Actualitate
Jandarmeria a plantat stejari de ziua instituţiei
■ acţiunea a avut loc la Gîrcina ■ au fost plantaţi 171 de stejari, cîte unul pentru fiecare an de la înfiinţarea Jandarmeriei Române ■
Jandarmii nemţeni şi-au serbat ziua altfel, iar în locul ceremoniilor s-a derulat acţiunea intitulată generic „171 de stejari pentru România“, sădind cîte unul pentru fiecare an de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Pe 3 aprilie s-au împlinit 171 de ani de la înfiinţarea instituţiei, iar pentru că actualul context epidemiologic nu le-a permis militarilor să fie gazde şi să desfăşoare, ca în anii precedenţi, activităţi dedicate celor care vor să cunoască îndeaproape activitatea instituţiei, anul acesta au ales să marceze acest moment aniversar altfel.
„Dacă zilele trecute am răspuns nevoii acerbe de a veni în sprijinul celor a căror viaţă depinde de o picătură de sînge, de această dată ne-am îndreptat atenţia înspre mediul înconjurător, conservarea şi protejarea acestuia fiind primordială pentru o dezvoltare armonioasă a naturii, cea care ne oferă atît de multe şi ne cere în schimb doar respect“, se arată într- un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ. Astfel, 171 de puieţi de stejar au fost plantaţi de jandarmi, pe o suprafaţă de teren care necesită împădurire, în apropierea localităţii Gîrcina.
Numărul nu a fost ales întîmplător pentru că semnifică 171 de ani de existeţă, iar stejarul este simbolul durabilităţii şi al continuităţii, frunzele acestuia regăsindu-se sub formă de embleme pe uniforma militară. „Dacă în anii trecuţi răspundeam prezent la activităţile de împădurire şi ecologizare a zonelor de recreere din mijlocul naturii, anul acesta reprezentanţii Direcţiei Silvice Neamţ, respectiv Ocolului Silvic Gîrcina au răspuns iniţiativei noastre şi ne- au asigurat materialul săditor, logistica şi asistenţa tehnică“, mai arată Jandarmeria Neamţ în acelaşi comunicat.
Campania „171 de stejari pentru România“ s-a lansat la începutul acestei luni, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române şi jandarmii îşi propun ca în fiecare an, în luna aprilie, să împădurească România cu atîţia stejari cîţi ani numără instituţia din care fac parte.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
