Actualitate
Jocul copiilor cu focul putea genera un dezastru. Locuință la un pas de a fi cuprinsă de flăcări
Intervenția cadrelor ISU a limitat proporțiile unui incendiu, care risca să se extindă la o casă. Pe 05 mai 2025, în jurul orei 11:00, pompierii au fost solicitați la Girov, pentru a stinge flăcările izbucnite la o anexă gospodărească. Incendiul s-a manifestat la o construcție din lemn, existând posibilitatea propagării la locuință.
„Până la sosirea pompierilor militari incendiul a fost localizat de membrii SVSU. Forțele de intervenție au acționat pentru lichidarea incendiului în urma căruia a ars construcția din lemn (cu rol de depozitare) cu suprafața de 10 mp. Jocul copiilor cu focul a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a transmis ISU Neamț.
Cu o zi în urmă, pe 4 mai, la ora 13:40 pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă situată pe strada Petrodava, din Roman. Flăcările izbucniseră în interiorul unei bucătării de vară, existând riscul extinderii la întreaga construcție și la locuința aflată în imediata apropiere.
Au ars 4 mp din acoperișul locuinței, acoperișul anexei, obiecte de mobilier și alte bunuri de uz casnic. Un bărbat de 48 de ani a primit îngrijiri medicale deoarece a suferit ușoare arsuri la nivelul unei mâini, refuzând transportul la spital. Focul deschis în spații închise a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

În prima zi a acestei luni, echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit la Zănești pentru asanarea unei lovituri de grenadă antitanc Panzerschrek. Aceasta a fost descoperită de un bărbat de 61 ani în timpul efectuării unor lucrări agricole de sezon în curte. Pe 5 mai, pirotehniștii au fost solicitați în comuna Ion Creangă.
Trebuiau asanate două proiectile perforante de calibru 47 mm, care au fost găsite în pădurea Recea de un bărbat de 34 ani cu ajutorul unui detector de metale. Pirotehnicienii au verificat zona și au mai descoperit încă o bombă de aruncător de calibru 50 mm. Munițiile descoperite provin din Al Doilea Război Mondial.
-
Politica2 săptămâni,Impredictibilitatea circulaţiei rutiere, sursă de stres pentru nemțeni
-
Actualitateo săptămână,Vicepremierul contestat de slugoi – ce a făcut pentru Neamţ
-
Actualitate3 zile,FRYDAY deschide un nou restaurant Drive-Thru la Piatra Neamț
-
Actualitate4 zile,Veste bună pentru finanţarea Ceahlăului. Visul galben-negru poate continua
-
Actualitate2 săptămâni,SGR va fi extins: borcanele, sticlele de oțet și ambalajele de cafea ar putea fi returnate din 2027
-
Mica publicitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere dureroasă cu Şelimbăr
-
Actualitate7 zile,Nemţeanul campion mondial la Ju Jitsu: “Închei cariera competițională cu medalia de aur la gât. Aşa cum am visat”
