Contactează-ne

Prima pagină

Jale la ultimul concurs pentru directorii unor școli din Neamț. Doar șase candidați au promovat examenul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ au fost afișate rezultatele finale ale celei de a treia etape a „Directoriadei” ■ în Neamț, au fost scoase la concurs 24 de posturi de director și adjuncți ■ din cei 25 candidați înscriși, 23 au avut dosare valide ■

Conform calendarului de desfășurare a concursului de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct, în ziua de 3 octombrie 2022 s-a încheiat cea de a treia sesiune a examenului de ocupare a funcțiilor la unități de învățămînt, după corectarea contestațiilor depuse la proba interviu.

În sesiunea septembrie – octombrie au fost scoase la mezat 24 de posturi, dintre care 15 de director plin și nouă de adjuncți. Era vorba de conducerile școlilor din Dămuc, Dobreni, Buruenești – Doljești ( ambele funcții), Dulcești, Farcașa, Ion Creangă (director adjunct), Oniceni (director), Pîncești.

Altele vizau Centrul Județean de Excelență Piatra Neamț, Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț (director adjunct), Liceul de Artă Victor Brauner (director adjunct), Liceul Ortodox Sfinții Împărați Constantin și Elena, Școala Gimnazială Nr.2 Piatra Neamț ( director adjunct), Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman, Colegiul Național Roman-Vodă (director adjunct).

În „cărți“ mai era Liceul Romano Catolic Sfîntul Francisc de Assisi Roman (director și director adjunct), Colegiul Tehnic Danubiana Roman (director adjunct), Școala Ruginoasa, Școala Sagna, Școala Stănița și Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Vînători Neamț. Pentru aceste funcții s-au înscris 25 cadre didactice, dintre care 23 au avut dosare valide.

„Pe site-ul ISJ Neamț, la secțiunea Concurs directori, au fost publicate rezultatele finale ale examenului. În urma corectării celor trei contestații depuse, care a fost realizată în alt județ, au promovat concursul trei directori plini și trei directori adjuncți, care vor ocupa efectiv funcțiile, după ce rezultatele vor fi validate în ședința CA al ISJ de marți, 4 octombrie.

Pe 5 octombrie vor fi emise deciziile de numire și imediat va urma și o etapă de mobilitate pentru acoperirea cu suplinitori a catedrelor rezervate acestor noi manageri școlari, posturi pe care vor fi detașate cadre didactice suplinitoare (calificate – n.r.)”, a precizat Romeo Roman, secretar al Comisiei de organizare a concursului.

Conform rezultatelor finale, la Colegiul Național Roman-Vodă candidatul la funcția de director adjunct a luat 7.40 la proba scrisă și10 la interviu, obținînd media 8.70. Și la Colegiul de Informatică din Piatra Neamț s-a obținut medie de promovare, respectiv 8.40 la proba scrisă și 9.80 la interviu, media finală fiind de 9,10. Candidatul pentru postul de director adjunct de la Liceul de Artă Victor Brauner a reușit să ia 7.40 la proba scrisă și 9.50 la interviu, media finală fiind de 8.45.

Și Școala Gimnazială Dămuc va avea director prin concurs, candidatul obținînd 7.80 la scris și 9.90 la interviu, media generală find 8.85. La Școala Gimnazială Dulcești au fost doi candidați. Primul a obținut 7.40 la proba scrisă și 10 la interviu – medie finală de 8,70. Candidatul pentru postul de conducere de la Școala Sagna a obținut 7.20 la scris, 9.60, iar media generală este 8.40.

Nu au reușit să promoveze concursul candidații de la Școala Buruenești (Doljești). La postul de director a fost respins cadrul didactic pentru că a obținut 7.20 la scris, dar numai 5,70 la interviu. La funcția de adjunct s-au înscris doi candidați. Primul a luat 8 la scris, dar s-a retras de la proba interviu. Cel de al a avut 7.20 la scris și 5.70 la interviu, fiind respins.

La Școala Farcașa, candidatul a luat 7 la scris și s-a retras la proba interviu. Candidatul de la Școala Ruginoasa a fost evaluat cu 8 la proba scrisă, dar a avut, la la interviu, 6.50, fiind respins. La Școala Dobreni candidatul a fost respins, din cauza faptului că, deși a obținut 8 la proba scrisă a luat doar 5,80 la interviu.

Candidații la o funcție de conducere a unei unități școlare au fost obligați să rezolve un test cu 50 de itemi, referitor la capacitățile și competențele relevante pentru activitatea de management educațional, în timp ce la proba interviu au prezentat în fața membrilor comisiei o strategie de dezvoltare a școlii pe care doreau să o conducă.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. marcel

    4 octombrie 2022 at 12:31 PM

    aha, nici voi nu stiti numele, e secret total in acest invatamant transparent

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending