Prima pagină
Invitație în lumea lui Creangă! Ce este nou în muzeul inegalabilului povestiror din Humuleşti

■ Muzeul Memorial „Ion Creangă“ îşi redeschide porţile pentru turişti duminică, 2 iunie 2024 ■ a fost finalizat un proiect în valoare de circa 365.000 de euro ■
„Este unul dintre cele mai frumoase proiecte pe care le-a realizat instituţia. E un proiect prin care punem în valoare cultura, trecutul, pitorescul locului. Deşi vorbim despre o clădire de mici dimensiuni, activitatea de conservare a ei a fost extrem de dificilă, pretenţioasă. La recepţia lucrărilor concluziile sunt că s-a executat un proiect fără cusur“, a declarat Ion Asaftei, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Proiectul a vizat lucrări de restaurare, consolidare şi conservare a clădirii, au fost desfiinţate spaţiul expoziţional existent şi grupurile sanitare, care erau într-o stare avansată de degradare, fiind construit un nou corp de clădire pentru biroul muzeografilor şi toalete noi. Au fost refăcute gardul, porţile de acces şi toate instalaţiile electrice.
Complexul muzeal a fost racordat la gaz metan, iar pe spaţiul verde din incintă a fost amenajată o gradenă cu 40 de locuri pentru grupurile mari de vizitatori unde muzeografi pot organiza întâlniri cu turiştii şi pot fi organizate evenimente culturale. Casa memorială este dotată cu noi vitrine pentru expunerea cărţilor şi manuscriselor celebrului povestitor.
Sunt panouri mobile pentru exponate şi plăcuţe informative în alfabetul Braille, pentru a veni în sprijinul nevăzătorilor care vor să viziteze unul dintre cele mai căutate obiective din judeţul Neamţ, casa în care a copilărit Creangă, căruia i se mai spunea „Ionică Torcălău“ deoarece era pus de părinţi să toarcă lână chiar şi la şezători, pentru că tatăl era comerciant de sumane.
Pentru punerea în valoare a monumentului istoric a fost realizat un sistem de iluminare arhitecturală, prin amplasarea unor corpuri de iluminat de exterior tip stâlpişori sau reflector. Este şi un sistem de televiziune cu circuit închis, care asigură supravegherea permanentă a punctelor de interes şi stochează informaţii pentru o vizualizare ulterioară.
„Materialele folosite sunt cele tradiţionale, pentru a păstra specificul acelor timpuri: pereţii casei au fost tencuiţi cu lut şi zugrăviţi cu var alb. Clădirea este prevăzută cu o prispă delimitată de grinzi din lemn, iar pardoselile, atât la prispă, cât şi la interior, sunt din lut. A fost desfăcută învelitoarea din draniţă şi înlocuită cu o învelitoare nouă. Lemnul care s-a păstrat a fost curăţat şi tratat cu substanţe de protejare“, a mai comunicat CJ Neamţ.
Muzeul Memorial „Ion Creangă“ este în vechea casă a familiei. Încă de la înfiinţare, scopul a fost unul dublu: promovarea vieţii şi operei autorului, în special a capodoperei „Copilului universal“ – „Amintiri din copilărie“, plus semnalarea valorii etnografice a locuinţei, care oferă indicii despre viaţa, ocupaţiile tradiţionale şi meşteşugurile ţăranilor din secolul XIX.
Casa copilăriei lui Creangă a fost ridicată în 1830 de către bunicul dinspre tată, Petrea Ciubotariul, care a dat-o apoi ca zestre fiului Ştefan, în 1835, când a luat-o de soţie pe Smaranda (mama povestitorului), fiica lui David Creangă din Pipirig. După moartea părinţilor povestitorului (1858 – tata şi 1863 – mama), casa a rămas surorilor Ecaterina şi Maria, dar a fost moştenită de Ileana, cea mai mică fiică.
Aceasta din urmă nu a avut urmaşi, donând casa Sofiei, prima fiică a surorii Maria, cu condiţia să stea cu ea şi să o îngrijească. Sofia, căsătorită cu Anton Grigoriu, a locuit în imobil, împreună cu familia, până în 1944 când, pentru a fi păstrată memoria scriitorului, a donat-o Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ, „cu scopul de a ocroti pentru viitor casa în care s-a născut şi copilărit moşul meu drept, Ion Creangă“.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Prima paginăo săptămână,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Actualitateo săptămână,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Actualitate5 zile,
Paște 2025 – ziua în care ortodocșii și catolicii se roagă împreună. Ce obiceiuri se respectă
-
Eveniment4 zile,
Papa care a refuzat gloria lumii: cum va fi înmormântat și ce urmează pentru Biserica Catolică