Ion Strătilă a plecat la ceruri

Ion Strătilă a decedat vineri, 22 iulie 2022. Atât e ştirea. Trisă şi nedorită. Sau poate ar mai trebui trecut şi faptul că a fost director general al RIFIL, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, senior al liberalilor autentici. Şi multe alte repere dintr-o viaţă de om împlinit.

Dar ştirea e seacă şi, ca jurnalist, cauţi să îi dai “viaţă”. Prostească formulare. “Să dai viaţă” unei astfel de ştiri.

Încerci să te inspiri, ca de obicei când ştirea îţi seacă inspiraţia. Apelez la un prieten al domnului Strătilă. Liviu Timuş. Care scrie din suflet, la câteva minute după ce ştirea seacă a ajuns în spaţiul public: “Generozitate, candoare, simţul umorului, responsabilitate, modestie, mare iubitor de teatru. Drum lin şi adâncă reverenţă, domnule Ion Strătilă”.

Bine scris. Din suflet. Aşa cum merită domnul Ion Strătilă. Mai adaug doar atât.  Mare iubitor de teatru, corect stimate actor, dar şi mare iubitor de frumos în general şi… de libertate. Pentru că eu aşa am avut privilegiul să îl cunosc pe domnul Ion Strătilă: ca un mare iubitor de presă. Liberă. Curată. Cum poate să fie presa dacă ar mai fi şi alţi domni ca Ion Strătilă să fie alături de ea. Să creadă în ea.

Şi cum se face la priveghi, că din păcate aici suntem după trista ştire de astăzi, am să povestesc doar un episod din ceea ce a însemnat pentru mine să îl cunosc pe domnul Ion Strătilă.

Cum mulţi ştiu, a fost alături de presă. Mereu. A sprijinit-o inclusiv financiar. Aşa se face că, după ani de contract cu RIFIL, tânăr şi ageamiu mă gândesc la un Crăciun să publicăm în Monitorul de Neamţ şi Roman o felicitare şi din partea RIFIL. Chiar dacă nu ni se ceruse acest lucru.

Era plin ziarul doar de felicitări pompoase – rimează cu mincinoase – de la tot felul de politicieni şi partide, primari şi preşedinţi de CJ, deputaţi şi senatori. S-ar fi cuvenit, m-am gândit eu, să fie şi una sinceră, curată şi fără “aşteptări” electorale.

Am publicat, fără să cer accept. A doua zi, când s-a uscat cerneala pe tipăritura de la Monitorul şi ziarul a ajuns pe tarabe, sună telefonul. Domnul Ion Strătilă. Mândru de isprava mea şi anticipând laude, răspund.

“Drăguţă, Ion Strătilă la telefon, în legătură cu felicitarea publicată”, aud în telefon. “Vă salut, cu respect domnule Strătilă, da”, zic eu cu aplomb pregătindu-mă să primesc ceea ce credeam eu că sunt laude ce mi s-ar cuveni pentru isteaţa decizie de a publica felicitarea.

“Nu vreau să te supăr şi nici să intervin în munca dumitale, dar te întreb de ce ai publicat felicitarea dacă noi nu am cerut-o?”, îmi zice domnul Strătilă. “Domnule Strătilă în virtutea bunei colaborări pe care o avem, am considerat că e de datoria noastră să publicăm o astfel de felicitare, e normal şi…”, am zis eu, încă, entuziasmat de isprava mea.

Replica, pe care nu am să o uit toată viaţa, a fost scurtă: “Noi avem o bună colaborare nu pentru a fi publicate astfel de felicitări, ci pentru ca dumneata să îţi faci meseria de jurnalist în mod corect. Să scrii articole care să reflecte adevărul, nu să ne periezi şi să publici felicitări în numele nostru. Dacă voiam felicitări, ţi-am fi spus aşa, însă ne aşteptăm la corectitudine şi adevăr. Credeam că ai înţeles acest lucru”.

Şi convorbirea s-a încheiat. Au trecut ceva ani de atunci. Pentru corectitudine, replicile le-am reprodus din memorie şi probabil nu sunt  aceleaşi chiar cuvânt cu cuvânt, dar aceasta a fost lecţia primită. Iar eu sper că am înţeles-o şi mi-am însuşit-o.

Azi, când aţi plecat spre stele, vă mulţumesc public pentru lecţie domnule Ion Strătilă. Până acum nu am îndrăznit să fac acest lucru, pentru că probabil m-aţi fi dojenit din nou că am făcut publică o asemenea discuţie privată.

Azi, însă, la zi de tristă despărţire, m-am gândit că e o poveste demnă de un priveghi, jurnalistic, la căpătâiul unui om care a iubit, printre multe alte lucruri frumoase, şi presa liberă şi curată.

IN MEMORIAN ION STRĂTILĂ – “Ca profesionişti, ne privim altfel în ochi unii pe alţii”

“Eu am concepţia mea, că profesionalismul contează. Din păcate, în România, profesia n-a fost respectată şi nici nu va fi, într-un viitor foarte apropiat” – interviu realizat de Camelia VARVARA, publicat pe 11 decembrie 1998 în Monitorul de Neamţ

Rep: Sunteţi reprezentantul unui mare producător de fibre sintetice. Care este situaţia industriei textile din România?

Ioan Strătilă:  Industria textilă este pe acelaşi “trend” cu industria românească. Trăim, evident, o criză a industriei mondiale. Ea a pornit de la ce s-a întîmplat în Asia de Sud-Est. Ca orice industrie care se adresează în general consumatorului individual, recesiunea aceasta s-a simţit asupra consumului, se fac nişte încercări de revigorare şi probabil va mai dura cîteva luni pînă ce piaţa va intra în condiţii normale. Pentru că, altfel, s-ar întîmpla nişte chestiuni absolut de necrezut: s-ar creşte şi preţul materiilor prime pentru produsele de bază textile, cît şi preţurile produselor în general. Au venit Asia, dintre ţările de sud-est, au venit ruşii, ucrainienii cu nişte preţuri aproape de “dumping”  la materiile prime – în petrochimie, de exemplu – care au bulversat preţurile la producătorii din România. Inclusiv ce s-a întîmplat la Melana Săvineşti este legat de treaba asta. Mă rog, nu dau amănunte. Şi la Fibrex e aceeaşi poveste. E o recesiune în domeniu. Pînă atuncim, comercianţii fac nişte eforturi disperate şi stimulează un pic producătorii de materii prime textile pentru produse cu un grad de valorificare mai ridicat, produse mai sofisticate, “mai de modă”; apar cereri, din ce în ce mai mari, de fire “înnobilate” cu lînă cu amestecuri cu bumbac cu lycra, cu fir bucle, în aşa fel încît, la o cantitate mai mică de produse finite, să se păstreze cumva sau să se încerce estomparea dezechilibrului, dictat de faptul că  se vinde un volum mai mic şi atunci se vinde o valoare şi producătorii sînt stimulaţi în privinţa asta. Chestiunea asta ar putea să aibă un impact pozitiv, în special apariţia unor mici producători sau a unor producători colateriali (conecşi) care lipiţi de marii producători să poată să asigure aceste sortimente cu costuri relativ reduse dar care să poată să facă faţă la piaţă.

Rep: N-am sesizat ca acest lucru să se întîmple în ţară la noi…

I.S.:  Chestiunea asta, în România este mai puţin vizibilă din cauză că utilajele pentru pentru realizarea acestor sortimente, tehnologiile nu sînt grozav de sofisticate dar utilajele, care implică şi ele o componentă tehnologică importantă, sînt scumpe.

Este afectată activitatea industrială, atît pe orizontală cît şi pe varticală. Există pericolul îngustării pieţei pentru produsele realizate în România. Dar există şi un pericol de majorare a importurilor care înseamnă, în afară de efort valutar, în principal înseamnă diminuarea foarte, foarte drastică a activităţii industriale aici şi aproape blocarea posibilităţii de a reintra în normal. O fabrică, în momentul în care s-a oprit un an sau şase luni de zile este, din punctul nostru de vedere, al celor care lucrăm, este aproape imposibil de pus în funcţiune. Chestiunea asta trebuie dirijată cu grijă, inclusiv măsurile de reformă prevăzute de către Guvern în principal pe aspectul pieţii din România. Sunt importante politica vamală şi fiscală raţionale, care să permită- o dată -stimularea consumului intern şi, în al doilea rînd, să stimuleze exportul. Vrem, nu vrem, trebuie să ne judecăm condiţia de exportator în contextul european şi mondial.

Rep.: Vreţi să spuneţi că de fapt legislaţia actuală nu protejează piaţa internă?

I.S.: Nu e protejată producţia internă. Sigur, totul trebuie să se petreacă în condiţii de competitivitate. Protecţia trebuie să ţină de politică vamală, nu de subvenţiile de la stat. M-am săturat cît am spus la toată lumea dar, la aceeaşi calitate de produs şi costuri similare, trebuie ca produsele româneşti să fie privilegiate. Şi atunci, cei care ar trebui să contribuie la creearea acestui context sînt tocmai organizaţiile patronale. Noi nu producem bumbac în România, iar anul trecut, la începutul anului se discuta despre taxe vamale de 56% pe importul de fibră de bumbac. S-au dus sindicatele, au ţipat, au ieşit în stradă şi s-a adus taxa vamală la zero. De ce treuiau să facă sindicatele treaba asta?!

Rep.: Pentru că între timp şi sindicatele şi patronatul par să fi învăţat cum să procedeze, de comun acord, în situaţii de criză.

I.S.: Patronatele sînt cele care trebuie să acţioneaze în situaţii de acest tip…

Rep.: Dar chiar asta spuneam, că patronatele au învăţat să folosească un mod aplicat sindicatele.

I.S. Da, de acord, dar acest lucru măreşte gradul de anormalitate al acestei ţări. Cred că uneori este o convergenţă de păreri şi acţiuni între sindicate şi nu neapărat patronate, cît între sindicate şi conducerile societăţilor, convergenţă care uneori se răsfrînge la nivel naţional. Patronatul nu este organizat, nicidecum în măsura în care sînt sindicatele. Şi eu sînt membru a diverse organizaţii patronale. Dar cînd am încercat să spun ceva legat de politica salarială şi industrială comună, mi s-a replicat ceva legat de faptul că noi trebuie să ne ocupăm cu tîrguri şi expoziţii. Vreau, să spun că nefiind uniţi, guvernanţilor de după ’90 le-a fost frică numai de sindicate şi nu le-a fost niciodată frică de patronate. Eu vreau să le fie frică şi de patronate. Pe domnul ex-senator Momanu pe care voi, presa, nu l-aţi apreciat, l-am întrebat la un moment dat- la nişte întîlniri pe care le organiza săptămînal-de ce nu face un partid al gulerelor albe. Ca profesionişti, ne privim altfel în ochi unii pe alţii. Ce s-a făcut acum cîţiva ani, cînd s-au dat credite pe criterii strict clientelare – şi băncile au profesionişti buni, şcoliţi, – dacă ne-am fi întîlnit toţi şi l-am fi întrebat privindu-l în ochi pe domnul preşedinte de la banca X: Cum ai dat credit acolo, cînd mie mi-ai cerut atîtea hîrtii şi atîtea garanţii, iar celălalt a venit şi a spus că e de la partidul Y sau te-a dus pur şi simplu la pescuit? Dacă am fi discutat ca profesionişti, faţă în faţă, lucrurile ar fi luat o altă turnură. Eu am concepţia mea, că profesionalismul contează. Din păcate, în România, profesia n-a fost respectată şi nici nu va fi, într-un viitor foarte apropiat.