Contactează-ne

Prima pagină

La apă, operator nou, probleme vechi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ începând de luni, 15 iulie, la Roman furnizează servicii de apă și canalizare compania APAVITAL Iași ■ din păcate, cantitatea de apă acumulată în rezervoare este insuficientă și va continua furnizarea cu restricții ■ suntem avertizați că există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate ■

Așa cum se știe, începând cu luni, 15 iulie 2024, compania APAVITAL Iași a devenit noul operator pentru municipiul Roman. Acesta și-a început activitatea printr-un comunicat de presă în care anunță populația cum își va îndeplini obligațiile contractuale.

„După începerea activității de operare a serviciilor publice de apă și de canalizare de pe raza municipiului Roman, APAVITAL va demara o evaluare a componentelor sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, astfel încât să se demareze, cât mai rapid, lucrări de reparații și reabilitări, cu scopul reducerii pierderilor de apă și pentru revenirea la furnizarea apei către publicul romașcan în regim de continuitate, în cel mai scurt timp realist posibil.

Având în vedere pierderile actuale semnificative de apă din rețeaua de distribuție, cantitatea de apă acumulată în rezervoarele de înmagazinare din care se realizează alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din municipiul Roman este insuficientă pentru a asigura furnizarea apei în regim de continuitate a utilizatorilor noștri.

Din această cauză, în vederea refacerii rezervelor de apă, APAVITAL, deocamdată, este pusă în situația neplăcută de a furniza către utilizatorii din mun. Roman apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă, în perioada 15.07.2024 – 31.07.2024, în intervalul orar 23.00-06.00.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, APAVITAL recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care un robinet trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate.

Dacă situația persistă, sunați la Centrul de Relații cu clienții al APAVITAL, la 0232969, iar o echipă se va deplasa în zonă pentru a evalua și soluționa problema sesizată”, se precizează în comunicatul de presă. Este indicat și modul de obținere a unor informații suplimentare de pe pagina de internet la adresa www.apavital.ro.  Nu lipsesc nici „clasicile” scuze pentru disconfortul creat pe care le primeam și de la ApaServ Neamț.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending