Contactează-ne

Actualitate

Interpelare privind noul spital. Ministerul Sănătăţii se spală pe mâini

Știre publicată în urmă cu

în data de

proiectul noului spital

O interpelare adresată de un parlamentar de Neamţ privind proiectul noului spital de la Piatra Neamţ dovedeşte clar un lucru: că Ministerul Sănătăţii se spală ferm pe mâini de acest proiect.

Interpelarea este mai veche, din perioada în care licitaţia era anulată şi a fost formulată de deputatul AUR de Neamţ Dumitrina Mitrea.

Răspunsul a venit cu întârziere, la luni bune de la formularea interpelării şi în acest moment este clar depăşit de evoluţia lucrurilor.

În rău din păcate, în sensul că o eventuală finanţare a proiectului din PNRR e deja istorie că a picat şi… nimeni nu spune din ce bani va fi făcut totuşi spitalul. Dacă va mai fi făcut.

Chiar dacă informaţiile sunt depăşite –  deh, birocraţia românească – din răspunsul la interpelare – pe care îl vom prezenta integral – reiese totuşi clar un lucru. Dureros. Şi anume că din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii subiectul proiectului noului spital nu prezintă niciun interes. În sensul că nu consideră că ar fi măcar un pic şi problema lui. A Ministerului adică.

Nu e prima dată când întrebaţi pe această temă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii aruncă pisica în ograda Consiliului Judeţean. Care comunică triumfalist pe această temă – se mai face un pas, se mai produce o întâlnire – dar nu spune esenţialul: de unde banii pentru proiect.

Ori e clar că bugetul judeţului nu poate susţine nici pe departe o astfel de investiţie, aşa că orice fărâmă de speranţă de finanţare este la Bucureşti.

Dar Ministerul Sănătăţii e clar că nu consideră că ar putea avea vreo implicare.

 

Răspunsul la interpelare

Referitor la întrebarea dvs. privind „soarta noului spital din Piatra-Neamt, în contextul anulării licitației din data de 28 februarie 2025”, vă comunicăm următoarele: Motivele care au condus la anularea licitației pentru obiectivul de investiții al cărui beneficiar este Spitalul Județean Neamt, sunt informații care pot fi solicitate doar beneficiarului. De asemenea, Ministerul Sănătății, nu deține informații cu privire la la care o nouă procedură va fi lansată sau dacă a fost deja reluată procedura.

Beneficiarul, în speță, Spitalul Județean Neamț, este direct răspunzător de modalitatea în care îşi organizează procedurile de achiziție. Totodată, vă aducem la cunoștință că Ministerul Sănătății, împreună cu celelalte instituții implicate, se află într-un proces activ de negociere cu reprezentanții Comisiei Europene pentru ajustarea anumitor ținte şi jaloane din Planul Național de Redresare şi Rezilienţă. Având în vedere că Cererea de plată numărul 4 nu a fost încă transmisă, în mod oficial, Comisiei Europene, demersul vizează optimizarea calendarului de implementare și constă, printre altele, în:

  • Realocarea unor ținte şi jaloane către cereri de plată ulterioare, acolo unde întârzierile obiective justifică această decizie;
  • Includerea unor jaloane deja îndeplinite în CP4, pentru a reflecta mai corect progresul real al reformelor din sectorul sanitar. In acest context, transmiterea unei situații definitive sau asumarea unui diagnostic formal privind neîndeplinirea unor ținte nu este posibilă şi nici oportună, câtă vreme cadrul de negociere este încă în derulare şi supus unor ajustări tehnice și procedurale. Pentru informații suplimentare vizând negocierile purtate cu Comisia Europeană, vă recomandăm să vă adresați Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care are calitatea de Coordonator național al Planului Național de Redresare şi Reziliență.
Advertisement

Trending