de banii celorlalţi români, pe care nu-i interesează mitingurile şi protestele neautorizate, dar pe spezele lor se desfăşoară acţiunile jandarmilor, pentru a-i proteja de efectele negative ale unor astfel de acţiuni la care s-au dedat unii protestatari, mai mult sau mai puţin paşnici. Apoteotic, domnul consilier declară că dacă doar un singur jandarm ar fi aruncat scutul şi casca, spunând că „nu pot să bat şi să gazez femei şi copii“, atunci toată România ar fi fost grămadă la picioarele sale. Mă rog, fiecare cu fanteziile lui. Dar nu-mi pot reprima o nedumerire: ce să caute copiii în nebunia unui protest neautorizat? Sau nebunia este reală, unii protestatari urmărind să folosească copii ca scuturi umane? Cînd avem un astfel de consilier pietrean nu prea mă mir ce căuta la protestul neautorizat din Bucureşti, pe cât mă mir ce caută în Consiliul municipal?

Actualitate

Florin Zaharia (USR PLUS Neamț): ”Îmi doresc ca Neamțul să aibă o voce puternică în Parlament, care să lupte pentru oameni!”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Florin Zaharia are o lungă experiență de navigator, de comandant de nave comerciale, a lucrat cu  profesioniști veniți din țări și culturi diferite, și a văzut toată lumea – zonele ei cele  mai bogate, ca și cele mai sărace. La alegerile locale din luna septembrie, Florin Zaharia a candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț din partea Alianței USR PLUS și acum este unul dintre cei patru consilieri județeni ai Alianței.

 

La alegerile parlamentare de luna viitoare, Florin Zaharia ocupă prima poziție pe lista Alianței USR PLUS pentru Senatul României și spune că vrea să ajungă senator pentru a fi vocea nemțenilor în Parlamentul României.

 

„Vreau să-mi pun experiența dobândită colindând lumea în ultimii 20 de ani în slujba nemțenilor, fiindcă îmi doresc mult ca Neamțul să aibă o voce puternică în Parlament, care să lupte pentru oameni.Iar cu această pandemie și ce va veni după, va fi mare nevoie de vocea asta.

 

N-am făcut politică până de curând. Dar, pentrucă sunt un familist convins, vreau ca fiica mea să crească și să trăiască în România, alături de colegii ei de generație – și, credeți-mă, e foarte greu să găsești argumente, în fața acestei generații, când vine vorbe despre de ce ar rămâne, în loc să plece în Vest.

 

M-am implicat în USRPLUS fiindcă vreau să schimb și percepția cetățenilor despre clasa politică, să nu mai auzim că toți politicienii suntem la fel. Să demonstrăm că se poate face politică cu adevărat pentru cetățenilor, nu lobby pentru grupurile cu mulți bani.

Ca parlamentar, vreau să contribui la o reformă administrativă majoră, care să creeze condiții pentru dezvoltarea locală, la crearea unui mediu curat, fără gropi de gunoi neecologice și fără poluatori, la încurajarea lanțurile scurte de distribuție a produselor alimentare și sprijinirea asocierii micilor fermierilor. A celor care, acum, sunt alungați din piețele acoperite, fără să aibă vreo alternativă să ne dea în continuare mâncare proaspătă, produsă local.

 

Nemțenii ne-au dat votul pe 27 septembrie. Am încredere că o vor face și pe 6 decembrie. Cu mască și distanțare socială la secțiile de vot”, a declarat Florin Zaharia.

 

Pe 6 decembrie, nemțenii votează Alianța USR PLUS pentru o Românie fără hoție!

 

https://fb.watch/1-kBopgnT6/

 

Articol comandat de USR Neamt

Citește știrea

Actualitate

Ger şi zăpadă în masivul Ceahlău

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în vîrf de munte termometrele au indicat -10 grade ■ tot acolo este şi ceva zăpadă ■ Luna Cadourilor debutează cu timp rece, dar spre finele săptămînii ne putem aştepta la o apreciere consistentă a regimului termic ■

Finalul lui Brumar a adus primii fulgi de nea din acest sezon, iar Luna Cadourilor debutează cu un regim termic sub media perioadei. Vestea bună este că pînă la finalul săptămînii regimul termic se apreciază considerabil şi specialiştii spun că în zona noastră se face mai cald decît ar fi normal la acest moment al anului, cu valori termice dirne ce se apropie de 10 grade Celsius.

Regimul termic nocturn are aceeaşi tendinţă şi dacă la începutul intervalului de prognoză vor fi minime de -5 grade, pînă la final se ajunge la temperaturi nocturne de pînă la 6 grade. Pînă atunci trebuie spus că în vîrf de munte, pe Toaca, a fost ger şi tot acolo, la acest moment este strat de nea, ce-i drept nu prea consistent.

Pe 30 noiembrie 2020, la ora 10, termometrele indicau 0 grade în tot judeţul, mai puţin la staţia de la Ceahlău- Toaca unde era ger şi se înregistrau -10 grade. Un pui de vînt făcea ca acolo să se resimtă temperaturi de -12 grade. Tot acolo este singurul loc din judeţ unde este zăpadă în strat ce nu trece de 4 centimetri. Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că luna decembrie debutează cu timp rece, şi chiar dacă astăzi este anunţat soare în prima parte a intervalului, maxima nu trece de 0 grade, la limita îngheţului.

Noaptea va fi cea mai rece din ultima perioadă de timp şi mercurul din termometre se opreşte la -5 grade. Jumătatea săptămînii, miercuri 2 decembrie, nu aduce nici un fel de schimbare în registrul termic, valorile termice diurne vor fi de 0 grade, iar peste noapte minima se opreşte la -4 grade. Joi, 3 decembrie, va fi cer variabil cu soare şi se mai îmbunează registrul termic. Asta deoarece ziua trecem la valori termice pozitive, de 1 grad, iar noaptea va fi mai blîndă, cu o minimă de -3 grade.

Pe finele săptămînii se încălzeşte spectaculos faţă de zilele anterioare. Vineri, 4 decembrie, va fi soare dimineaţă, apoi se adună norii şi ar putea veni ceva stropi de ploaie. Maxima dirnă saltă nesperat pînă la valoarea de 7 grade, iar noaptea aduce -1 grad. În prima zi de week-end, sîmbătă 5 decembrie, va fi deosebit de cald. Cerul va fi acoperit, dar nu sînt anunţate precipitaţii, în schimb ne vom bucura de o maximă diurnă de pînă la 8 grade, în timp ce peste noapte vor fi temperaturi pozitive, de 5 grade.

Cea mai caldă zi din luna decembrie pare a fi cea de Moş Nicolae. Duminică, 6 decembrie, rămînem cu cerul acoperit, însă meteorologii anunţă temperaturi diurne care ajung pînă la 9 grade. Şi peste noapte va fi deosebit de cald şi se vor înregistra 6 grade cu plus.

Citește știrea

Actualitate

Dispariţie cu repetiţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Oamenii legii continuă activităţile de căutare în vederea depistării unei tinere de 30 de ani, din Săbăoani, care a plecat de acasă pe 26 noiembrie. Dispariţia a fost anunţată de tatăl femeii, care a reclamat că fiica, Irimia Ana Maria a părăsit în mod voluntar domiciliul şi nu mai este de găsit.

Tînăra are o înălţime de 1,65 m, aproximativ 50 de kilograme, păr castaniu, ondulat, ochi căprui, corpolenţă slabă. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o bluză bleumarin, vestă de culoare verde închis, pantaloni tip jeans negri, fiind încălţată cu adidaşi negri. Orice persoană care poate oferi informaţii este rugată să apeleze 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Citește știrea

Trending