Contactează-ne

Actualitate

Klaus Iohannis trebuie trimis la reciclare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Marii noştri oameni politici, post revoluţionari, vor rămâne în istorie cu zicerile lor de pomină, după care am fost obligaţi să ne ghidăm, ca să ajungem în rahatul de acum. Petre Roman, primul nostru premier, dat jos de mineri la 26 septembrie 1991, a lansat cel mai scurt, dar convingător program economic pentru România, sintetizat în propoziţia „Industria României este un morman de fiare vechi“.

Nu a existat un program de demolare a industriei mai rapid, dar de pe urma căruia s-au ridicat marii capitalişti, din rândul vânzătorilor de fier vechi, clienţi ai REMAT. Ion Iliescu, pe 23 decembrie 1989, când noi transpiram la televizor de grija revoluţiei, acesta a ieşit pe post să ne avertizeze că „de vină sunt teroriştii“. Nişte procurori militari, cu ordine precise, au demonstrat că Iliescu ne-a minţit, că nu au existat terorişti, deşi multă lume ştie bine că au existat, cine erau, de unde veniseră şi unde plecară.

Aşa că de 32 de ani ne tot întrebăm „Cine a tras în noi, după 22?“. Pentru că pe Iliescu l-a mâncat limba de lemn, s-a ales cu dosar penal, căruia Justiţia Română nu i-a închis coperţile nici după aceşti 32 de ani, lăsându-l moştenire pentru generaţiile următoare. În aceste circumstanţe, se dovedeşte că între Procuratura militară şi Justiţie există o mare competiţie.

Emil Constantinescu, sub al cărui mandat s-au accelerat privatizarea şi restructurarea industriei, pentru a lăsa locul viran pentru o nouă construcţie economică cederistă. Când să ne apucăm de această nouă construcţie, sub bagheta lui Emil, acesta s-a retras în 2000, declarând că „a fost învins de sistem“. Sistem care a continuat să se dezvolte sub preşedinţia lui Traian Băsescu.

Acesta, la alegeri, a încurajat lumea să iasă la vot, pentru turul doi, în vânt şi zloată, chiar dacă „iarna nu-i ca vara“. Cu acest îndemn, Traian Băsescu şi-a prefaţat conduita democratică, decretând că „Dacă azi nu votezi, în următorii cinci ani să taci!“. Rezultatul a fost, că românii au ieşit la vot, l-au votat, dar cinci ani tot nu au fost lăsaţi să vorbească, deşi ar fi avut despre ce vorbi. Pentru cine a apucat să deschidă gura, Băsescu a inventat maşina de închis gura, denumită „Binomul DNA-SRI“.

Pe 12 mai a.c. prins între două partide de golf, Klaus Iohannis a fost întrebat de către ziarişti cum îşi explică înrăutăţirea traiului românilor, numai dacă ar fi să luăm în calcul creşterea inflaţiei, a preţurilor energiei şi carburanţilor, precum şi a preţurilor alimentelor. O astfel de preocupare faţă de prăbuşirea nivelului de trăi prin ţările Europei, făcuse obiectul unor dezbateri la nivel de UE, începând din perioada pandemiei.

Concluzia trasă atunci, de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost că „Putin este de vină“, nicidecum măsurile aiuritoare luate de această Comisie. Executant fidel al mesajelor Uniunii Europene, preşedintele nostru Iohannis a cerut ziariştilor să înceteze de a mai arunca vina asupra Guvernului şi a clasei politice. Pentru că din analiza sa prezidenţială, rezultă că pentru prăbuşirea nivelului de trai al românilor, în ultimii ani „de vină este Putin“.

Ce mare noroc să avem un preşedinte care te luminează la timp, de unde şi cine ţi-o trage. În ultima vreme, marea supărare naţională se manifestă la români, atunci când citesc facturile cu energia electrică. Le citesc, li se urcă tensiunea şi înjură Guvernul şi pe politicieni. Noroc cu Iohannis, care a schimbat macazul înjurăturilor către Putin, că altfel românii riscau să moară cu Guvernul de gât.

Consumatorii români de energie electrică, la care Iohannis mai are credit, s-au grăbit să îngroape Moscova sub eşalonare de afurisenii şi înjurături la adresa lui Putin. Nu acelaşi lucru l-au făcut o mare parte dintre europeni, care n-au prea luat-o în serios pe Ursula, ştiind prea bine de unde li se trage. O ştire recentă a avut efectul unei ploi cu gheaţă, în capetele înfierbântate ale consumatorilor de mesaje europene, via Iohannis.

Totul a plecat de la o sesizare de bun simţ, venită tocmai din Franţa, care precizează că preţurile la energia electrică şi combustibili nu se datorează vreunei crize energetice provocată de existenţa războiului din Ucraina, ci se datorează exclusiv speculei îmbogăţiţilor de pe urma acestui război. Franţa ne-a sesizat că în piaţa energiei se practică suveica, o formă de speculă realizată prin vânzarea-cumpărarea succesivă a cantităţilor de energie, între producători, furnizori şi alţi brokeri, care s-au ales astfel cu profituri uriaşe.

Franta, nu Iohannis, ne deschide ochii, arătând că toată această speculă este favorizată direct de o reglementare a Uniunii Europene, marea Ursula von der Leyen, care a stabilit aiuritor că energia trebuie să se vândă cu preţul cel mai mare cu care un operator apucă să vândă. Acest „preţ cel mai mare“ este definit pompos „preţ marginal“ de către birocraţii de la Bruxelles, pe care îi doare în mânecă de soarta sutelor de milioane de europeni cu venituri modeste.

Ca să mascheze escrocheria, madame Ursula ne trimite la porţile Kremlinului, de unde să-l înjurăm pe Putin, după care ne putem întoarce liniştiţi acasă. Ca să mascheze şi el ineficienţa guvernării Ciucă şi profiturile companiilor din vânzarea energiei sau a carburanţilor, Klaus Iohannis ne trimite tot la porţile Kremlinului. Aflat în dezacord cu preşedintele Iohannis, măcar de ochii lumii, premierul Ciucă a abandonat retorica cu „De vină e Putin“.

A ordonat efectuarea unor investigaţii asupra cauzelor creşterii preţului la energie şi a tranzacţiilor realizate de escroci cu această energie. S-a trezit şi Secretarul general ONU, Antonio Guterres, care la conferinţa de presă din 3 august, a condamnat marile companii petroliere, care sub pretextul războiului din Ucraina, au tras nişte tunuri, mai discret decât Zelenski, obţinând profituri record „pe spinarea celor mai săraci oameni“.

Zilele trecute, la nivel mondial s-a înregistrat recordul scăderii preţului barilului de petrol, sub nivelul celui înregistrat înainte de izbucnirea războiului din Ucraina. Preţul barilului a scăzut sub 90 de dolari, dar în România, preţul la pompă a rămas înţepenit sus, independent de voinţa lui Putin.

În aceste circumstanţe se impune ca preşedintele Iohannis să dea o fugă la Bruxelles pentru reciclare, urmând să-şi reconsidere poziţia faţă de cauzele exploziei preţurilor şi să recunoască public că se disociază de spusele Ursulei, pe care a aplaudat-o. În caz contrar, Klaus Iohannis, o să aibă parte de acelaşi tratament ca şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, care l-a aplaudat pe Victor Orban, pentru cele spuse la Tuşnad.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending