Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

La Draga în batatura

Știre publicată în urmă cu

în data de

• interviu cu Ion Antonescu

Ion Antonescu e un tip deschis, amabil si locvace. Onomastica sa, identica cu cea a binecunoscutului personaj al istoriei politice si militare românesti, e convertita plastic în apelativul „Maresalul“. În guvernarea trecuta a lucrat în Ministerul Culturii si a ramas în memorie prin cunoscutele escapade turistice oferite marilor artisti români, initiativa care i-a atras si numeroase critici si comentarii nu tocmai binevoitoare. În orice caz, de aceasta slabiciune au profitat cîteva zeci de mari actori ai României care au avut ocazia sa se afle din nou împreuna si sa rememoreze vremurile gloriei lor. Si, dupa cum marturiseste interlocutorul meu, dincolo de insidiozitatile unora, actul sau vine din dragostea profunda ce o poarta teatrului si marilor actori care, din pacate, nu se bucura acum de stima si pretuirea care li s-ar cuveni.

Visuri împlinite

Reporter: Cu ce prilej la Piatra Neamt chiar în ziua referendumului? Ati venit sa votati aici? Ion Antonescu: Ideea de baza este ca de mic am iubit-o pe Draga Olteanu. Cînd esti copil, ai cîteva visuri. Si dorinte. Si am dorit sa pot sa ma aflu în preajma unor mari idoli ai mei: Draga Olteanu, Marin Moraru… Erau actorii mei preferati. Viata mi-a oferit sansa de a-i cunoaste nu numai pe ei, ci pe aproape toti actorii galeriei de aur a teatrului românesc. Si pentru ca o iubesc foarte mult, nu am putut rezista rugamintii ei de a veni cu oameni de cultura, actori, cîntareti si ziaristi la ea acasa. Rep.: În batatura, cum s-ar zice. I.A.: Da. Se simte putin parasita aici… a venit relativ recent… am înteles ca la teatrul de aici nu s-a dorit colaborarea cu dînsa… si a vrut sa le dea o lectie, demonstrînd ca este iubita de marii nostri actori. Rep.: Argumentul, oricum, se dovedeste a fi superfluu. I.A.: Da, pentru ca, mai mult de atît, cei care nu au putut veni, pentru ca aveau spectacole, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinica, au trimis un mesaj plin de dragoste si consideratie. Trebuia sa mai vina si Ion Lucian, Sebastian Papaiani, dar, din motive de sanatate, au fost nevoiti sa renunte chiar în ultima zi. Si nu numai ei; mai multi. Deci, am venit sa dam un semn de prietenie marii noastre actrite, Draga Olteanu-Matei. Rep.: Sa amintim cîteva nume. I.A.: Iurie Darie, Rudy Rossenfeld, Anca Pandrea, Lucia Muresan, Gheorghe Turda, Elena Merisoreanu, Elisabeta Turcu… Toti am fost aseara (vineri, 18 mai 2007 – n.n.), la spectacol. Rep.: Pentru cei care nu stiu, trebuie sa precizam ca spectacolul cu pricina este „Visul unei nopti de iarna“ de Tudor Musatescu, realizat de „Teatrul vostru“, Compania „Draga Olteanu-Matei“ si Casa de Cultura a Sindicatelor Piatra Neamt, regizat de catre marea actrita si prezentat în afara concursului în cadrul celei de a XVII-a editii a Festivalului de teatru „Yorick“, care s-a desfasurat la sfîrsitul saptamînii trecute la Piatra Neamt. Cum v-a placut? I.A.: Toata lumea a recunoscut ca a facut un lucru excelent. Poti sa juri ca actorii sînt profesionisti. Este o piesa foarte, foarte bine jucata. De aceea, le-am promis si o deplasare la Bucuresti, pentru ca nu cred ca multi actori ar fi jucat atît de bine cum au jucat acesti tineri a caror profesie nu este cea de actor.

La „Maresalul“

Rep.: Stiu ca interesul dumneavoastra pentru sprijinirea lumii artistice nu se rezuma numai la aceste peripluri sentimentale. I.A.: Evident ca nu. Rep.: Ce faceti, mai nou, la „Capsa“? I.A.: „Capsa“ a fost dintotdeauna un loc consacrat al artistilor. Un loc la care au dreptul în virtutea memoriei afective a acestui loc. Am încercat sa revitalizez spiritul acestui loc de întîlnire al boemei artistice si am organizat recent adevarate medalioane ale marilor nostri artisti si cîntareti. Dupa o prima parte, care a avut loc nu demult, luni (21 mai – n.n.), acum urmeaza partea a doua, cu Florin Piersic, cu Iordache, cu Arsinel, cu Stela, cu Jean Constantin… Multi… vreo cincizeci. Marti, cîntaretii de muzica populara, miercuri, cei de muzica usoara, joi, moda. Tuturor le ofer un card prin care beneficiaza de preturi mici la mîncare, bautura si nu numai. La nivel de parlamentar. Este locul lor, în care pot sa vina oricînd. La „Maresalul“, Capsa mileniului trei. Rep.: În sfîrsit, viata de actor. Acum, sa tot traiesti. I.A.: Nu cred ca ei tin la bani atît de mult. Mai mult tin la ideea de a fi bagati din nou în seama, de a fi în atentia publicului pe care l-au slujit decenii la rînd. Se stie ca aplauzele sînt hrana de zi cu zi a actorului. Atîta timp cît Guvernul, si nu numai el, oamenii… încep sa uite aceste valori… Chiar discutam cu o ziarista de la „Jurnalul National“ care se întreba retoric: „Ce o sa scriu eu peste douazeci de ani? Despre cine?“. Pentru ca marile valori dispar. Iar tot ce a aparut acum – manele, Vacanta Mare si asa mai departe – nu o sa ramîna în istorie.

Cum se vede fericirea

Rep.: Dincolo de celebrele si mult comentatele (uneori malitios) excursii pe care le-ati oferit actorilor în anii trecuti, mi se pare ca sînteti naravit la a face cu bani un soi de act cultural. I.A.: Nu este neaparat un act de caritate. Nici nu vreau sa fie perceput astfel. Este o forma de a le reda acestor oameni, care au reprezentat si reprezinta foarte mult pentru cultura româna, încrederea în sine si sentimentul ca nu sînt uitati. Unii sînt cam pe ultima suta de metri. Dupa cum vedeti, încet-încet, dispar unul cîte unul. Si dupa ce dispar, degeaba mai avem regrete. Rep.: În concluzie, de ce faceti toate acestea? I.A.: Este întrebarea pe care mi-a pus-o si Radu Beligan asta vara, cînd ne aflam în Antalia, împreuna cu Marin Moraru si Gheorghe Dinica. Stiti ce i-am raspuns? Rep.: ? I.A: Pentru ca vreau sa citesc pe chipul dumneavoastra, fericirea. Rep.: Suna superb. Care a fost reactia maestrului? I.A.: A cumparat unei nepoate de-a lui o pereche de adidasi si a promis ca se va uita în ochii ei în clipa cînd îi va oferi; pentru a vedea acolo, fericirea.

Pledoarie pentru cultura

Rep.: Fericire care, din pacate, astazi se vede tot mai greu. I.A.: Se vede greu… De aceea repet ca sînt multi oameni, cu foarte multi bani, care nu realizeaza ca nu se duc cu ei în mormînt. Si trebuie sa faci bucurie acum, cît esti în viata. Sa poti sa te bucuri de bucuria celuilalt. Dupa ce ai plecat, cine stie ce se întîmpla cu banii? Si nu-i pacat? Cîti bani îti trebuie ca sa fii fericit? Putini. Dar restul? Fa un bine celor care ti-au facut un bine. Si eu consider ca toti cei din lumea culturala ne-au facut tuturor un bine. Omul are nevoie de aer, de apa, de mîncare si, peste toate astea, de hrana spirituala. Tot omul consuma cultura, chiar daca te uiti la un film sau asculti o melodie. Or, asta înseamna efort. Si acest efort trebuie rasplatit. Daca guvernantii nu se gîndesc decît la ei si îsi voteaza imediat salarii astronomice, la acesti oameni care ne-au facut, si ne fac în continuare viata frumoasa, nu se gîndeste nimeni. Si încerc, cu toate ca observ ca nu prea reusesc, sa determin oamenii de afaceri sa ajute cumva cultura. Pentru ca o tara ramîne în istorie prin cultura; în nici un caz prin meciuri de fotbal. Nu am nimic cu fotbalul, dar nu mi se pare normal sa bagi atîtia bani în niste oameni care-i cheltuie pe te miri ce: pe masini, pe fete si atît. Nu ramîn ei în istorie. Sînt extrem de perisabili. O tara ramîne în istorie, repet, prin cultura. Exemple sînt destule, de oriunde: Egiptul, China, Peru… Nu razboaiele le-au definit locul istoric, ci cultura. Si acest lucru nu se întelege si nu a fost niciodata înteles de catre conducatorii nostri. Rep.: Sper sa cititi si pe chipul meu bucuria ca v-am reîntîlnit.

Post Scriptum

Cum ne-a facut mai atenti la cele din jurul nostru, am cautat-o imediat pe doamna Draga. Era foarte bucuroasa de întîmplarea pe care o migalise prietenul ei, Maresalul, si a tinut sa precizeze: „Stiam ca Antonescu o sa vina împreuna cu niste colegi de-ai nostri. Îl iubesc de nu mai pot… pe Maresal. Chiar daca, în legatura cu mine si cu relatia pe care o am cu cei de aici, nu a înteles foarte bine totul. Si îmi pare rau ca nu au fost mai multi. Din nefericire, e în timpul stagiunii si nu poti sa le pretinzi oamenilor sa vina sa te vada. Eu, de pilda, nu m-am putut duce la sarbatorirea noastra de la Craiova. Am avut treaba – sa nu ne-auda nimeni! – aici, la «Teatrul vostru». L-am numit asa pentru ca cei care vin sa cumpere bilete sa spuna ca «mergem la teatrul nostru». Cel de toate zilele.“

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending