Kim Jong-un ameninţa iar

Ministrul de Externe al Coreei de Nord a avertizat, vineri, că în cazul în care Statele Unite vor relua exerciţiile militare din regiune după Olimpiada de Iarnă de la Pyeongchang, atunci Phenianul va reacţiona, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters. “Ori de câte ori au avut loc astfel de exerciţii militare, pacea şi securitatea din Peninsula Coreea au fost grav ameninţate, iar neîncrederea şi confruntarea dintre cele două Corei au ajuns la apogeu”, se arată într-o scrisoare transmisă către ONU de către ministrul nord-coreean de Externe, Ri Yong Ho, conform Mediafax. Oficialul nord-coreean a declarat că Phenianul va depune “toate eforturile pentru a îmbunătăţi relaţiile inter-coreene pe viitor”, însă a avertizat că ţara sa nu va privi nepăsătoare în cazul în care vor avea loc acte ameninţătoare. Declaraţiile ministrului de Externe de la Phenian au fost făcute în contextul în care, în urmă cu o lună, SUA şi Coreea de Sud au anunţat că vor amâna exerciţiile militare comune anuale până după Jocurile Olimpice de la Pyeongchang, care vor începe săptămâna viitoare. “Faptul că a am ajuns la un punct de cotitură pentru pace, stabilitate şi reconciliere naţională în Peninsula Coreeană se datorează în întregime iubirii nobile pentru naţiune a respectatului tovarăş Kim Jong-un. Cu toate acestea, autorităţile americane induc în eroare opinia publică, ca şi cum dialogul inter-coreean este rezultatul sancţiunilor dure şi al presiunilor asupra ţării noastre”, a adăugat Ri Yong Ho.

-
Actualitate2 săptămâni,
BCE schimbă banii din portofelele europenilor! Adio, 20 și 50 de euro!
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD: PA de la guvernare. Da’ de ce nu şi din politică?!
-
Actualitate2 săptămâni,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Actualitate2 săptămâni,
Adio cursuri, bun venit vacanță! Data oficială a vacanței de vară 2025 și calendarul pentru anul școlar următor
-
Economie2 săptămâni,
Titlurile de stat FIDELIS revin în mai 2025 cu dobânzi record: până la 7,80% la lei și 6,25% la euro
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație
-
Actualitate2 săptămâni,
Concurs de fotografie adresat elevilor de gimnaziu, organizat de poliţişti
-
Actualitateo săptămână,
Recital cameral inedit la Piatra Neamț. Profesori universitari, dialog muzical la marimbă și pian