Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Internet da, canalizare ba

Știre publicată în urmă cu

în data de

• o delegatie de copii si cadre didactice din Franta venitã la Pildesti nu a putut sã nu observe discrepanta • administratia celei mai bogate comune din judet sustine cã nu dispune de fondurile necesare pentru investitiile în utilitãti •

Oaspetii strãini care viziteazã România nu se pot abtine de la a face remarca potrivit cãreia tara noastrã ar fi cu susul în jos, cel putin într-o privintã: avem Internet, dar nu avem canalizare, mai ales în mediul rural. Un astfel de „moment magic“ s-a petrecut în satul Pildesti, comuna Cordun, la începutul acestei sãptãmîni, cînd Scoala Profesionalã La Salle a primit vizita elevilor si profesorilor francezi de la Grupul Scolar Saint Nicolas din Franta. Acestia au fost stupefiati sã afle cã în comunã, de altfel cea mai bogatã din judet, nu existã canalizare, dar în schimb este acces la Internet. „Copiii au fost gãzduiti în familii din sat si cînd li s-a explicat cã trebuie sã meargã la WC în fundul curtii au crezut cã este vorba despre o glumã. Mai trist este cã lucrul este aievea, aveti calculatoare dar nu dispuneti de canalizare si apã curentã“, a declarat Gabriel Andrei, directorul liceului francez. Acesta a mai spus cã pentru el aceastã stare de lucruri nu este o surprizã, deoarece a locuit în România pînã în 1990, dar pentru francezi este o situatie cel putin bizarã. Administratia comunei recunoaste cã lucrurile stau astfel, dar motiveazã faptul prin lipsa banilor. În prezent se lucreazã la un studiu de prefezabilitate care va fi gata într-o lunã, etapã necesarã pentru a putea atrage fonduri europene. „Nu dispunem de fonduri si de aceea trebuie sã întocmim proiecte la care sã asteptãm finantare europeanã. Sperãm ca toate actele, inclusiv proiectul tehnic, sã fie finalizate pînã în luna septembrie“, a declarat Maria Mãrtinas, viceprimar al Comunei Cordun. Se pare cã din cauza costurilor mari nici cea mai bogatã comunã din judet nu-si poate permite sã realizeze instalatia de canalizare din fonduri proprii. Atunci ce sã mai vorbim despre celelalte comune din în judetul Neamt. Problema este cã pînã în 2012 problema evacuãrii deseurilor trebuie solutionatã, deoarece din acel an se va trece la amendarea administratiilor care nu s-au conformat. Acesta este încã un tel îndepãrtat, sub 10 % dintre comunele patriei dispunînd de un sistem de canalizare, iar pentru realizarea lui sînt necesari aproape 4 miliarde de euro la nivel national. Statisticile detinute de Ministerul Mediului aratã cã putin peste jumãtate din populatie are acces la apã curentã si canalizare, dar aceasta este aglomeratã preponderent din mediul urban, unde peste 90% dintre gospodãrii sînt conectate la utilitãti. Potrivit Planului Operational Sectorial de Mediu, dintre toate tãrile comunitare, România are nevoie de cei mai multi bani pentru a iesi din „feudalism“. Pe de altã parte, Legea apelor îi obligã pe toti primarii sã rezolve aceastã problemã. Dacã pînã în 2012 asezãrile nu vor avea retea de apa si canalizare, se va trece la sanctiuni. Este însã greu de crezut, dupã cum evolueazã lucrurile, cã acest termen va fi respectat. Deocamdatã, administratiile locale din 13 mii de localitãti spun cã nu au resursele financiare pentru asemenea lucrãri si asteaptã fonduri comunitare. FOTO: Românii au pãsit în era calculatoarelor, mai greu este cu mersul la „budã“

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending