La Strand se vorbeste prin semne. Cel mai simplu este sã dai din cap: daaa!, nuuu!

Exceptînd zgomotul asurzitor, infernal, de-a dreptul incalificabil pe care mintea administratorilor Strandului Municipal îl emanã prin zeci si zeci de difuzoare, cu o consecventã de handicapat surd ajuns la un pupitru de D.J., asa cum aratã el acum, vorbim despre strandul din Piatra, este frumos. Putine orase din tarã se pot lãuda cu un asemenea strand, desigur, dacã nu te alungã decibelii care nu bronzeazã, dar, în schimb te supun la o torturã pe care un plãtitor decent, care vine sã stea la soare, sã facã o baie si sã revinã la mama naturã, nu o meritã. Dacã se considerã cã difuzoarele trebuie sã-ti urle în cap, cã asta înseamnã civilizatie, treaba lor! Pãcat de frumusetea locatiei si a amenajãrilor, fiindcã efectiv le simti cum baleiazã, dom’le, se cutremurã muntii de cele emise de un post de radio în barter, care-ti urlã în urechi prin zeci de difuzoare montate pe stîlpi, pe unde te-astepti si nu te-astepti. Oricum, nu gãsesti pe-acolo un colt mai linistit, unde dacã vrei sã spui: Dom’le, s-a fãcut treabã bunã aici, n-ai cum sã spui chestia asta admirativã, fiindcã trebuie sã o urli: BÃÃÃÃ, M-AUZI?! E FRUUMOOS AIIICI LA STRAANNND! M-AUZI? NUUU!. CE SPUI? STAI CÃ N-AM ÎNÞELES!. DÃ DIN CAP. AM DAT 25 DE MII PE O APÃ MINERALÃ LA JUMATE DE LITRU. CEEE SPUI? NU ÎNÞELEG!. DÃ DIN CAP. AHA! În fapt, nebunia asta cu datul muzicii mai tare, cu intratul voluntar într-un mediu virtual dominant, în care nu mai poti comunica, în care devii o gîzã la mîna marelui inginer de sunete si trepidatii, este o pandemie. Am încercat sã o înteleg, dar e greu. Nu stiu în ce strand de pe lumea asta existã o asemenea formã de torturã pentru urechi si gît. Sã încerc niste explicatii. Pentru tineri, majoritari la strand, sã spunem cã ei simt nevoia de a transforma orice locatie în discotecã. Habitaclul autoturismului, apartamentul, aleea din fata blocului, restaurantul în care îsi face ziua de nastere sau nunta si, dacã tata are parale si relatii la Primãrie si Politie, cerul de deasupa orasului. Un cer discotecã. Artificii care înseamnã un maximum de lux. Nunti cu artificii, ca la Irinel Columbeanu. Si decibeli, multi decibeli, sã audã tot tîrgul, sã dãm mu…zicã la tot cartierul. Tare, foarte tare, cel mai tare din parcare. Ritmatã, dum-dum-dum, cu versuri inteligente, cu mesaj direct: În seeeara asta vreau sã mã atingi, adicã, nu te joci cu te-încurci, chestie de culturã anglofonã, adicã petting.

„Sã stie planeta cã aici, în Piatra, lumea se distreazã de te doare mintea“

Pe de altã parte, cei cu vîrsta oleacã mai coaptã, care acceptã tortura, poate, pe unde au copilãrit ei era foarte liniste, prea multã liniste, numai susur de apã si fosnãit de frunze. Si, din cînd în cînd, cîte un muget de vacã. Asa cã, dacã-i distractie, atunci sã fie muzica taaare, sã duduie peretii, pãmîntul si cerul. Sã stie planeta cã aici, în Piatra, lumea se distreazã de te doare mintea. Ca în Germania, la Fest-ul lor, ca în Brazilia, la Carnaval, ca la orice trib african uitat de lume, unde seara, în jurul focului, e discotecã. Tobe, dans, distractie. Numai cã, în orice tarã civilizatã, cã de aia se cheamã asa, ai mai multe variante. Eu, spre exemplu, iubesc linistea, dialogul si natura. Urãsc sã mi se impunã ceva de care nu am nevoie, spre bun exemplu muzica datã tare. Si ca mine sînt multi. Dacã vreau sã ascult muzicã datã tare, mã folosesc de cãsti, este o inventie formidabilã. Ascult ce vreau eu, ce-mi place mie, cît de tare îmi suportã ciocãnelul si scãricica urechilor mele. Nu simt nevoia de a construi un difuzor urias, pe care sã-l pun pe Pietricica. Îmi respect concetãtenii, asta-i tot! Stiu cã sînt multi oameni, în jurul meu, care, fiecare, si-a construit universul lui. Cînd, într-un miez de noapte banalã, se aud bubuituri si vezi artificii pe cer, te sperii, sari din pat, iesi pe balcon si-ti spui: Bine cã nu-i rãzboi! E doar un idiot cu bani!. Cel mai mare român este, fãrã discutie, Caragiale. Pe care, nu-l vãd suportînd terapia cu difuzoare de la Strandul Municipal. Chiar asa, ce-ar zice conu’ Iancu, revizor scolar în Neamt, dacã s-ar duce si el, în chiloti, la strand? Iar acolo, n-ar putea cere, decît urlînd, din cauza zgomotului din difuzoare, un snaps. CEEE? NU ÎNÞELEG, CEEE DORIÞI? UN SNAPS, AVEÞI? TU MÃ ÎNÞELEGI CE-ÞI SPUN?. DÃ DIN CAP.