Prima pagină
Isprăvi de toată „lauda”: a băut și a comis un accident în care mașina furată a luat foc

Polițiștii din cadrul Secției Rurală Ion Creangă s-au confruntat cu un caz ieșit din comun, în timpul anchetei ieșind la iveală infracțiuni comise în serie de un nemțean. Pe data de 17 aprilie 2025, la ora 05.30, oamenii legii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Bozieni.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Roman, conducea un autoturism pe strada Livezilor, din comuna menționată, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț, ulterior, autoturismul ar fi luat foc.
În urma accidentului șoferul nu a suferit leziuni, dar testul alcoolscopic a indicat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările au mai stabilit că tânărul nu deține permis de conducere, iar la aceeași dată, autoturismul a fost sustras de către acesta din orașul Roman.
„La data de 17 aprilie a.c., în urma materialului probator, polițiștii au dispus față de tânărul în vârstă de 20 de ani, din municipiul Roman, măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis Poliția Neamț.
Necazuri au și alți doi șoferi. Joi, la ora 19.20, polițiștii au oprit pentru control pe strada Războieni, din Piatra-Neamț, un autoturism condus de un bărbat de 35 ani. Testul a indicat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cam la fel stau lucrurile și în cazul unui romașcan, de 51 de ani, care a fost oprit în aceeași zi pe bulevardul Republicii. Avea 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Actualitate2 săptămâni,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
Actualitate2 săptămâni,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanţe din partea colectivului COMES SA
Actualitate2 săptămâni,Organizația Seniorilor Social-Democrați Neamț și-a desemnat noua echipă de conducere
Actualitate2 săptămâni,Crima care a șocat Piatra-Neamțul. Rănile descoperite arată violența atacului: polițistul avea răni la cord, jugulară și abdomen
Actualitate2 săptămâni,Scenariu politic: guvern de tehnocraţi cu un pseudo-tehnocrat premier
Politica2 săptămâni,Evoluţia suspendării unui preşedinte, de la Traian Băsescu, la Nicușor Dan












