Handbal
La handbal, victorie în grafic pentru HCF

■ echipa locală a trecut cu 28-22 (14-11) de Ştiinţa Bacău ■ peste două săptămîni, pietrencele vor înfrunta liderul, la Slobozia ■ după etapa de duminică, podiumul a rămas neschimbat ■
Echipa Handbal Club Feminin Piatra Neamţ şi-a cîştigat duminică, 3 martie, jocul de pe teren propriu împotriva vecinei de judeţ, Ştiinţa Bacău. Din punct de vedere sportiv, a fost revanşa pe care elevele profesorului Dan Valentin o aveau de luat în faţa băcăuancelor după primul meci al anului, cînd acestea s-au impus la un gol diferenţă. Nemţencele au intrat mai greu în joc şi prima repriză a fost o lungă cursă de urmărire. Echipa gazdă a turat motoarele pe finalul primului act şi după ce au egalat la 9, au mai înscris de 5 ori intrînd la vestiare cu un avantaj de trei goluri (14-11). La reluare, jucătoarele de la HCF au evoluat constant bine, iar avansul pe tabelă a tot crescut, permiţind antrenorului principal Dan Valentin să arunce în joc şi jucătoarele de rezervă. La final, scorul a fost de 28- 22, cu un număr egal de goluri înscrise şi încasate în cele două reprize. Pentru HCF au evoluat: Fârţescu, Munteanu (portari) – Dorneanu (10 goluri), Oancea (5), Miron (5), Roşca (5), Dâdă (3), Creangă, Popa, Apopei. CS Ştiinţa Bacău a aliniat echipa: Uricaru, Robu – Croitoriu (9 goluri), Manoilă (6), Faig (2), Iştoc (1), Ciobanu (1), Verşescu (1), Pădurariu (1), Grigoriu (1), Bucă, Tala, Onofrei. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vîntu. Tot în etapa a XVI-a (prima a returulul II), s-au înregistrat rezultatele: CSU Neptun Constanţa – HC Dunărea Brăila 29-22 (15-10) şi AHCM Slobozia – ACS UAIC CNOT Iaşi 33-18 (15-13). Rezultatele din această rundă, nu au adus schimbări la nivelul podiumului, trio-ul Slobozia – Constanţa – Piatra Neamţ menţinîdu-se la aceeaşi distanţă de puncte. Etapa viitoare va avea loc peste două săptămîni, duminică, 17 martie, atunci cînd HCF Piatra Neamţ va evolua în deplasare, în fieful liderului AHCM Slobozia. Pentru pietrencele va fi ultima şansă din acest sezon de a învinge cea mai bună echipă din serie, în nici una din precedentele trei întîlniri HCF nereuşind să smulgă măcar un punct grupării ialomiţene. O nouă înfrîngere a pietrencelor ar închide practic lupta pentru locul II, poziţie ce permite continuarea sezonului în play-off, Neptun Constanţa fiind în acest moment favorită. Celelalte două jocuri ale etapei din 17 martie sînt: HC Dunărea Brăila – CS Ştiinţa Bacău şi ACS UAIC CNOT Iaşi – CSU Neptun Constanţa.

-
Prima pagină6 zile,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Actualitate6 zile,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitate2 săptămâni,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima pagină2 săptămâni,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitateo săptămână,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitate2 zile,
Și locuitorii din Pângărați refuză noi antene Digi
-
Actualitateo săptămână,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitateo săptămână,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică