Contactează-ne

Actualitate

Iubire cu toporul în mână, final de poveste cu încătușări

Știre publicată în urmă cu

în data de

iubire cu toporul în mână

Intervenție a polițiștilor după un episod de violență domestică în Bălțătești

Iubire cu toporul în mână este imaginea unui caz de violență domestică reclamat în Bălțătești, unde o femeie a cerut ajutorul polițiștilor după un episod violent petrecut în locuință.

Sesizarea făcută de victimă

La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 65 de ani, din Bălțătești, cu privire la faptul că, concubinul acesteia ar fi agresat-o fizic și ar fi spart cu un topor ușa și un geam al locuinței, potrivit IPJ Neamț.

Intervenția polițiștilor

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde bărbatul în vârstă de 67 de ani, a fost identificat, imobilizat și încătușat, fiind condus la sediul de poliție, conform reprezentanților IPJ.

Ordin de protecție provizoriu

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, spun anchetatorii.

Măsura reținerii și cercetările

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și amenințare, mai precizează sursa citată.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending