Contactează-ne

Actualitate

Inspectoratul Școlar susţine… NextGeneration

Știre publicată în urmă cu

în data de

inspectoratul scolar sustine next generation

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunţat recent, printr-un comunicat de presă, că susține inițiativa Primăriei Municipiului Piatra-Neamț de a lansa proiectul NextGeneration – Vocea Tinerilor din Piatra-Neamț.

„Un program care oferă elevilor șansa de a participa activ la viața comunității și de a învăța ce înseamnă implicarea civică reală. Proiectul se derulează în parteneriat cu administrația locală, prin ecosistemul digital MyTown Piatra-Neamț, funcționând ca un exemplu de colaborare între unitățile de învățământ și instituția administrației locale, bazându-se pe încredere, responsabilitate și viziune comună pentru viitor.

Remarcăm implicarea unităților de învățământ care au pilotat acest program în Piatra-Neamț: Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” și Colegiul Național de Informatică. Aceste unități de învățământ au deschis procesul de implementare a proiectului NextGeneration – Vocea Tinerilor din Piatra-Neamț, care va continua în toate unitățile de învățământ din municipiul Piatra-Neamț.

Scopul final este conștientizarea importanței implicării fiecărui elev în viața socială a municipiului. Dorim succes Primăriei Municipiului Piatra-Neamț în acest demers și oferim întregul sprijin pentru implementarea proiectului NextGeneration – Vocea Tinerilor din Piatra-Neamț”, se precizează în comunicatul de presă emis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

Advertisement

Trending