Actualitate
Înșelăciune online. Una a comandat, altceva a primit
■ un romașcan a comadat un aparat de aer condiționat și a primit un banal ventilator ■ păgubașul a ales produsul de pe un site ■
Un localnic din Roman a comandat pe un site online un aparat de aer condiționat pentru care a plătit, la livrare, firmei de curierat suma de 594 de lei. Marea surpriză a fost aceea că atunci când a desfăcut pachetul a constatat că produsul nu era cel pe care îl dorea. Acum face demersurile necesare pentru a recupera banii plătiți.
„În momentul în care am comandat un aparat de aer condiționat de interior, am studiat cu atenție site-ul, am indicat aparatul pe care l-am ales și am trimis comanda. Numai că, atunci când am desfăcut în casă pachetul, am constatat că mi s-a trimis un simplu ventilator, fără telecomadă și display.
Imediat am luat legătura cu Poliția și Oficiul pentru Protecția Consumatorilor. Polițiștii au făcut demersuri către firma de curierat să nu deconteze banii acelui site, care poate fi oriunde în lume, pe undeva prin China. S-a dispus oprirea achitării de către firmă a contravalorii pachetului ce mi-a fost livrat până la finalizarea cercetărilor”, a declarat I.M.
Info Cons face o serie dec recomandări în ceea ce privește modul de a face cumpărături online ținând cont și de faptul că România ocupa, la sfârșitul anului trecut, locul al III-lea în Europa Centrală și de Est şi locul 12 la nivel european când vine vorba de cumpărăturile online, acestea devenind parte integrantă a vieții noastre cotidiene, cu toate avantajele pe care le oferă.
De la comoditatea de a comanda produse stând în casă, până la opțiunile variate de produse disponibile. Cu toate acestea, este important să fim conștienți de câteva aspecte cheie atunci când cumpărăm online, care sunt legate de siguranță, înșelătorii, metode de returnare a produselor și modalități de plată, precum și ce trebuie să avem în vedere atunci când plătim online.
Când vine vorba de cumpărături online, siguranța este esențială. Iată câteva aspecte cheie de luat în considerare pentru a ne proteja informațiile și datele personale. Info Cons recomandă să ne asigurăm că facem cumpărături de la site-uri web de încredere și că am verificat certificările de securitate, cum ar fi SSL (Secure Socket Layer), pentru a ne proteja datele personale.
În același timp, suntem sfătuiți să utilizăm parole puternice și unice pentru fiecare cont online și să le schimbăm în mod regulat. În același timp trebuie să avem instalate cele mai recente actualizări de securitate pentru sistemul de operare și software-ul browser-ului. Se recomandă să verificăm că adresa site-ului web începe cu „https://” și că este corect scrisă.
Este indicat să fim atenți și la site-urile care folosesc sub-domenii sau nume de domenii similare pentru a înșela cumpărătorii. În timp ce cumpărăturile online pot fi convenabile, există și capcane pe care trebuie să le evităm. Astfel dacă un produs este mult sub prețul de piață, ar putea fi un semn de înșelătorie. Unele site-uri folosesc recenzii false sau manipulează recenziile pentru a părea că produsele lor sunt mai bune decât sunt în realitate.
Astfel, recenziile trebuie citite atenție și trebuie văzut cât de credibile sunt. O altă recomandare este de a evita să cumpărăm de pe site-uri necunoscute sau care par dubioase. Ni se recomandă să cumpărăm de la comercianți de încredere sau site-uri web recunoscute, dar și să fim atenți la e-mailurile care solicită informații personale sau financiare.
Phishing-ul online este o metodă obișnuită folosită de infractorii cibernetici. Înșelătoriile sunt o amenințare reală în lumea cumpărăturilor online spun cei de la Info Cons, care exemplifică câteva tipuri comune de înșelătorii ce trebuie evitate. Astfel, unii vânzători comercializează produse contrafăcute sau de calitate scăzută. Suntem sfătuiți să citim recenziile și să verificăm informațiile despre vânzător și despre politica de returnare.
Uneori, produsele nu sunt livrate așa cum au fost descrise sau deloc, așa încât se recomandă să verificăm politica de livrare și returnare a site-ului și să păstrăm toate documentele legate de tranzacție. Trebuie să fim atenți la cererile de bani în avans sau la e-mailurile care pretind că sunt de la bănci sau instituții financiare. Nu se recomandă niciodată să oferim informații personale sau financiare prin e-mail.
În caz că suntem nemulțumiți de un produs cumpărat online, este important să știm politica de returnare a site-ului sau a magazinului online. Se recomandă păstrarea ambalajului original și a documentelor de achiziție. Dacă am primit un produs defect sau deteriorate, trebuie contactat imediat comerciantul caruia îi cerem soluționarea nemulțumirii noastre.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină2 săptămâni,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu