Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Info-integrarea europeanã. Fondurile europene, între ofertã si cerere

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pregãtirea cadrului institutional capabil sã facã fatã absorbtiei fondurilor structurale ce vor fi alocate României dupã integrarea în Uniunea Europeanã reprezintã o prioritate a momentului. Regiunea de Nord-Est, în care sînt incluse 6 judete, între care si Neamtul, detine o cotã importantã, între cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, în privinta proiectelor eligibile, selectate pentru finantare – dovedind marea nevoie de dezvoltare. Unele dintre acestea au fost finalizate, iar altele sînt în curs de implementare. Experientele de pînã acum, în lucrul cu partenerii europeni, nu sînt, însã, suficiente, fiind încã foarte mult de lucru pînã se va ajunge la crearea acelui mecanism capabil sã asigure un raport echilibrat între cererea si oferta de fonduri. Fonduri sînt, dar nu existã capacitate de absorbtie.

Pregãtiri pentru mãrirea capabilitãtii de absorbtie a fondurilor structurale

În aceastã idee, Agentia pentru Dezvoltare Regionalã Nord-Est a fost partener – într-un proiect de twinning (de înfrãtire institutionalã) – al regiunii similare din Marea Britanie. Proiectul, cu o duratã de 2 ani, s-a încheiat recent. În general, proiectele de acest gen vizeazã douã regiuni care conlucreazã – una dintr-o tarã cu statut de preaderare, iar cealaltã, dintr-un stat membru al Uniunii Europene. „Proiectul a fost coordonat de adjunctul primului ministru al Marii Britanii. Acesta a avut o duratã de implementare de aproximativ doi ani de zile si s-a desfãsurat pe cinci componente, pe întreg arealul Regiunii de Nord-Est, adresîndu-se, în principal, atît Consiliului de Dezvoltare Nord-Est, cît si unor structuri complement care lucreazã în aceastã regiune. Una dintre componente a fost legatã de dezvoltarea resurselor umane – am urmãrit mãrirea gradului de întelegere a dezvoltãrii regionale, a politicilor UE, cît si pregãtirea pentru partea de viitor, în ceea ce priveste fondurile structurale. O a doua componentã a vizat rolul agentiei, atît în momentul de fatã – în virtutea statutul României, acela de gestionare a fondurile de preaderare – cît si pentru perioada de post-aderare. Agentia de Dezvoltare este organism intermediar în gestionarea fondurilor structurale, care sînt alocate de programul operativ regional. O a treia componentã a urmãrit mãrirea si îmbunãtãtirea structurii activitãtii grupurilor tematice. Aceste grupuri tematice sînt, în genere, compuse din principalii actori regionali si, mai jos, judeteni, care au fãcut si fac în continuare atît evaluãrile pe anumite teme care sînt prioritare pe regiune, dar si definesc partea strategicã pentru perioadele de lucru care vor fi afectate finantãrii din fondurile structurale. În genere, în aceastã regiune am avut cinci grupuri de lucru tematice judetene, terminînd, la nivel de vîrf de regiune, cu un comitet de planificare regionalã. O altã componentã a fost legatã de latura de monitorizare si implementare, atît în ceea ce priveste gestionarea fondurilor de preaderare – în principal pe instrumentul de finantare PHARE – cît si pregãtirea pentru fondurile structurale. O a cincea componentã a fost elaborarea documentelor programatice pentru perioada 2007-2013. Este vorba despre planul de dezvoltare regionalã care, la rîndul lui, în ansamblu cu cele sapte planuri din celelalte regiuni formeazã programul operational regional pentru perioada 2007-2013. Este unul din cele sase documente de lucru, operative, pe care se vor duce finantãrile ce vor veni pe fondurile structurale“, a declarat Constantin Apostol (foto), directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionalã Nord-Est.

Autoritãtile, rol determinant în dezvoltare

Experienta britanicilor a fost de bun augur pentru factorii regionali din Moldova, contribuind la definirea structurilor, deschiderea noi nise, domenii de activitate care sînt specifice în domeniul programãrii, a pregãtirii proiectelor pentru finantare, dar si în vederea gestionãrii lor – atît în timpul, cît si dupã finalizarea implementãrii. „Existã, deja, un portofoliu de proiecte care cuprinde domeniile principale care vin atît pe programul operativ regional, cît si pe celelalte programe operative sectoriale, iar aceste domenii prioritare sînt legate de infrastructurã si mediu, sprijinirea sectorului de afaceri, turism, dezvoltare ruralã si dezvoltarea resurselor umane. Existã, în acelasi timp, cîteva planuri de lucru si le-am concretizat prin cele douã strategii care se deruleazã, în momentul de fatã. Una este de constientizare, de pregãtire a autoritãtilor publice locale si a altor beneficiari pentru accesarea fondurilor structurale. La început, am avut întîlniri, la nivel de experti, cu principalii actori administrativi din aceastã regiune – în principal pe zona urbanã, pentru cã programul operativ regional pe care noi îl vom gestiona va fi pe zona urbanã, dar si pe grupe de comune. Încercãm sã constientizãm administratiile asupra rolului pe care îl au, în privinta modului în care se vor derula aceste finantãri. O a doua strategie este una de informare permanentã, cu toate oportunitãtile, în ceea ce priveste finantãrile. Pe lîngã bugetele proprii, transferurile de la bugetul de stat, principalul suport financiar vor fi aceste fonduri europene. Deci, probabil cã ele vor fi cu mult mai mari decît alocatiile de stat si chiar decît bugetele proprii. Este o sursã de finantare pentru obiectivele pe care si le-au propus administratiile locale si alti beneficiari, de a-si rezolva problemele pe care le au“, a subliniat directorul Apostol.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending