Klaus Iohannis un Preşedinte prea mare, pentru o Constituţie aşa mică

Nici nu se uscase bine cerneala pe documentul oficial al Jurământului faţă de ţară, pe care Klaus Iohannis îl depusese la preluarea mandatului de preşedinte în 2014, că acesta a şi început să dea semne că se simte incomod în limitele reglementărilor Constituţiei României. Părea surprins de existenţa reglementărilor privind funcţia de Preşedinte, de parcă nici nu frunzărise Constituţia, înainte de a candida. De-a lungul celor 5 ani de mandat, în care el şi o bună parte a românilor s-au suportat reciproc, Constituţia României s-a dovedit pentru Klaus Iohannis o haină prea strâmtă, pentru hatârul pe care el îl face românilor, de a urca săptămânal Dealul Cotrocenilor, ca pe o golgotă, convins că trebuie să-şi ducă crucea de a ne conduce spre Europa, către care numai el ştie drumul. Constituţia noastră se dovedeşte astfel a fi mult prea mică pentru anvergura fostului primar de Sibiu, pe care, de voie sau nevoie, unii români am trebuit să-l preferăm necoptului Ponta, în 2014. Privindu-l mai îndeaproape, mie mi se pare că Klaus Iohannis are în el ceva apucături monarhice, dacă îi observăm cu atenţie apetitul de a face şi desface guverne, de a numi prim miniştri capabili să încropească guverne după „pohta ce-am pohtit!“, de a dizolva parlamente, de a numi miniştri după criterii personale, de a ataca direct ordonanţele de urgenţă şi, de ce nu, de a modifica Constituţia ori de câte ori are chef de un Referendum. Îl bănuiesc de ceva vreme pe Klaus Iohannis că tânjeşte după prerogativele regale din perioada monarhiei 1881 – 1947, care include şi dictatura regală a lui Carol II, în care au fost interzise şi nişte partide. Nu cred că în fibra sa, Klaus Iohannis este republican, dar dacă îi arde de monarhie, va trebui să se alăture principesei Margareta, custodele Casei Regale şi să dea la pace cu prinţul consort Duda. Dacă nu ar fi PSD-ul în Parlament, sunt convins că PNL-ul, în frunte cu Orban şi Rareş, ar fi dispus să-i satisfacă toate toanele monarhiste lui Klaus Iohannis şi ar modifica Constituţia, pentru a transforma România într-o monarhie, sau cel puţin într-o republică prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis este bântuit funciar de sindromul proprietăţii

Mai rar om politic român care să fie marcat funciar atât de mult de sindromul proprietăţii, precum preşedintele „tuturor românilor“, Klaus Iohannis. La început au fost „Meditaţiile Mele“, care au atras după sine „Casele Mele“. După ce a obţinut mandatul de Preşedinte, şi-a dorit să aibă şi „Guvernul Meu“ în 2015, pe care i l- a dat în administrare imberbului Cioloş, care s-a jucat cu el până l- a pierdut la urnele de vot în 11 decembrie 2016. Recent, Klaus Iohannis şi-a tras „Referendumul Meu“, cu care se fuduleşte la toate paradele şi sindrofiile Uniunii Europene. După numărătoarea DA- urilor de la Referendum, Preşedintele îşi doreşte „O Nouă Majoritate Parlamentară“, pentru care l-a trimis în lume pe Rareş Bogdan să i- o aducă, călare pe mârţoaga PNL, un poney de 27%, plimbat de dârlogi de bufonul cu tichie cu zurgălăi, Ludovic Orban. Cu „Noua Sa Majoritate“ , Klaus Iohannis vrea să pună pe picioare un nou „Guvern al Meu“, pentru a reedita „succesul“ din 2015.

Referendumul a trecut. La Cotroceni se bate în continuare apa în piuă

Deşi Referendumul i-a dat satisfacţie, Klaus Iohannis este nemulţumit în continuare şi a trecut la faza consolidării operei de manipulare a electoratului român, începută cu cele trei teme, din întrebările pe care nici el nu le-a înţeles. Tema opririi hemoragiei cazurilor de amnistiere şi graţiere a corupţilor, tema interzicerii modificărilor Codurilor penale prin ordonanţe de urgenţă şi tema că vrea şi el să aibă dreptul de a ataca la Curtea Constituţională, ordonanţele de urgenţă. Aceasta, deşi în România nu a existat în ultimii ani nici o amnistie sau graţiere, fie şi a vreunui necorupt, iar de la Guvernul Cioloş încoace nu s-a umblat la Codul Penal sau Codul de Procedură Penală prin ordonanţe de urgenţă. Aceste teme prezidenţiale ale Referendumului nu erau impuse de realitate, pentru a avea un rol corectiv, ci aveau un simplu rol preventiv, precum vestitul povestitor Ion Creangă care ne delecta în copilărie cu pilda drobului de sare. Ca să nu murim proşti, trebuie spus, pentru cine n-a înţeles încă, că am fost manipulaţi să credem că drobul se numea Liviu Dragnea, şi PSD. După Referendum, în liniştea dintre zidurile Cotroceniului, în timp ce reflecta asupra rezultatelor, Klaus Iohannis a avut nişte revelaţii, pe care a ţinut să ni le împărtăşească public. Una din revelaţiile sale este că la Referendum, românii nu au votat strict numai pentru a răspunde la cele trei întrebări, ci au răspuns la mult mai multe întrebări, pe care doar el a reuşit să le desluşească. Pe lângă întrebările referendumului, pe care Klaus Iohannis nu a ştiut să le explice, acesta a mai descoperit printre rânduri încă 5 – 6 întrebări, la care nici românii nu s-au prins că au răspuns. De exemplu, dacă românii au fost de acord cu interdicţia de a se emite ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei, Klaus Iohannis a înţeles că interdicţia se impune extrapolată pentru toate domeniile existente din România. Klaus Iohannis s-a simţit obligat să ne transmită că la Referendum el a înţeles că „românii au arătat clar că România este o ţară europeană“, iar la alegerile din aceeaşi zi a înţeles că „românii au spus ferm că îşi doresc un parcurs european pentru România“. Această manipulare este sub demnitatea românilor, care din 2007, anul aderării la UE, tot votează pentru drumul lor spre Europa, lucru pe care Klaus Iohannis nu la observat până astăzi, considerând că doar acum, sub mandatul său, ei s-au dumirit pe unde vine Europa. Klaus Iohannis a vorbit fluviu şi vorbeşte în continuare, despre statul de drept şi despre independenţa justiţiei, fără să fi pronunţat o silabă măcar cu privire la derapajele DNA-ului, ale Procurorului General, ale Justiţiei şi ale protocoalelor acesteia cu SRI, sub mandatul său. În schimb, preşedintele cere public cetăţenilor „să reacţioneze şi să sancţioneze imediat derapajele, abuzurile şi acţiunile care nu sunt în concordanţă cu valorile şi regulile europene“. Nu cere aceasta partidelor, care pot reacţiona în Parlament, ci cere cetăţenilor, care nu pot reacţiona decât în stradă. Aceste mesaje publice nu sunt menite să detensioneze, ci să instige la violenţe. Cu astfel de mesaje au fost atraşi în 1990 minerii la Bucureşti. Preşedintele cere imperios tuturor partenerilor şi autorităţilor naţionale să respecte prevederile legilor şi ale Constituţiei. Aceasta ar fi un demers binevenit şi necesar, dacă însuşi Iohannis ar respecta la rigoare legile existente şi mai ales Constituţia. Este axiomatic faptul că puterea exemplului unui lider este un factor decisiv în determinarea conduitei unei colectivităţi. Aşa că toate discursurile prezidenţiale, inclusiv cele ale purtătorilor lui de cuvânt, nu prea sunt luate în serios de prea mulţi români, credibilitatea sa fiind pusă la îndoială, deoarece Iohannis una vorbeşte şi alta face. Pentru desele sale încălcări ale Constituţiei, în ce priveşte implicările politice, în raport cu unele partide, Klaus Iohannis trebuia suspendat de mult din funcţie. Numai pentru că a participat odată la lucrările Congresului FDSN prin 1995, preşedintele Ion Iliescu a avut de suportat o procedură de suspendare din funcţie, declanşată în Parlament de către PNL şi PNŢ-CD. Procedura a căzut la vot, dar Ion Iliescu a învăţat că prevederea constituţională, privind echidistanţa politică a preşedintelui trebuie respectată. Prevederea a fost respectată şi de preşedintele Emil Constantinescu. Recent, pe 3 şi 4 iunie, Klaus Iohannis a chemat partidele parlamentare la Cotroceni, să le consulte ce au înţeles din Referendum. Habar nu aveau reprezentanţii acestor partide, că această consultare era doar momeala cu care erau atrase într-o capcană.

Acordul Naţional, capcana întinsă de Klaus Iohannis partidelor, de a le înhăma să tragă la vehiculul său de campanie electorală

Îmbătat de succesul „Referendumului Meu“, dar convins că ambiţiile sale electorale sunt extrem de încorsetate, dacă programul său de campanie se rezumă doar la cele trei întrebări de pe buletinele de vot, Klaus Iohannis şi-a permis aroganţa să interpreteze într-o cheie personală rezultatul referendumului. Conştient că uriaşa forţă politică a succesului său cu Referendumul este diminuată masiv de nesemnificativa forţă juridică a acestuia, Klaus Iohannis şi-a permis aroganţa să extrapoleze efectele acestui referendum, extinzând cele trei teme votate cu alte teme din campania sa electorală. Teme care nu au făcut obiectul referendumului, dar pe care vrea să le înghesuie, ca la piaţă, într-o paporniţă, alături cu temele votate de români. Paporniţa astfel ticsită, cu toate temele sale de campanie prezidenţială, a fost botezată pompos de Klaus Iohannis drept „Acord Naţional“, un fel de pact, la care să subscrie toate partidele, cu obligaţia să le respecte întocmai, fără abatere, pentru a nu risca de a fi blasfemiate ca antieuropene. Dacă nu ar urma o campanie prezidenţială, demersul preşedintelui ar fi de bună credinţă şi deci salutar. Dar campania prezidenţială, în care suficiente partide vor avea candidaţi, alţii decât Klaus Iohannis, va debuta imediat, cu tot atâtea teme de campanie, câţi candidaţi vor fi. Acum campania prezidenţială va fi înghesuită într-o fundătură de către prevederile Acordului Naţional, care conţine doar temele lui Iohannis, deci dacă partidele sunt obligate să susţină aceste teme, vor susţine implicit campania lui Ioahannis, acceptând apriori să-şi surclaseze proprii candidaţi. Tăriceanu a declarat public că PSD şi ALDE au sesizat capcana, numită Acord Naţional, prin care coaliţia de guvernare este împinsă să joace în campanie pe cartea lui Iohannis, susţinându-l astfel implicit să obţină cel de al doilea mandat. În aceeaşi capcană riscă să cadă şi alianţa USR-PLUS, care va avea candidat propriu pentru Cotroceni. Referitor la Acordul Naţional, coaliţia PSD-ALDE declară că nu abandonează iniţiativa lui Klaus Iohannis. Dar îl va obliga pe acesta să includă în acest Acord şi temele de campanie ale candidatului său candidaţilor partidelor coaliţiei. Dacă în Acord vor fi incluse şi temele de campanie ale celorlalte partide, temele lui Klaus Iohannis riscă să se dilueze mult, transformându-i aroganţa în oftică.