Contactează-ne

Actualitate

Jucător de la CSM Ceahlăul în echipa lunii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un jucător de la CSM Ceahlăul a fost nominalizat în echipa lunii august, în Liga 2.

Este vorba despre Carl Davordzie, cel de care se leagă şi principalele speranţe de gol ale galben-negrilor.

Carl Davordzie a venit în vara lui 2024 la CSM Ceahlăul Piatra Neamț după despărțirea de CFR Cluj Napoca, club de la care fusese împrumutat de Gloria Bistrița (Liga 3). Ghanezul a semnat un contract valabil până în vara anului 2026, iar sezonul 2024-2025 a fost cel mai bun al carierei sale având în vedere numărul de meciuri jucate și numărul de goluri înscrise.

Carl Davordzie este singurul jucător din lot care a prins minute în toate jocurile sezonului 2024-2025, atât în Liga 2, cât și în Cupa României. A avut 10 goluri marcate în Liga 2 și a fost golgheterul echipei în sezonul 2024-2025:

”Acest sezon a fost cel mai bun pentru mine, pentru că mi-am îmbunătățit modul de a juca și sunt foarte fericit pentru progresul meu. Am reușit asta fiindcă am muncit foarte mult alături de echipă și am marcat mai mult ca altă dată, deși am trecut și prin momente dificile. Am reușit să mă dezvolt ca jucător, am înscris goluri importante și am ajutat echipa prin crearea de șanse de gol pentru colegii mei”, declara Carl Davordzie la finalul sezonului trecut.

 

Echipa lunii august în Liga 2

 

Portar: Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara);

Fundași: Mihai Bălașa (Concordia Chiajna), Carlos Inglada (Poli Iași), Antoniu Manolache (Corvinul Hunedoara)

Mijlocași: Nicolae Carnat (Concordia Chiajna), Angelo Cocian (FC Bihor Oradea), Ștefan Pacionel (CSA Steaua București), Serges Ekollo (AFC ASA Tg. Mureș)

Atacanți: Cristian Măgerușan (AFC ASA Tg. Mureș), Carl Davordzie (Ceahlăul), Moussa Samake (Concordia Chiajna)

Antrenor: Eusebiu Tudor (AFC ASA Tg. Mureș).

Advertisement

Trending