Contactează-ne

Actualitate

„Jocuri“ electorale murdare la Poiana Teiului. Ion Buzdea ar fi ajuns viceprimar prin şantaj cu filmuleţe compromiţătoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pentru a fi ales viceprimar, el l-a şantajat pe un coleg de partid cu publicarea unor înregistrări video ■ i-ar fi cerut şi 150.000 de lei ■ dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Neamţ ■

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a lui Ion Buzdea, viceprimar al comunei Poiana Teiului, judeţul Neamţ, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de şantaj în formă continuată şi acces fără drept la un sistem informatic în formă continuată.

Anchetatorii au menţionat că inculpatul a fost deferit justiţiei după ce a fost cercetat în stare de control judiciar. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamţ cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauza penală instrumentată de DNA, infracţiunile fiind săvârşite cuprilejul alegerilor locale de acum doi ani.

„În perioada 2020 – ianuarie 2022, inculpatul Buzdea Ion ar fi ameninţat un coleg de partid cu darea în vileag a unor înregistrări video, compromiţătoare, pentru a-l determina pe acesta din urmă să-l înscrie pe inculpat pe lista consilierilor locali, pe un loc eligibil, cu ocazia alegerilor locale ce urmau să se desfăşoare în data de 27 septembrie 2020“, se arată într-un comunicat DNA, emis astăzi, 4 iulie 2022.

Cercetările au mai stabilit că acuzatul a determinat persoana vătămată să îl propună pentru funcţia de viceprimar al comunei Poiana Teiului şi să îl susţină în faţa consilierilor, pentru a obţine voturile necesare numirii în „dregătoria“ locală. În urma acestor acte de constrângere, cel şantajat a dat curs celor solicitate de inculpat, iar acesta a fost votat viceprimar.

Însă lucrurile nu s-au oprit aici. „Colegului“ de partid de la PSD i s-a mai pretins, pentru „tăcere“, suma de 150.000 lei. Asta după ce, în ianuarie 2022, Buzdea ar fi accesat fără drept, în două rânduri, datele stocate în telefonul mobil al persoanei vătămate.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Prefectul de Neamţ ameninţă cu judecata liderii PNL

Știre publicată în urmă cu

în data de

Prefectul de Neamţ, Adrian Niţă, spune că îi va da în judecată pe liderii liberalilor nemţeni, după ce aceştia au făcut public un comunicat de presă în legătură cu lucrările efectuate pe podul de pe drumul naţional DN2, la intrarea în municipiul Roman.

Prefectul s-a declarat deranjat de “minciunile și calomniile pe care semnatarii acestui comunicat le-au făcut la adresa mea” şi face precizarea că “îi voi chema în judecată pentru a răspunde civil pentru prejudiciul de imagine pe care mi l-au produs”.

El mai spune şi care este motivul pentru care a luat această decizie: “Această decizie am luat-o deoarece nemțenii nu sunt datori să asiste la bălăcărelile publice proliferate de politicieni care nu s-au remarcat în activitatea lor politică și administrativă decât prin circ și comportament de mahala”.

În ceea ce priveşte starea şi evoluţia lucrărilor la pod, în comunicatul de presă emis de prefect se fac următoarele precizări:

“Reprezentanții DRPDP Iași ne-au comunicat că această activitate a fost contractată de o firmă specializată respectându-se procedurile legale. Operațiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea și realizarea găurilor, montarea rosturilor noi.

Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilatație are termen de finalizare de cel puțin 5 zile/fir. Termenul nu poate fi devansat deoarece sunt folosite în procesul tehnologic betoane speciale cu termen strict de întărire și protecție. Având în vedere complexitatea operațiunii și instalațiile folosite, activitatea nu se poate desfășura pe timpul nopții, ci doar pe timpul zilei. Totodată, în procesul tehnologic există și pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operațiuni și nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul contractual de finalizare a lucrării este sfârșitul lunii august a.c.

Se încearcă finalizarea lucrărilor într-un timp mai scurt, dar fără a fi afectate etapele tehnologice”.

Citește știrea

Actualitate

Calvarul va mai dura. Cozi de kilometri pe E-85, din cauza lucrărilor de la podul de Horia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ neexistînd rută alternativă, cozile de maşini se întind pe 6-7 kilometri în ambele sensuri ■ problema descongestionării traficului nu are soluţie ■ lucrările ar trebui să fie terminate la finalul lunii august ■

Direcţia Regională de Drumuri Iaşi a început reparaţii la mai multe poduri din raza sa de responsabilitate, printre acestea numărîndu- se şi lucrarea de la cel de Horia, care asigură accesul prin Roman, pe E-85, spre Suceava, Iaşi sau Bacău. Numai că, pe ambele sensuri, zilnic, aglomeraţia depăşeşte limitele normalului.

Se formează cozi de 6-7 kilometri pe ambele sensuri, lucru care irită la maxim conducătorii auto, sau pe cei care tranzitează zona, fiind în concediu. Florin Marius Sima, liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Pentinenciare, filiala Bacău, care face naveta, are de fiecare dată probleme, fiind nevoit să plece că cel puţin o oră înainte, pentru a nu întîrzia la serviciu.

„Traficul este îngreunat şi la modul glumeţ aş spune că ar trebui să se aducă un bac care să folosească la traversarea rîului Moldova. Fac naveta de la Roman la Bacău şi de la începutul lunii am mari probleme, pentru că trebuie să iau în calcul un timp suficient pentru a nu întîrzia la serviciu. Luni, 8 august, am stat în trafic 3 ore pentru a ajunge la Bacău, iar astăzi, cînd m-am întors de la Bacău am aşteptat două ore şi jumătate să intru în Roman.

Coada era pînă la Secuieni. În acest timp, la pod nu lucra nimeni. Vreo patru muncitori stăteau în staţia de benzină de la intrarea pe pod, la o cafea şi o ţigară. În coloană erau maşini cu numere din toate judeţele ţării şi foarte multe TIR-uri cu număr de Ucraina. Lumea e nervoasă, iese din maşină, înjură, dar nu are pe cine întreba ce se întîmplă, pentru că nu există cineva care să dirijeze traficul“, a declarat Florin Sima.

Purtătorul de cuvînt al DRDP Iaşi, Neculai Popovici, a declarat că lucrarea are ca termen de execuţie sfîrşitul lunii august: „Operaţiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea şi realizarea găurilor, montarea rosturilor noi. Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilataţie are termen de finalizare de cel puţin 5 zile/fir.

Termenul nu poate fi devansat, deoarece sînt folosite în procesul tehnologic betoane speciale, cu timp strict de întărire şi protecţie. Avînd în vedere complexitatea operaţiunii şi instalaţiile folosite, activitatea nu se poate desfăşura pe timpul nopţii, ci doar ziua. Totodată, în procesul tehnologic există şi pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operaţiuni şi nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul de finalizare a lucrării este sfârşitul lunii august“.

Poliţia Neamţ cunoaşte problema, dar nu are nici o pîrghie de rezolvare, ţinînd cont că nu există variantă ocolitoare. „În acest moment, valorile de trafic sînt foarte ridicate şi din cauza TIR-urilor din Ucraina, care transportă cereale spre Constanţa. Constructorul are un anumit termen de execuţie şi ne dorim respectarea lui.

Dacă lucrarea se prelungeşte, în septembrie începe şcoala şi traficului existent i se va adăuga cel specific transportului şcolar. E adevărat că nu există poliţişti care să dirijeze traficul, dar vorbind de situaţia complicată. Noi verificăm permanent valorile de trafic, pentru a nu exista incidente, dar nu ajută cu nimic“, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvînt al Poliţiei Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

VIDEO: Turist din Iaşi, accidentat de o stâncă desprinsă din Chei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Iaşi, a fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă dintr-un versant muntos din Bicaz-Chei.

“Astăzi, 10 august, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, o bucată de stâncă din zona Bicaz-Chei s-a desprins, accidentând o persoană.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din județul Iași, se afla împreună cu mai multe persoane în zona turistică Bicaz-Chei, ar fi fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă din versantul muntos.

Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs acest eveniment”, a declarat subinspector Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Conform unor surse neoficiale, în momentul în care s-a produs nedoritul incident, bărbatul era cu soţia şi cei doi copii.

Vom reveni.

UPDATE: Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. A fost solicitat un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Iaşi.

UPDATE 2: Victima a suferit traumatisme la nivelul capului și se află într-o stare gravă – sursa ISU Neamţ

FOTO: generica

Citește știrea
Advertisement







Trending