Actualitate
La BAC nu au fost probleme în Neamț, dar la nivel național erau erori în cerințele subiectelor pentru minorități

■ în județ s-au înscris la cea de a doua probă, cea obligatorie a profilului, un număr de 326 candidați ■ la examen s-au prezentat 278, fiind absenți 48 de elevi ■
Absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a, care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat în prima sesiune, au susținut joi, 17 august, proba obligatorie a profilului. Cei de la filiera teoretică, profil real, filiera vocațională (învățământ militar) și cea tehnologică au dat examen la Matematică, iar la filiera teoretică – profil umanist și vocațional (artistic, sportiv, unele specializări pedagogice și teologic, la Istorie.
„În județul Neamț, s-au înscris la cea de a doua probă scrisă, aceea a profilului, un număr de 326 candidați, din care s-au prezentat la examen 278, absentând 48 elevi. Nici la această probă nu s-au înregistrat incidente. Colegii care au fost desemnați profesori asistenți și au ca obligație scanarea lucrărilor candidaților, după fiecare probă scrisă, au fost instruiți, ca și profesorii evaluatori, încă de săptămâna trecută, dar scanarea lucrărilor se face un pic mai greu.
Profesorii evaluatori la Limba și literatura română au început de astăzi (joi, 17 august – n.r.) să evalueze lucrările candidaților”, a precizat inspectorul școlar general adjunct Claudia Barna, președinta Comisiei Județene a Examenului de Bacalaureat. În Neamț, probele se desfășoară la Colegiul Tehnic Forestier din Piatra Neamț, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman și la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț.
La nivel central, Biroul de presă al Ministerului Educației a anuțat faptul că în cadrul probei Ec s-a constatat că traducerea a două dintre cerințele subiectului la Matematică/Ștințele Naturii, pentru candidații care au cerut susținerea probelor în limba maghiară, germană și italiană conținea erori. Ministerul a făcut precizarea că toți candidații au primit subiectele și în Limba română.
Oficialii susțin că erorile au fost remediate pe loc. De asemenea, toți cei 132 de candidați care ar fi putut fi afectați au primit timp suplimentar de rezolvare a cerințelor. Până la ora 12,30, Ministerul Educației nu reușise centralizarea datelor din teritoriu și nu elaborase comunicatul de presă privind prezența candidaților la cea de a doua probă a Bacalaureatului, iar un comunicatul de presă fusese scos de pe site.
Vineri, 18 august, candidații vor susține Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – scris, iar în 21 august minorităților naționale, acolo unde este cazul, se vor prezenta la proba E.b-Limba și literatura maternă. Pe 25 august, până la ora 12.00 se vor afișa rezultatele preliminare și în aceeași zi se vor depune contestațiile, între ora 12.00 și 19.00. În perioada 26-28 august vor fi rezolvate contestațiile, urmând ca pe 29 august să se afișeze rezultatele finale.

-
Prima paginăo săptămână,
Nereguli în afaceri cu lemn. A fost indisponibilizat un camion de 45.000 de euro și cherestea de 48.200 de lei
-
Actualitate6 zile,
Totul pentru Ucraina: fermierii români, în pragul disperării
-
Actualitateo săptămână,
Despre o întâlnire de suflet și spiritul romanvodist
-
Actualitateo săptămână,
Bilete de tratament pentru pensionarii nemțeni
-
Actualitate2 săptămâni,
Trăim periculos! La 19 stații GPL din Neamț a fost suspendată activitatea
-
Actualitate2 săptămâni,
ANIVERSARE 50 DE ANI DE LA TERMINAREA LICEULUI
-
Actualitate2 săptămâni,
George Lazăr, preşedinte PNL Neamț: Suntem alături de mediul de afaceri!
-
Prima pagină2 zile,
Traficul de droguri în Neamț, în atenția ministrului de Interne