Contactează-ne

Actualitate

În învăţămînt, proteste faţă de salarizarea unică

Știre publicată în urmă cu

în data de

- liderii FSLl apreciază că învăţămîntul prin legea salarizări unice se află în treimea inferioară a grilei - sindicaliştii sînt nemulţumiţi faţă de finanţarea învăţămîntului cu sub 3% din PIB al anului în curs -

Legea unică a salarizării, atît de trîmbiţată de Guvernul PSD, este apreciată de sindicaliştii din învăţămînt ca discriminatorie, situînd acest sector în treimea inferioară a inficatorilor de ierahizare, cu alocări sub 3% din PIB al anului 2018.

În perioada imediat următoare, noi, liderii de sindicat din învăţămînt, va trebui să intervenim radical pentru a determina pe cei care au decizia politică să-şi întoarcă cu adevărat faţa la educaţie. Legea 153 a sistemului unic de salarizare, lege dorită şi de noi, numai unitară nu este, din moment ce învăţămîntul, declarat ca prioritate, pe o scară de 1 la 12 se înscrie între coeficienţii de ierahizare 1,64 -1,76, deci în treimea inferioară. Ce fel de prioritate naţională este un domeniu în care se investeşte anul acesta mai puţin de 3% din PIB? Asta înseamnă mai puţin de jumătate faţă de media europeană. Cum vrem să avem meseriaşi, cum vrem să avem oameni educaţi care să facă, în sfîrşit, ca această ţară să prospere. Legea salarizării unice a fost prost concepută şi, după părerea mea, cu scopul ca cei care, oricum cîştigau mult, să cîştige şi mai mult în viitor. Sănătatea, un domeniu considerat şi el prioritar stă un pic mai bine decît noi, dar şi aici ar trebui mai mulţi bani investiţi în infrastructură, şi în salarizare“, a declarat Gabriel Ploscă, liderul FSLl Neamţ.

Acesta a exemplificat cîteva poziţii din noua grilă de salarizare. O educatoare cu gradul I, cu peste 25 de ani vechime, fără persoane în întreţinere avea, la 31 decembrie 2017, 2.936 lei, iar de la 1 ianuarie 3.067 lei, adică o creştere de 1,31%. Problema există însă după trecerea contribuţiei de la angajator la angajat, cînd venitul net al acestei categorii va fi de 3.672 lei. O învăţătoare cu grad I şi vechime peste 25 de ani avea 2.312 lei, iar după 1 ianuarie 2.438 lei. De la 1 martie aceeaşi categorie de personal ar trebui să plece acasă cu 2.892 lei, majorarea fiind de 454 lei. Un profesor 1 cu gradul didactic definitiv, cu vechime de la 1 la 5 ani, fără persoane în întreţinere, avea la 31 decembrie 1.809 lei, iar de la 1 ianuarie are 1.934 lei, respectiv o creştere de 125 lei. De la 1 martie acelaşi cadru didactic va avea 2.132 lei, creşterea fiind de 338 lei. Un profesor cu gradul 1, cu vechime între 15-20 ani şi o persoană în întreţinere avea la sfîrşitul anului trecut un net de 3.011 lei, de la 1 ianuarie are 3.159 lei, iar din martie ar trebui să primească 3.767 lei, creşterea fiind de 608 lei. În ceea ce priveşte personalul didactic auxiliar şi nedidactic veniturile cu care acestea pleacă acasă sînt şi ele modificate. Un contabil şef avea la 31 decembrie, 3.554, la 1 ianuarie 2.683 lei, iar la 1 martie 3.197 lei. O îngrijitoare avea 1.373 lei, 1.447 la 1 ianuarie şi va avea 1.726 la 1 martie.

Lucrurile nu stau prea rău, însă, inflaţia şi creşterea preţului la benzină, care a dus la explozia tutur preţurilor va eroda în totalitate aceste venituri“, a concluzionat Gabriel Ploscă.

Dacă în următoarele două săptămîni nu se va reveni asupra alocărilor bugetare faţă de învăţămînt, sindicatele vor trece la pichetarea ministerelor Educaţiei, Muncii şi Finanţelor, timp de o săptămînă.

Sursă foto: http://www.radiounirea.ro

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending