Contactează-ne

Actualitate

JUSTIŢIE?! Sunt acuzaţi că au abuzat sexual o fetiţă de 10 ani, dar stau acasă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ trei "bunici" sunt în arest la domiciliu, unul nu are nicio măsură preventivă ■ decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Neamţ ■ ancheta vizează acuze de abuz sexual, victimă fiind o fetiţă de doar 10 ani ■

Decizie oarecum ciudată a judecătorilor de la cea mai mare instanţă din judeţul Neamţ, Tribunalul, care au decis pe 4 decembrie 2020, ca patru bătrâni, cu vârste între 66 şi 87 de ani, să nu mai fie cercetaţi în stare de arest preventiv, după ce au abuzat sexual o fetiţă de doar 10 ani, aplicându-li-se o măsură judiciară mai blândă.

Asta după ce, în prima zi a acestei luni ei au fost privaţi de libertate, sentinţa în urma acuzaţiilor de viol în formă continuată fiind decisă de Judecătoria Piatra Neamţ. Astfel, în cazul lui Ioan Balmuş, care are 87 de ani, Grigore Ţăpuc, în etate de 81 de ani şi Petre Trăscăuanu, de 75 de ani, instanţa de apel a decis ca ei să fie cercetaţi în stare de arest la domiciliu, iar pentru Ion Măriuţa, de 66 de ani, s-a decis revocarea privării de libertate, fără a se mai aplica o măsură preventivă.

Este posibil ca hotărârile judecătorilor să aibă la bază vârsta inculpaţilor, posibile afecţiuni medicale, care le pot altera stare de sănătate în regim de detenţie, la fel cum e plauzibil ca ei să nu mai fie consideraţi pericol public de vreme ce nu pot părăsi locuinţele, dat fiind arestul la domiciliu. Şocantul caz s-a petrecut într-un sat dintr-o comună de lângă oraşul Piatra Neamţ. De menţionat este faptul că cei patru arestaţi pe 1 decembrie au fost reţinuţi după ce, în urmă cu trei săptămâni, a fost arestat preventiv alt individ, din aceeaşi localitate, tot pentru viol, victimă fiind aceeaşi fetiţă de 10 ani.

Pe 10 noiembrie 2020, a ajuns în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ şi era privat de libertate Ion Ciudin, de 61 de ani. De calea de atac a uzat primul dintre arestaţi, dar a fost păstrat după gratii. Nu a avut linişte în detenţie, a cerut iar înlocuirea măsurii privative de libertate cu o alta mai blândă, arestul la domiciliu, dar tot nu i-a fost admisă.

Cât îl priveşte pe Ciudin, conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc în anii 2019 şi 2020. Profitând de vulnerabilitatea părţii vătămate, de naivitatea specifică vârstei, dar şi de starea materială precară a familiei din care făcea parte, individul a ademenit copila cu sume modice de bani şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale.

Antecedentele amoroase ale primului arestat din acest dosar

Despre comportamentul deviant al lui Ciudin s-a aflat prin sat, fetiţa ar fi fost consiliată psihologic, după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ, iar la un moment dat copila a detaliat ceea ce s-a petrecut, autorul fiind arestat.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (…), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (…), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ.

Primul inculpatul din acest dosar este căsătorit, are doi copii majori, care lucrează în străinătate, în Italia. Despre Ciudin se spune că şi-a pierdut calitatea de cântăreţ bisericesc la aşezământul din localitatea de domiciliu în urma unei aventuri amoroase. A fost dat afară după ce s-a aflat că ar fi avut relaţii cu o femeie, consătenii nefiind de acord ca el, persoană însurată, să slujească alături de preot, la sărbători.

După acest episod a ajuns la un schit din zonă, unde a prestat tot ca dascăl. Cât despre minora violată ea este singurul copil al familiei, una cu resurse materiale limitate, dar în care soţii nu se prea înţeleg, scandaluri izbucnind pe fondul consumului de alcool.

Ancheta în acest dosar avea să stabilească că şi alte persoane au abuzat sexual copila de doar 10 ani, ceilaţi patru făptaşi procedând întocmai ca primul arestat la comiterea infracţiunilor. Articolul 218 din Noul Cod Penal prevede că raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Numai că, în cazul în care victima este minoră, sancţiunea este între 5 şi 12 ani.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Spitalul de la Leţcani se tot… predă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ ISU Iaşi a demarat procedura de recepţie ■ abia apoi vedem dacă şi când va fi redeschis ■ locurile la ATI se împuţinează pe zi ce trece ■

Stare de fapt: valul IV al epidemiei de coronavirus pare a fi mai grav decât ne-am fi dorit. Deja, în majoritatea judeţelor, paturile ATI disponibile pentru bolnavii de Covid sunt din ce în ce mai puţine. Iar dacă lucrurile evoluează pe acelaşi trend, în scurt timp nu vor mai fi paturi disponibile.

În Neamţ, situaţia este şi mai gravă. În urmă cu zece luni, Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost distrusă de un incendiu soldat cu 15 victime. De atunci stă închisă sub sigiliul procurorilor care fac anchetă. Din bani privaţi, donaţii şi sponsorizări, Asociaţia Dăruieşte Viaţă a construit o secţie ATI externă cu 17 paturi. În mod evident insuficiente pentru un spital judeţean. Mai ales în vreme de pandemie.

În tot acest timp, Spitalul Mobil de la Leţcani, pentru care nemţenii au cotizat cu peste 3 milioane de euro, stă închis. Conform oficialităţilor din Iaşi el este în plină procedură de predare-primire către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş: „Spitalul este în procedură de predare-primire de la Euronest la DS”. „Am început procedura de preluare de la Asociaţia Euronest, în colaborare cu echipe de specialişti în domeniu. Se va face o recepţie atât cantitativă, cât şi calitativă, iar la finalizarea ei vom vedea ce demersuri trebuie întreprinse pentru operaţionalizarea spitalului”, conform purtătorului de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa.

Ca o scurtă paranteză, e de apreciat că oficialii ieşeni mai comunică pe această temă. La Neamţ e… tăcere mormântală. În dialogul purtat cu reprezentanţii ISU Iaşi am încercat să aflăm şi cam când s-ar putea finaliza procedura de predare-primire. Nu ni s-a putut da un termen limită, pe motiv că nu depinde doar de ISU, ci şi de … Euronest. Deci ar putea fi vorba de zile, cum ar fi normal în plin val IV, sau de săptămâni ori chiar luni.

Drept e că în acest moment nu ştim ce va rezulta după recepţia cantitativă, dar mai ales calitativă. Iar aşteptările nu pot fi optimiste în condiţiile în care presa a tot scris de nenumărate nereguli şi probleme, iar controalele s-au ţinut lanţ pe la respectivul spital. Ba ar fi intrat pe fir chiar procurorii DNA.

Apoi, dacă totuşi va rezulta că avem un spital, nu doar o sumă de containere cu aparatură medicală dubioasă în ele, va mai dura ceva până când va fi găsit/angajat personalul medical necesar pentru ca spitalul să fie operaţional/funcţional. Probabil alte săptămâni sau luni.

Iar surse neoficiale spun că, şi redeschis, spitalul de la Leţcani va putea trata doar cazuri uşoare sau medii pentru că la ATI nu s-ar putea asigura condiţii ca în… spitalele „clasice”. Deşi acolo au fost cheltuiţi 13 milioane de euro din banii nemţenilor şi ieşenilor.

Scurtă rememorare

Povestea spitalului de la Leţcani este una tristă, cu un final previzibil. Tot trist. Investiţia a ridicat mari semne de întrebare şi a suscitat critici chiar de la început. Însă Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, şi Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi la vremea respectivă, au mers mai departe. Au dat banii, au trecut peste faptul că s-a întârziat mult până au venit containerele şi aparatura medicală şi au inaugurat aşa-zisul spital în preajma alegerilor.

Spitalul a stat deschis doar câteva luni, timp în care s-a tot vorbit despre numeroase nereguli, ce au culminat cu închiderea lui. Pentru un motiv ciudat: „este termosensibil”. Adică la temperaturi scăzute „îngheaţă” instalaţiile. Începând cu cea de… încălzire.

Lunile au trecut şi deşi a venit şi vara cu temperaturi caniculare „spitalul termosensibil” nu a mai fost deschis. Chiar dacă diverşi de la diverse instituţii şi de la cel mai înalt nivel dădeau asigurări că „în scurt timp” unitatea sanitară va fi redeschisă. În ciuda acestor asigurări, în urmă cu câteva luni s-a aflat, apoi s-a şi votat trecerea la ISU.

Iar acum aşteptăm finalizarea recepţiei. Şi ne rugăm ca să mai găsit vreun loc pe un pat ATI în vreun spital, dacă vom avea nevoie, deşi am cotizat cu toţii cu 13 milioane de euro.

Citește știrea

Actualitate

Vreme rece

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în cea mai rece zi din această săptămînă vor fi numai 11 grade ■ şi nopţile vor fi deosebit de reci ■ vestea bună este că în week-end ne putem aştepta la temperaturi de pînă la 22 de grade ■

La începutul ultimei decade a lunii septembrie valorile termice au scăzut dramatic şi după ce duminică, 19 septembrie, în zona noastră ne-am bucurat de 21 de grade, pentru ieri am avut promisiunea unor valori de numai 14 grade. Aşa va fi vremea vreo cîteva zile, iar nopţile vor fi deosebit de reci, cu minime care coboară pînă la valori de numai 4 grade.

Vestea bună este că în week-end soarele îşi face datoria şi se vor înregistra valori termice diurne care vor depăşi pragul de 20 de grade Celsius. Pînă atunci trebuie spus că în noaptea de 19/20 septembrie, în judeţ s-au înregistrat minime la limita îngheţului, 0 grade. Este vorba de temperatura înregistrată la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca, în timp ce în restul teritoriului au fost valori mai blînde.

Astfel, la Roman a fost ceva mai frig, cu o minimă de 6,3 grade, în timp ce la Tîrgu Neamţ au fost 8,2 grade. Cel mai confortabil a fost la Piatra Neamţ unde s-au înregistrat 8,9 grade. Ieri, 20 septembrie, la ora 11:00 erau temperaturi modeste faţă de intervalul precedent, respectiv 11 grade la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ şi 13 grade în zona Roman. Cel mai frig era pe crestele montane unde la acelaşi moment se înregistra doar 1 grad, cu plus. Nu sînt schimbări notabile nici pe parcursul zilei de azi, 21 septembrie.

Va fi tot o zi cu soare, dar nu mai mult de 15 grade în termometre. Noaptea va fi deosebit de rece, cu o minimă de 6 grade. Şi mai rece va fi pe parcursul zilei de miercuri, 22 septembrie. Nu mai vedem soarele, cerul va fi acoperit şi ar putea ploua slab la o maximă de doar 12 grade. Regimul termic nocturn nu va fi influenţat prea mult şi minima se opreşte la 5 grade. Cea mai rece zi din această săptămînă pare a fi cea de joi, 23 septembrie, cînd pe fondul unui cer variabil cu soare nu vor fi mai mult de 11 grade la amiază.

Minima nocturnă rămîne cantonată la 5 grade. De vineri, 24 septembrie, începe să se încălzească uşor şi pentru că soarele va fi la datorie, avem promisiunea unei maxime de 17 grade. Urmează cea mai rece noapte din acest sezon, iar mercurul din termometre coboară pînă la 4 grade. În week-end avem promisiune de vreme mai caldă. Astfel, sîmbătă, 25 septembrie, se anunţă cer variabil cu soare, iar dacă previziunile de acum ale meteorologilor se adeveresc, ne vom bucura de o zi superbă, cu pînă la 21 de grade. Noaptea va fi încă răcoroasă, cu 7 grade. Şi mai bine va fi duminică, 26 septembrie, cînd va fi soare şi cam 22 de grade la prînz. Şi noaptea devine mai blîndă, cu o minimă de 11 grade.

Citește știrea

Actualitate

Drama familiei Smicală fără sfârşit? “Coșmarul nostru nu s-a terminat”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Camelia Smicală anunţă că este din nou trimisă în judecată ■ motivul e halucinant: şi-ar fi “furat” copiii şi a făcut public cazul ■ Mihai şi Maria vor să fie alături de mama lor şi au spus public în mod repetat acest lucru ■

Drama familiei Cameliei Smicală pare a fi una fără sfârşit. Recent, doctoriţa născută în Piatra Neamţ a anunţat că este din nou trimisă în judecată de autorităţile finlandeze, pe “cauză penală”.

Deşi termenul cel mai potrivit ar fi că este, de mulţi ani, hăituită penal. Motivul este unul halucinant: şi-ar fi furat propri copii. Pe Mihai şi pe Maria, cei care, cu lacrimi în ochi, rugau autorităţile din Finlanda să îi lase alături de mama care astăzi este acuzată că i-ar fi… furat. Şi că ar mai fi făcut şi publică întreaga dramă.

După ani buni de procese şi după ani buni în care Camelia Smicală s-a luptat cu un întreg stat care mima că e preocupat de protecţia copiilor, dar de fapt chinuia nişte copii, încercând să se răzbune pe o mamă care nu renunţa la luptă, se părea că lucrurile au intrat în ordinea normală: Mihai şi Maria erau redaţi familiei, erau lăsaţi, aşa cum au cerut, să fie alături de mama lor, după ce fuseseră ţinuţi, împotriva voinţei lor, în instituţii finlandeze de aşa-zisă protecţie socială, de fapt nişte “lagăre” pentru minori.

“Minunea”, care a fost posibilă după ce mulţi români, dar nu numai, au ieşit în stradă pentru Maria, Mihai şi Camelia, a ţinut doar câteva luni. Prin sentinţă judecătorească, după numeroasele acţiuni de solidarizare cu familia Smicală, copiii au fost reîncredinţaţi mamei de lângă care au fost smulşi atât de brutal. Însă, din păcate, se pare că instituţiile nu renunţă: vor să reînvie coşmarul.

“Se pare că nu au terminat cu noi. Sunt trimisă din nou în judecată (pe cauză penală) pe motiv că aș fi furat copiii în 2019 și că am făcut public cazul . În procesul penal copiii sunt în postura de victime (ale mele), dar copiilor li se refuză dreptul la avocatul ales de ei (le-a fost numit un avocat din oficiu, același care nu le-a apărat drepturile în anul 2015 când au fost agresați de către executorii judecătorești) și li se refuză dreptul de a fi ascultați (în calitate de „victime”, sic) în instanță.

Menționez că am fost deja condamnată de câteva ori pentru faptul că am făcut public cazul, deși drepturile omului prevăd că o persoană nu poate fi condamnată de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Dincolo de faptul că nu au absolut nici o probă împotriva mea (pe drept penal, mă refer), nu înțeleg ce urmăresc . Coșmarul nostru nu s-a terminat”, este postarea, recentă, de pe Facebook, a Cameliei Smicală.

Concluzia e una singură: Maria, Mihai şi Camelia au nevoie din nou de sprijinul sufletesc care a făcut posibil să fie din nou împreună. Şi sunt sigur că îl vor primi. În stradă şi oriunde va mai fi nevoie.

Citește știrea

Trending